Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

„Ridicol!” „Del Fane” Baiaram, criticat după 1-1 cu Rapid: „Numai o fentă are, ca Ungureanu. Îi trebuie multe discuții cu oglinda”. Exclusiv

Ștefan Baiaram a fost criticat dur după Rapid – Universitatea Craiova 1-1, iar Sorin Cârțu a explicat ce trebuie să facă atacantul pentru a-și reveni. Cu cine l-a comparat președintele oltenilor.
01.09.2026 | 12:22
Ridicol Del Fane Baiaram criticat dupa 11 cu Rapid Numai o fenta are ca Ungureanu Ii trebuie multe discutii cu oglinda Exclusiv
Ștefan Baiaram a fost criticat dur după Rapid – Universitatea Craiova 1-1, iar Sorin Cârțu a explicat ce trebuie să facă atacantul pentru a-și reveni. Foto: Colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Evoluția lui Ștefan Baiaram din Rapid – Universitatea Craiova 1-1 a reaprins discuțiile despre forma atacantului oltean. Dănuț Lupu, Marius Mitran și Marcel Pușcaș au avut intervenții extrem de critice la FANATIK SUPERLIGA, însă cea mai amplă analiză a venit din partea lui Sorin Cârțu. Președintele Universității Craiova a vorbit despre problemele pe care le vede la Baiaram și despre modul în care fotbalistul își poate recăpăta încrederea și forma care l-a consacrat.

Critici dure pentru Baiaram după remiza din Giulești

Ștefan Baiaram a fost luat în colimator după prestația din Giulești, iar Dănuț Lupu a avut unul dintre cele mai dure discursuri. Fostul internațional consideră că atacantul Craiovei traversează o perioadă slabă și că trebuie să își regăsească rapid încrederea pentru a putea pune din nou în valoare calitățile pe care le are.

ADVERTISEMENT

„Eu am spus-o după ce a ratat acel transfer, să mă scuze copilul acum, că are calități extraordinare, dar e ridicol în aceste momente. Face niște preluări de te bufnește râsul, de zici că acum s-a apucat de fotbal. Ar trebui să-i dea puțin de gândit, că are calități bune. Atâta timp cât nici fundașii nu te mai bagă în seamă, te lasă să primești mingea în continuu…zici că are numai o singură fentă, nu știe altceva“, a declarat Dănuț Lupu, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.

Marius Mitran și Marcel Pușcaș au continuat analiza, ambii punctând problemele din jocul lui Baiaram. „Acea fentă pe care o face, acea încheiere când taie mingea pe colțul lung, deja nu mai e a la Del Piero, e Del Fane“, a adăugat Marius Mitran. „La Baiaram este, efectiv, cap de pod. Nu de linie, de pod, pentru că acolo se oprește acțiunea“, a punctat și Marcel Pușcaș.

ADVERTISEMENT

Sorin Cârțu îl compară pe Baiaram cu Nae Ungureanu: „Numai o fentă are”

Sorin Cârțu a avut, însă, o abordare diferită. Președintele Universității Craiova nu a negat perioada slabă traversată de Baiaram, dar consideră că fotbalistul are suficiente calități pentru a reveni la nivelul arătat în sezonul precedent. Cârțu a pus accent pe latura psihică și pe capacitatea lui Baiaram de a se detașa de presiunea venită din tribune și de a-și recâștiga treptat încrederea.

ADVERTISEMENT

În explicația sa, oficialul oltenilor a făcut și o comparație cu regretatul Nae Ungureanu, fostul mare fotbalist al Craiovei Maxima, pentru a evidenția faptul că o singură mișcare bine executată poate fi suficientă dacă este folosită la momentul potrivit.

ADVERTISEMENT

„Baiaram ce să facă, să joace aici. Nae Ungureanu, Dumnezeul să-l ierte, avea o singură fentă. Se făcea că pleacă în stânga și pleca în dreapta, nimeni nu putea să-i ia balonul. Nae și cu Tilihoi se mai șicanau, așa și râdeau și zicea – Ce le faci tu ăstora, le dai cu nisip în ochi, că numai o fentă ai: te faci așa și intri în dreapta -. Ștefan trebuie să se mai perfecționeze. Problemele de transfer, de bani, le știe bine domnul Rotaru, eu nu comentez. E un tip din ăsta care are o cădere, apoi își revine. Anul trecut a avut o formă extraordinară, atunci când s-a pus și problema cu banii, câți au fost, dar eu zic că el poate să-și revină. Are calități destule“, a spus Sorin Cârțu, într-o intervenție la FANATIK SUPERLIGA.

Cârțu îi cere lui Baiaram să-și regăsească încrederea

Sorin Cârțu, cel care îl susține în continuare pe Filipe Coelho, consideră că Ștefan Baiaram are nevoie, înainte de toate, să-și recâștige echilibrul și încrederea în propriile calități. Oficialul Universității Craiova a explicat că atacantul trebuie să înceapă simplu, să intre treptat în ritmul jocului și să nu se lase afectat de reacția tribunelor. În sprijinul ideii sale, Cârțu a povestit și cum a reușit el însuși să treacă peste momente dificile în carieră.

ADVERTISEMENT

„El trebuie să-și facă și o autocritică, dar să să autosugestioneze mai mult el, psihic. În momentul în care intră în teren trebuie să se detașeze total de ceea ce înseamnă tribună, să încerce să pună în evidență calitățile, pentru că are destule. Echilibrul lui emoțional, acolo trebuie umblat mai mult. În primele momente când intră în teren trebuie să nu piardă mingea imediat, să dai două-trei pase aiurea, să nu încerci ceva riscant. Intră ușor, treptat în joc. Când îți iese, apoi, prima acțiune, ai și prins încredere.

Autosugestia contează mult, dar și discuții multe cu oglinda. Eu m-am dus în fața oglinzii și m-am certat singur și m-am detașat. Ce a făcut Baiaram pot spune că e mic copil față de ce am făcut eu atunci, cu publicul. Atunci, se uita Ilie la mine să-mi dea pase, iar stadionul deja fluiera. Oglinda nu te minte niciodată și umbra nu te părăsește niciodată. Te duci la oglindă, discuți cu tine și te detașezi“, a adăugat președintele Craiovei.

„Ridicol!” „Del Fane” Baiaram, distrus după 1-1 cu Rapid