Fotbal intern

Ce ghinion! Nu vor putea să sărbătoarească titlul așteptat de 29 de ani! 14 zile, ca o viață

24.07.2020 | 13:44
Ce ghinion Nu vor putea sa sarbatoareasca titlul asteptat de 29 de ani 14 zile ca o viata
Anul 2020 pentru Universitatea Craiova. Graniță între extaz și agonie
ADVERTISEMENT

Coronavirusul dă peste cap finalul de sezon al Ligii 1. Cu un play-off care stă pe un butoi de pulbere, LPF are termen limită de la UEFA ca până pe 3 august să anunțe echipele participante în competițiile europene.

Bătălia pentru titlu se dă între Universitatea Craiova și CFR Cluj, două echipe la care au fost descoperite cazuri de COVID-19. Dacă oltenii nu au mari probleme, fiind depistați pozitiv doar trei oameni din staff-ul tehnic, trupa lui Dan Petrescu are mari probleme, devenind un focar de infectări.

ADVERTISEMENT

Campionatul trebuie finalizat la începutul lunii august, în mai puțin de 14 zile, astfel că cei infectați nu vor putea să sărbătoarească titlul. În cazul Universității, un trofeu așteptat de 29 de ani.

Nu vor putea participa la sărbătoarea câștigării titlului după 29 de ani!

Din 1991 așteaptă Bănia să-și vadă echipa fanion campioană, iar acest lucru s-ar putea întâmpla în acest sezon. Cu două etape înainte de final, Universitatea Craiova conduce clasamentul Ligii 1, cu 44 puncte, fiind la 4 lungimi peste CFR Cluj, dar campioana în exercițiu are un meci mai puțin disputat.

ADVERTISEMENT

Ca totul să fie mai interesant, ultimul meci al campionatului poate fi chiar duelul decisiv dintre cele două echipe, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Din păcate, arena va fi goală, iar „vulcanul”, mai mult ca sigur, se va muta în întregul oraș. Toate aceste lucruri pot fi date peste cap de pandemia de COVID-19.

Din păcate, în ultimele zile, s-au înmulțit cazurile în rândul echipelor din prima ligă a României, Dinamo și CFR Cluj fiind cele mai afectate formații. Totuși, dacă campionatul își va relua cursul normal, iar finalul de sezon se va da pe teren, persoanele infectate cu coronavirus nu vor putea fi alături de echipă. 14 zile ar fi perioada în care aceștia vor trebui să stea în carantină, adică până pe 7 august, iar campioana ar trebui să fie desemnată cel târziu până pe 3 august.

ADVERTISEMENT

Astfel, în cazul Universității Craiova, Lucian Pretorian, Gheorghe Ciurea și Cornel Blejan nu își vor putea exercita munca. Ba, mai mult, cei trei nu vor putea participa la sărbătoarea câștigării campioantului. Sunt de evidențiat câteva aspecte.

Preparatorul fizic Cornel Blejan este printre cele mai vechi persoane din cadrul clubului. Acesta a fost alături de Universitatea Craiova încă de la reînființarea secției de fotbal a Clubul Sportiv. Orădeanul de 36 de ani a mai lucrat la FC Bihor, Gaz Metan Severin, Fortuna Brazi și Luceafărul Felix.

ADVERTISEMENT

„În prima parte a vieţii am făcut atletism, până la 18 ani. Apoi am renunţat, după ce am realizat că nu pot atinge marea performanţă. Am avut o perioadă de rătăcire de câţiva ani în care nu ştiam ce-mi doresc, apoi la 24 de ani am descoperit această pasiune la FC Bihor, iar de-atunci am un singur obiectiv: să fiu cel mai bun!

cornel blejan

La FC Bihor, la început m-am ocupat de grupele de juniori. În primul an am câştigat două titluri naţionale, cu juniorii A şi D. După care am fost promovat la echipa de seniori. Apoi, am fost un tur de campionat la Gaz Metan Severin, echipa a promovat în acel an. Am trecut la Fortuna Câmpina, a urmat Luceafărul Oradea, cu care ne-am salvat de la retrogradare în liga a doua, deşi lotul era format în proporţie de 70-80% din copii de 17 şi 18 ani. Apoi, mi s-a oferit această şansă să vin la Craiova”, spunea Blejan pentru site-ul oficial al Științei.

„Gigi” Ciurea, omul din iarbă care a făcut parte din generația de la ultimul campionat câștigat de Universitatea

Adus în staff-ul tehnic al Universității Craiova de către Corneliu Papură, Gheorghe Ciurea este omul de legătură din „iarbă” cu istoria Științei. A strâns 161 de apariții în tricoul „alb-albastru”, perioadă în care a înscris de 45 de ori. 13 goluri au fost marcate în sezonul 1990-1991, ultimul în care oltenii s-au încurunat campioni și chiar au reușit „eventul”.

Din păcate, Ciurea a fost testat pozitiv pentru coronavirus și nu îl va putea ajuta pe Cristiano Bergodi în ultimele etape rămase din acest campionat. De asemenea, tehnicianul italian nu se va putea baza pe serviciile team-managerului Lucian Pretorian, prima persoană care a fost descoperită că are COVID-19.

Lotul Universității Craiova de la ultimul titlul câștigat: Florin Prunea, Gabriel Boldici, Ştefan Crişan, Emil Săndoi, Adrian Popescu, Daniel Mogoşanu, Nicolae Zamfir, Victor Cojocaru, Ion Dudan, Cătălin Gîrleşteanu, Costel Carabaş,  Pavel Badea, Gheorghe Ciurea, Vasile Mănăilă, Ion Olaru, Adrian Pigulea, Dănuţ Bica, Silvian Cristescu, Victor Prună, Ovidiu Stîngă, Eugen Neagoe, Gheorghe Craioveanu, Ştefan Stoica, Gheorghe Ceauşilă, Roland Agaliu, Constantin Claudiu Stoica, Dumitru Mitriţă și Mircea Papa.


  • (P) Cota BETANO pentru Astra – U Craiova: 2,20 este cota pentru “peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT