News

Numai patru zile de lucru pe săptămână, varianta luată în calcul de experţi, după ce trece pandemia

18.01.2021 | 18:48
Numai patru zile de lucru pe saptamana varianta luata in calcul de experti dupa ce trece pandemia
ADVERTISEMENT

Lumea profesională nu va mai fi niciodată așa cum era înainte să ne lovească pandemia, dar variantele de revenire la birou prezintă schimbări care ne vor testa capacitatea de adaptare. Ultimul an a fost unul în care majoritatea celor care se deplasau la locul de muncă au fost nevoiți să lucreze de la domiciliu.

Acest lucru a dus la dezvoltarea unor studii în acest sens. Dacă unii oameni sunt nerăbdători să revină la birou, alții sunt recunoscători pentru flexibilitatea de care au parte odată cu munca de acasă.

ADVERTISEMENT

Întrebarea care se învârte în mintea tuturor este dacă vom reveni la structura de cinci zile lucrătoare pe săptămână, la un interval orar bine stabilit, cel mai adesea fiind 09:00 – 17:00. Este o problemă îndelung dezbătută de experții în domeniu, potrivit BBC.

Cum ar putea să arate o săptămână de muncă în viitor. Transformările drastice provocate de pandemie

Unele companii sunt nerăbdătoare să-i readucă pe muncitori înapoi la birou, dar în același timp, mai mulți angajați ar opta pentru un nou tip de viitor de lucru „hibrid”, care pesupune atât de prezența la birou, cât și munca de acasă. Unii experți în muncă și productivitate ne propun să renunțăm la noțiunea de a lucra cinci zile sau de a stabili orele și locurile de muncă standard. Dacă angajatoii și angajații vor ajunge la un comun acord, vor crea o lume a muncii care arată foarte diferit față de acum un an.

ADVERTISEMENT

Trei zile la birou, două zile la distanță și două zile libere. Aceasta este premisa din spatele „3-2-2”, o nouă propunere de structură de lucru din partea cadrelor universitare Lauren C. Howe, Ashley Whillans și Jochen I Menges. Accentul este pus pe flexibilitate, angajații aleg varianta care le surâde cel mai mult și își adaptează zilele în funcție de programele lor personale. (Este un contrast izbitor cu denumirea similară a Chinei 9-9-6, în care angajații lucrează între orele 9:00 și 21:00, șase zile pe săptămână, într-o structură rigidă.)

„Angajații au apreciat flexibilitatea experimentată în timpul pandemiei și doresc mai mult în viitor”, a spus Whillans, profesor asistent în negocieri, organizații și piețe la Harvard Business School. „Adoptarea acestei flexibilității va implica companiile care iau în considerare factori precum riscurile de siguranță Covid, preferințele angajaților și discuțiile despre ce tipuri de activități ar beneficia de o interacțiune personală”, a adăugat ea.

ADVERTISEMENT

Whillans adaugă că modelul 3-2-2 ar arăta diferit în diferite organizații, mai ales în cadrul companiilor mai mari în care coordonarea mai multor lucrători în același timp ar putea fi mai dificilă. Dar ideea rămâne aceeași: respectarea preferințele lucrătorilor, menținând în același timp colaborarea și productivitatea la nivel înalt.

„Fiecare birou are un set de considerații diferit, dar ideea generală este să ne gândim când să încurajăm angajații să vină la birou versus să rămână acasă pentru a facilita echilibrul dintre viața profesională și viața personală și pentru a crește interacțiunile sociale creative și informale în rândul angajaților”, a mai spus aceasta.

ADVERTISEMENT

Numai patru zile de lucru pe săptămână

O altă variantă luată în calcul este săptămâna lucrătoare de patru zile. Acest concept nu este nou, unele companii au adoptat ideea sau chiar au experimentat-o. Propunerea a fost luată în considerare încă din anii 1970 și a fost implementată sporadic în ultimele decenii, cu un succes mixt. Angajații reînnoiesc apelul pe fondul pandemiei, sperând că va fi o soluție mai realistă decât oricând.

Unul dintre motive este că relația oamenilor cu productivitatea a evoluat într-un mod neașteptat. Mulți angajați au constatat că, în timp ce au lucrat de la distanță, au fost mai eficienți, fără a avea nevoie de cinci zile întregi pentru a-și realiza target-ul. Un sondaj realizat pe un site de locuri de muncă din SUA, FlexJobs, a arătat că 51% dintre respondenți au declarat că sunt mai productivi acasă, chiar și părinții.

O parte din aceaste realizări pot fi rezultatul unei focalizări mai bune, fără zgomotul de la birou și vocile colegilor. Un alt element poate fi că, pur și simplu, nu există suficientă muncă pentru a umple cinci zile, iar lucrătorii găsesc modalități de a ocupa timpul doar pentru a-și atinge cota de ore de birou. Acesta lucru nu este noutate: profesorul de antropologie al London School of Economics, David Graeber, a menționat ideea în 2018, în cartea sa Bullshit Jobs. În plus, lucrul cu mai multe ore decât este necesar poate avea și efecte dăunătoare, cum ar fi scăderea productivității și consecințe asupra sănătății mintale.

ADVERTISEMENT
Tags: