Număr uriaș de cazuri de Covid-19 la un abator din Germania. Peste 650 de infectări și 7.000 de persoane izolate

Adrian Baciu   
în HotNews
18/06/2020, 16:06
Număr uriaș de cazuri de Covid-19 la un abator din Germania. Peste 650 de infectări și 7.000 de persoane izolate
Numărul uriaș de cazuri de Covid-19 la un abator din Germania. Peste 650 de infectări și 7.000 de persoane izolate. Sursa foto: cnn.com

Germania, un stat care părea a fi scăpat definitiv de intensitatea pandemiei de coronavirus, are focare noi de infecție pe teritoriul său.

Din nou, abatoarele sunt în centrul atenției. De această dată cele din landul Renania de Nord – Westfalia se luptă cu epidemia.

Sute de muncitori ai unui abator din Guetersloh au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus de la începutul săptămânii.

Peste 650 de infectări cu Covid-19 și 7.000 de persoane izolate la un abator din Germania

Situație alarmantă într-un land din Germania. Un număr de 657 de angajați ai unui abator din Guetersloh, landul german Renania de Nord – Westfalia, au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus, scrie Agerpres.

Pentru a opri extinderea bolii și în rândul altor persoane de la întreprindere, autoritățiile sanitare locale au luat decizia de a plasa în carantină în jur de 7.000 de persoane, inclusiv pe toţi cei care lucrează la abator, unde producţia a fost suspendată.

Măsurile s-au extins și la nivelul local, iar oficialitățile din districtul Guetersloh au decis să închidă școlile şi creşele din zonă.

Un consilier din localitate a afirmat că abatorul, care aparţine Grupului Toennies, un nume important în industria cărnii, va rămâne închis timp de 10-14 zile.

Oficialul a mai spus că toţi cei afectați vor fi testaţi, în etape. Până în prezent, pe teritoriul Germaniei s-au înregistrat mai multe focare de coronavirus în abatoare şi fabrici de procesare a cărnii, fiind puse în cauză condiţiile de locuire şi de lucru ale muncitorilor, mulţi dintre ei angajaţi temporari din Europa de Est.

Zeci de români, infectați la abatoarele din Germania

În urmă cu o zi, Ministerul de Externe a informat că 85 de români angajați ca muncitori sezonieri la o fermă din Germania au fost diagnosticați cu coronavirus, fiind plasați în carantină.  Îmbolnăvirea românilor a fost constatată prin testările făcute în perioada 28 mai-11 iunie.

Tot în cursul zilei de ieri, MAE a anunțat că un focar de coronavirus a fost depistat în comunitatea de români din Magdeburg, oraș situat la 150 de kilometri de Berlin. Un român de acolo a murit și alți 37 s-au îmbolnăvit.

De la începutul pandemiei, peste 840 români aflați în Germania au fost diagnosticați cu COVID-19, iar opt au murit.

Închide ×