Sport
Betano – Suporter Oficial Cupa Mondială FIFA 2026

Nu s-a văzut la TV! Ce a făcut Neymar în timp ce Haaland sărbătorea cu fanii. Video

Neymar a marcat pentru Brazilia în meciul cu Norvegia de la CM 2026, însă „Selecao” a părăsit competiția. Vezi pe site-ul FANATIK cum a reacționat fotbalistul lui Santos la finalul partidei.
06.07.2026 | 05:00
Nu sa vazut la TV Ce a facut Neymar in timp ce Haaland sarbatorea cu fanii Video
Neymar a plâns în hohote după ce Brazilia a fost eliminată de Norvegia la CM 2026 Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Drumul Braziliei la CM 2026 s-a încheiat mult mai repede decât s-ar fi așteptat toată lumea. Selecționata pregătită de Carlo Ancelotti a pierdut în optimile de finală ale turneului final din SUA, Canada și Mexic, 1-2 în fața Norvegiei, iar astfel, „Selecao” a părăsit competiția. Introdus pe teren pe parcursul actului secund, Neymar a marcat golul de onoare al sudamericanilor, iar la finalul meciului a izbucnit în lacrimi, meciul de la New Jersey reprezentând ultimul meci din cariera superstarului în vârstă de 34 de ani la o Cupă Mondială.

Neymar a izbucnit în lacrimi după eliminarea Braziliei de la CM 2026!

Prezența la actualul turneu final de Campionat Mondial părea la un moment dat un vis interzis pentru Neymar, care nu fusese convocat pentru acțiunile primei reprezentative timp de mai bine de doi ani. Totuși, în cele din urmă, Carlo Ancelotti a decis să-l includă pe superstarul lui Santos în lotul de 26 de jucători cu care Brazilia urma să atace cel de-al 6-lea titlu suprem din istorie. Acesta a ratat primele două meciuri de la turneul final din cauza unei accidentări, primele minute primindu-le abia la meciul cu Scoția, din ultima etapă a fazei grupelor.

ADVERTISEMENT

Ulterior, la duelul din 16-imi cu Japonia, decarul brazilian nu a primit niciun minut pe teren, însă duminică seară, Carlo Ancelotti l-a aruncat în luptă în actul secund, în momentul în care scorul de pe tabelă era 0-0. Golurile lui Haaland au făcut însă diferența, iar tot ce a izbutit Neymar la ediția din 2026 a Cupei Mondiale a fost să înscrie un gol de la 11 metri, în prelungirile partidei, însă respectivul gol nu a mai putut salva nimic pentru „Selecao”. La finalul partidei, Neymar nu și-a mai putut stăpâni emoțiile și a izbucnit în lacrimi, fiind conștient de faptul că meciul cu Norvegia a reprezentat ultima sa apariție pentru naționala Braziliei.

Ce lasă în urmă Neymar la naționala Braziliei

Până în momentul de față, Neymar a strâns nu mai puțin de 130 de meciuri pentru prima reprezentativă a grupării „Carioca”, timp în care a izbutit să înscrie 80 de goluri, fiind așadar cel mai mare marcator din istoria țării sale, peste legendarul Pele (77). Totuși, marea dramă a fotbalistului ajuns la 34 de ani este aceea că nu a reușit să câștige nici măcar un trofeu major cu Brazilia. Nici Campionatul Mondial și nici Copa America.

ADVERTISEMENT

Singurele triumfuri din palmaresul său internațional sunt medalia de aur obținută la Jocurile Olimpice din 2016 și succesul din cadrul Cupei Confederațiilor, ediția 2013, ambele competiții fiind găzduite chiar de Brazilia la momentele respective. În ceea ce privește Campionatele Mondiale, Neymar a participat la patru ediții (2014, 2018, 2022 și 2026), cea mai bună performanță fiind consemnată la cea din 2014, atunci când „Selecao” s-a clasat pe locul al 4-lea.

ADVERTISEMENT
2.57 este cota BETANO pentru pronosticul „Portugalia va trece de Spania la CM 2026”