Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

„Nu știu dacă a atins mingea de 5 ori în prima repriză”. Mihai Stoichiță a vorbit despre Louis Munteanu după FCSB – CFR 3-2: „Un băiat complex”

Louis Munteanu a marcat două goluri în poarta FCSB-ului în meciul de duminică seară, însă au fost insuficiente pentru a impresiona. Mihai Stoichiță a dat verdictul în direct.
21.04.2025 | 14:21
Nu stiu daca a atins mingea de 5 ori in prima repriza Mihai Stoichita a vorbit despre Louis Munteanu dupa FCSB  CFR 32 Un baiat complex
Mihai Stoichiță l-a caracterizat în direct pe Louis Munteanu după FCSB - CFR Cluj 3-2. Sursa Foto: Colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

FCSB a câștigat cu 3-2 derby-ul de duminică seară contra celor de la CFR Cluj. Louis Munteanu a fost cel care a marcat ambele goluri ale ardelenilor, însă tânărul atacant a fost cu moralul la pământ după meci. Mihai Stoichiță a spus în direct totul despre prestația talentatului vârf de la CFR.

Mihai Stoichiță l-a analizat pe Louis Munteanu. Verdictul oficialului FRF după meciul FCSB – CFR Cluj 3-2

Trupa lui Dan Petrescu a venit la București extrem de motivată, prima repriză fiind aproape în totalitate la discreția elevilor săi. Totuși, gazdele au reușit să câștige cu 3-2 și să își asigure astfel 3 puncte extrem de importante în lupta pentru titlu.

ADVERTISEMENT

Mihai Stoichiță a vorbit a doua zi la emisiunea FANATIK SUPERLIGA despre prestația lui Louis Munteanu, cel care a marcat din nou în poarta „roș-albaștrilor”. Oficialul FRF a sesizat faptul că tânărul atacant nu a strălucit deloc în primele 45 de minute ale meciului.

„Nu știu dacă a atins mingea de cinci ori”

„Mihai, cum ți s-a părut Louis Munteanu aseară?”, a întrebat moderatorul Horia Ivanovici. „Absent în prima repriză, prezent în a doua repriză.

ADVERTISEMENT

Valoarea individuală care îi permite să iasă la rampă prin tot ceea ce face el în teren. În prima repriză îmi schimb foarte, foarte absent. Nu știu dacă a atins mingea de cinci ori, nu știu, nu am ținut contabilitatea!”, a răspuns Mihai Stoichiță.

„Are o ocazie, totuși, în prima repriză aia, singura a CFR-ului”, a intervenit Marius Mitran, susținut și de Horia Ivanovici: „Da, mă rog, un șut mai bine plasa, dar nu-i chiar mare ocazia”.

ADVERTISEMENT

„Un caracter complex!”

„Singurul lucru important e când te uiți la Louis Munteanu, nu trebuie să te uiți cum joacă. Trebuie să urmărești constanța, pentru că valoarea lui este incontestabilă. Un jucător excelent din punctul meu de vedere.

ADVERTISEMENT

Și atunci tot ce trebuie să urmărești este forma sportivă. Atât. Nimic altceva. Eu îl cunosc pe Louis de când era mic. Un băiat extrem de… în toate felurile. Un complex. Un caracter complex!”, a comentat ulterior directorul tehnic al FRF.

„Lucescu s-a uitat după el”

„I-a plăcut lui Lucescu aseară, Louis Munteanu?”, a mai întrebat pe final moderatorul emisiunii. „Normal că am discutat despre el. Normal că s-a uitat după el!”, a spus oficialul FRF.

„Nu, e clar că nu i-a plăcut. Nu i-a plăcut. Nu, nu, nu. Las-o. Las-o așa”, a spus amuzat Horia Ivanovici. „Pentru mine a fost absent în prima repriză, astea nu sunt declarațiile lui Lucescu!”, a concluzionat Mihai Stoichiță la FANATIK SUPERLIGA.

  • Prin cele două goluri marcate în derby-ul cu FCSB duminică seară, Louis Munteanu a ajuns la 22 de reușite în acest sezon

Mihai Stoichiță a vorbit despre Louis Munteanu după FCSB - CFR 3-2