ADVERTISEMENT
Life

Nu se mai termină problemele pentru Oana Roman! Mama sa a ajuns din nou pe mâna medicilor

Autor: Bogdan Solomon | 18.01.2021 | 11:58
Nu se mai termină problemele pentru Oana Roman! Mama sa a ajuns din nou pe mâna medicilor
Mioara Roman va suferi o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea colecistului. Sursa foto: Colaj Fanatik

2021 a început cum nu se putea mai prost pentru Oana Roman. De parcă despărțirea iminentă de Marius Elisei, care pare să-și fi găsit fericirea în brațele altei femei, nu ar fi un necaz suficient de mare, fiica fostului premier are din nou de suferit din cauza problemelor de sănătate ale mamei sale.

ADVERTISEMENT

Deși trebuia să fie externată încă de vineri, 15 ianuarie, medicii au hotărât să o supună unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea colecistului. Chiar dacă nu îi va putea fi alături, din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, vedeta rămâne aceeași optimistă incurabilă.

Nu am voie să intru să o văd, nu am văzut-o de miercuri, n-o să o pot vedea nici când se va opera, nici după ce se va opera, dar știu că totul o să fie bine”,  a transmis Oana într-un mesaj publicat recent pe rețelele de socializare.

Mama Oanei Roman va fi operată de urgență

Am zis că astăzi nu ies din casă pe frigul ăsta îngrozitor, dar a trebuit să ies, pentru că trebuie să mă duc la mama la spital să-i duc medicamentele. Din păcate, ea nu a fost externată astăzi sau ieri, cum credeam.

ADVERTISEMENT

Din păcate, va mai sta câteva zile la spital pentru că va suferi o intervenție laparascopică pentru a i se înlătura colecistul, pentru că avea această problemă și devenise urgentă.

Trebuie să mă duc să îi duc pastilele, pentru că are un tratament pe care cei de la spital nu i-l pot da în întregime. Mă duc să îi las pastilele jos la recepție.

Nu am voie să intru să o văd, nu am văzut-o de miercuri, n-o să o pot vedea nici când se va opera, nici după ce se va opera, dar știu că totul o să fie bine”, a scris Oana Roman.

ADVERTISEMENT

Dezvăluiri cutremurătoare: „Mama e foarte bolnavă”

De când a fost diagnosticată cu Parkinson, starea de sănătate a Mioarei Roman s-a înrăutățit considerabil. De altfel, acesta a fost și motivul pentru care vedeta a luat hotărârea să locuiască împreună cu mama ei, chiar dacă Marius Elisei nu s-a arătat prea încântat de idee și chiar a pus capăt căsniciei.

Mama e foarte bolnavă, a avut crize în ultima perioadă. Are multe afecțiuni. Dacă o vezi, nu o recunoști. Și e foarte greu. Boala a schimbat-o, e foarte rău. Dar trebuie să fac tot ce pot pentru ea, până când s-o putea.

ADVERTISEMENT

Mi-e teamă, pentru că o vad cum îmbătrânește. Când îmbătrânești brusc… Lucrurile la ea au evoluat foarte repede. Nu ești pregătit, eu tot o vedeam în putere. Ea a fost o forță toată viața ei, știi bine câte a dus. Femeia e un tezaur de educație, de înțelepciune, de tot. 

Și când o văd acum e foarte greu. Pentru că nu știi.. stagnează, evoluează? Ea mereu îmi spune „Nu mai vreau să fiu o povară” și oricât încerc să îi spun că nu e așa este prea deșteaptă. Are un Parkinson foarte agresiv care nu o mai lasă să folosească o mână deloc și ea vrea să facă.

ADVERTISEMENT

Și ea încă este destul de independentă, insistă să se îmbrace, să își pună de mâncare. Și pentru ea e foarte greu. Dar pentru mine e și mai greu, nu te pregătește nimeni să vezi situația asta, ca un om care a fost o forță a naturii să își piardă.

Nici doctorii nu pot să facă prea multe. Ea are parte de cea mai bună îngrijire medicală. Ea primește ajutor medical, dar sunt anumite lucruri pe care medicii nu le pot face. Nu e ceva care se operează sau trece, sunt niște boli degenerative care nu pot fi controlate sută la sută. Asta e greu, foarte greu”, a mărturisit vedeta într-un interviu emoționant acordat bunei sale prietene, Andreea Mantea.

Tags:
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!