Shift este în industrie de mulți ani și s-a obișnuit să fie mereu ocupat de Sărbători, dar mai ales de Revelion. Anul 2024 îl va încheia la fel! Shift face parte dintre invitații permanenți pe care Antena 1 va miza în noaptea dintre ani, la Revelionul cel neBUN. Duelul Starurilor!
Cum arată Crăciunul pentru el și familia sa și despre cum va trece în 2025, Shift ne-a declarat în interviul pentru FANATIK.
Cum arată în general sărbătorile de iarnă la tine, Crăciunul și Revelionul?
Păi în general, Crăciunul îl petrec cu familia în fiecare an și de Revelion, în ultimii 10-12 ani am cam cântat. Deci am fost pe drumuri. Cam așa arată sărbătorile.
Și anul ăsta e la fel?
Da. Așa o să fie și anul acesta.
Ai ceva superstiții de care ții cont de Revelion?
Nu prea sunt superstițios, sunt mai degrabă paranoic când e ceva, dar nu, nu (râde – n.r.).
Dar listă cu obiective îți faci la final de an? Te gândești ce vrei să obții pentru anul ce urmează?
Nu prea. Mă gândesc într-una că trebuie să fiu mai bun decât am fost ieri.
Să povestim și despre Revelionul Antena 1. Cum ți-a părut atmosfera, gașca cu care ai filmat?
E foarte frumos Revelionul ăsta pentru că efectiv suntem în familie, sunt înconjurat de prieteni, de colegi. De oameni cu care am împărtășit foarte multe emoții pe la emisiunile astea, la Chefi la Cuțite, la Te Cunosc, la Asia Expres, la Nea Mărin.
Foarte frumos. Relaxant.
Și despre momentul tău, ce ne spui?
Sus pe toc. Pentru toate fetele, Sus pe toc.
Și, în încheiere, o să te rog un mesaj pentru oameni, pentru finalul de an.
Oameni buni, știu că sună cumva clișeu, dar încercați să fiți mai buni pentru că în rest totul e trecător.
Pe 31 decembrie, de la 20.00, la Antena 1, prezentatorii Ilona Brezoianu și Florin Ristei și invitații lor, aduc distracția în super show-ul Revelion cel neBUN! Duelul Starurilor.
Se anunță o atmosferă plină de energie, voie bune și momente de neuitat! Într-o seară în care muzica, roast-urile, parodiile și sketch-urile vor fi la putere, pe scenă se vor întâmpla și 10 momente total neașteptate: confruntări muzicale.
Revelionul cel neBUN aduce față în față artiști din muzica românească care au lucrat la adevărate show-uri și care sunt gata să se dueleze muzical, unii versus ceilalți. Astfel, Ștefan Bănică se va duela cu Iris, Cătălin Crișan cu Aurelian Temișan, Voltaj cu Direcția 5, Delia cu Zdob și Zdub. Și la capitolul muzica folclorică se anunță dueluri de senzație: Maria Dragomiroiu vs Mioara Velicu. De asemenea, muzica de petrecere îi va aduce față în față, pe Adrian Minune vs Jean de la Craiova.