În jurul orei 02.00, așa cum, de altfel, prevede și legea, petrecerea de nuntă a Simonei Halep și a lui Toni Iuruc s-a terminat, invitații părăsind, cu toții, clubul de la malul mării.
Printre ultimii care au ieșit au fost chiar Simona Halep și Toni Iuruc, cei doi soți, ținându-se de mână, fiind vizibil fericiți că petrecerea a fost un adevărat succes.
Tănase Halep, văr primar cu Stere, tatăl Simonei, a dat puţin din casă şi a dezvăluit care sunt planurile de viitor ale cuplului Halep-Iuruc. Acesta a susţinut că jucătoare de tenis îşi doreşte mult să devină mamă, însă momentan se va concentra pe sport.
“Simona îşi doreşte copii, dar va mai continua cu tenisul o vreme. Îi doresc multă sănătate”, a declarat Tănase Halep.
Dan Bittman a fost primul artist care a cântat la nunta Simonei Halep cu Toni Iuruc, iar cuplul a dansat în premieră ca soţ şi soţie pe acordurile melodiei “Dragostea mea”. Vezi aici video cu dansul celor doi.
Loredana Groza se numără printre artiştii invitaţi la nunta Simonei Halep, iar vedeta pop a ajuns la petrecerea jucătoarei de tenis. Înainte să susţină un scurt recital, cântăreaţa a dezvăluit că, printre piesele pe care le cânta, se va număra şi hitul “Bună seara, iubito”.
“Abia aştept, am făcut un colaj special în seara asta pentru Simona şi pentru proaspătul soţ. Va fi foarte interesant, e de la pop la muzică lăutărească şi muzică machedonească. Bineînţeles, şi ceva romantic pentru acest moment special din viaţa lor. (n.r. întrebată dacă este vorba de piesa “Bună seara, iubito”, Loredana a răspuns) Normal.
Suntem prietene. Nu e prima oară când cânt, am cântat şi la ziua ei. Acum e ca niciodată, cu totul altceva. Să fie fericită, sănătoasă, să aibă putere, să ne încânte cu talentul ei şi în felul prin care ne inspiră pe toate femeile din întreaga lume, nu doar din România. Să rămână în continuare number 1″, a declarat Loredana Groza.
Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, nu a putut să fie prezent la nunta acesteia cu Toni Iuruc, însă le-a transmis ccelor doi un mesaj printr-o postare pe Twitter.
“Cununia dintre Simo și Toni în România. Felicitări, vă îmbrățișez pe amândoi! Un cuplu senzațional. Petrecere frumoasă alături de familie și prieteni diseară!”, a scris Darren Cahill pe contul personal de Twitter.
Darren Cahill se află în prezent în Las Vegas, după ce a fost prezent la US Open alături de Simona Halep, şi s-a relaxat la un meci de NFL. “Am aterizat, am lăsat bagajele şi am plecat la meci”, a fost mesajul antrenorului.
În interior, petrecerea este în toi! Invitații au început distracția pe ritmuri machedonești, iar apoi l-au acompaniat pe Dan Bittman care a cântat celebrele piese “Ți-am dat un inel” și “Să nu îmi iei niciodată dragostea”. Afară atmosfera este feerică. Străzile din jur sunt libere și intrarea în local este iluminată ca-n filme.
FANATIK a aflat meniul de la nunta Simonei Halep cu Toni Iuruc şi îţi prezintă în exclusivitate lista de mâncăruri alese de la evenimentul care are loc la “Fratelli”. Vezi AICI cu ce preparate sunt răsfățați invitații!
Recunoscută pentru naturalețea ei, Simona Halep a ales un make-up “cuminte” în ziua cununiei cu Toni Iuruc. Cel pe mâinile căruia s-a lăsat este Radu Abagiu, make-up artistul preferat al vedetelor. Abagiu lucrează de mai bine de 23 de ani în domeniul frumuseții și a putut fi văzut și în sezonul 3 al emisiunii Asia Express.
Petrecerea a început și, în interior, totul e la superlativ. Invitații au început să “scape” pe internet imagini din interior, iar Dan Bittman a fost cel care a dat… tonul. Înainte, însă, nu putem să nu aducem în discuție limuzina Bentley Continental GT cu care Simona Halep și Toni Iuruc au venit la propria căsătorie. Autoturismul, al cărui preț pornește de 207,825 dolari și poate ajunge până la 300.000 de dolari, în funcție de dotări, conform caranddriver.com, a fost lăsat lângă ceilalți bolizi, completând “expoziția auto” de lux din parcare.
Ceremonia civilă s-a încheiat, în urmă cu câteva momente, iar Simona poartă, de astăzi, numele Halep Iuruc. Într-un cadru idilic, cu oamenii dragi alături, cea mai valoroasă tenismenă din România și-a oficializat relația cu bărbatul iubit.
Conform surselor noastre, deja 80% dintre invitați au sosit și, în scurt timp, se dă startul petrecerii. Dintre personalitățile invitate la evenimentul anului, Ion Țiriac este, se pare, cel care se lasă așteptat.
Așteptarea a luat sfârșit! Simona Halep și Toni Iuruc au ajuns la Fratelli, acolo unde, în câteva minute, vor semna actele și vor deveni soț și soție. Zâmbitori, cei doi au coborât emoționați din mașină și, în timp ce milionarul machedon a schițat un zâmbet, Simona a fost mult mai generoasă în gesturi. A salutat presa, zâmbind larg. Pentru cea mai importantă zi din viața personală, sportiva a ales să poarte o rochie lungă, crem, cu inserții aurii, brodată în partea de sus și cu pliuri – în cea de jos, în timp ce Toni Iuruc a optat pentru un costum negru, clasic, pe care l-a accesorizat cu un papion elegant, de aceeași nuanță.
La eveniment au sosit și frații Dedeman, cu a căror companie, Simona Halep semna, în 2014, un contract în valoare de 500.000 de euro.
Ilie Năstase și soția sa, Ioana, au ajuns și ei la eveniment, iar ținuta aleasă de doamna Năstase a atras toate privirile.
“M-a rugat să îi dau cadou o rachetă d-ale mele”, a spus Ilie Năstase, precizând că nu poate să-i îndeplinească însă dorința Simonei Halep.
Cu chipul brăzdat de trecerea anilor, dar fericită să-și vadă nepoata la casa ei, una dintre bunicile Simonei Halep a fost întâmpinată la eveniment. Îmbrăcată în negru și ușor deranjată de soarele care-i mângâia fața, bunica sportivei este una dintre cele mai emoționante apariții de la căsătoria civilă.
Invitații au început să ajungă, rând pe rând. După părinții Simonei Halep, și-au făcut apariția și fratele tenismenei, Nicolae, însoțit de soție și de cei doi copii.
FANATIK a aflat că meniul de nuntă este bazat pe fructe de mare, pește, friptură de vită și delicatese de rață. Nu vor lipsi nici celebrele plăcinte machedonești.
Puțin după ora 15:00, părinții Simonei Halep au plecat de acasă către locația unde va avea loc cununia civilă. Așa cum v-am anunțat deja, căsătoria nu va fi încheiată, tradițional, în sediul Primăriei, ci în localul de lux de la malul mării în care va avea loc și petrecerea.
Printre primii invitați sosiți la eveniment se află Ilie Năstase și soția sa,Ioana. Cei doi au fost întâmpinați de Toni Iuruc. Conform surselor noastre, cei mai mulți dintre invitați sunt cazați în unul dintre hotelurile deținute de familia Halep pe litoral.
Cel care dă startul petrecerii de nuntă este Dan Bittman care ne-a mărturisit că se simte onorat să fie alături de Simona Halep și Toni Iuruc în cea mai importantă zi din viața lor. A avut și o urare pentru cei doi: iubire multă și copii frumoși.
“Sunt foarte fericit că voi cânta la un asemenea eveniment. Mă bucur enorm pentru Simona, sper să aibă copii frumoși, cum sunt și ei. Le doresc numai iubire, că asta e cea mai importantă. Voi veni să cânt cu Marius Bațu, colegul meu, și avem câteva melodii în deschidere”, a declarat Dan Bittman pentru FANATIK.
În cursa pentru planificarea unei cununii de poveste, pe lângă localul de lux și meniul sofisticat alese de Simona Halep și Toni Iuruc, a intrat și alegerea decorațiunilor florale. Pentru ziua cea mare, Simona Halep a ales ca aranjamentele să fie compuse din crini, trandafiri albi și iederă.
Despre crinul alb se știe că reprezintă puritatea și, în trecut, se dăruia nobililor, ca semn de încredere și iubire necondiționată. În Grecia Antică, această floare era atribuită zeițelor căsătoriei şi fecundităţii. Crinul alb este și un simbol al Fecioarei Maria.
Despre trandafirii albi, legenda spune că au fost creați de zeița Afrodita. Confom florariacupovesti.ro, trandafirii albi s-au născut din spuma mării şi au înconjurat-o pe zeiţă în timp ce se ridica din valuri. De asemenea, simbolizează puritate, inocență.
FANATIK a aflat, în exclusivitate, că printre artiștii confirmați care vor întreține atmosfera la petrecere se află Loredana Groza, Dan Bittman și formația machedonească Pindu.
Conform surselor noastre, sunt șanse mari ca Simona și Toni să aibă parte și de surprize muzicale, puse la cale de apropiați.
Ilie Năstase merge astăzi la cea mai așteptată căsătorie din sportul românesc. Tenismenul va fi aproape de Simona Halep în cea mai importantă zi din viaţa ei, cununia civilă cu Toni Iuruc, și ne-a dezvăluit ce i-a spus sportiva, cu o zi înainte de cununia civilă.
“Mi-a zis Simona că are mari emoţii pentru ziua de mâine (n.r. miercuri, 15 septembrie). I-am zis că finala de la Wimbledon a fost mai grea decât ce o aşteaptă mâine. Atunci au contat emoţiile, acum spune ‘Da’ şi gata, a terminat. Sunt tineri, sunt împreună de doi, trei ani, cred, şi au toată viaţa înainte. De ce să ai emoţii?”, a dezvăluit Ilie Năstase pentru FANATIK. Vezi aici ce spune Nasty despre banii pe care îi dă ca dar de nuntă Simonei Halep!
Viitorul soț al Simonei Halep a vrut să se asigure că toate detaliile organizatorice sunt respectate și, primul lucru pe care l-a făcut după ce a părăsit casa tenismenei, a fost să viziteze locația unde va avea loc petrecerea. Client fidel al clubului de cinci stele de la malul mării și bun prieten cu patronul, Dani Caramihai, zis și “Regele nopților albe”, Toni Iuruc le-a dat ultimele indicații organizatorilor.
Conform informațiilor obținute de FANATIK, Simona Halep și Toni Iuruc vor semna certificatul de căsătorie într-un cadru idilic. Cununia civilă va avea loc pe plajă, la malul mării, și o să fie oficiată de primarul Constanței, Vergil Chițac.
S-a spus că Simona Halep și Toni Iuruc au luat “măsuri draconice”, pentru ca evenimentul să se desfășoare fără incidente și cât mai departe de ochii curioșilor. Stere Halep demontează, însă, zvonurile apărute care îi vizează pe invitați și neagă că una dintre condițiile prezenței la petrecere este lipsa telefonului mobil și a altor dispozitive de înregistrat.
“Toate sunt minciuni! Suntem foarte transparenți, normali, ca toți oamenii de pe suprafața pământului și atâta tot. Nu avem nimic de ascuns, nu trebuie să facem altceva.”, a declarat Stere Halep, pentru FANATIK, cu câteva ore înainte de căsătoria civilă a fiicei sale.
Stere Halep, tatăl Simonei Halep, neagă informațiile apărute în presă, conform cărora la căsătoria civilă a Simonei Halep cu Toni Iuruc a fost invitată și familia prezidențială.
Întrebat dacă președintele se află pe lista invitaților, tatăl tenismenei a infirmat zvonurile vehiculate. “Nu”, a fost răspunsul clar dat de Stere Halep, cu câteva ore înainte de cununia Simonei Halep.
Îmbrăcat casual, Toni Iuruc a părăsit locuința Simonei Halep. Nu a oferit declarații presei aflate în fața casei și, afișând o imagine deloc confortabilă în fața camerelor, le-a urat jurnaliștilor “o zi frumoasă”, în timp ce se urca în mașina de lux.
Câteva minute mai târziu, a ieșit din curte Simona Halep, care, zâmbitoare și mult mai obișnuită cu aparatele foto și camerele de filmat, s-a urcat relaxată în mașină și a plecat. În spate, ca întotdeauna, i-a stat tatăl, Stere Halep, care a răspuns la întrebările jurnaliștilor, iar viitorii soți au plecat liniștiți, pentru a pune la punct toate detaliile. Căsătoria civilă a Simonei Halep va avea loc la ora 16:00.
În jurul orei 10:00, acasă la Simona Halep și-a făcut apariția primul invitat. Judecând după geanta cărată cu greutate, cel mai probabil, este vorba despre make-up artistul pe mâinile căruia tenismena a decis să-și lase chipul în ziua cununiei cu Toni Iuruc.
Voluminoasa cutie cu cosmetice nu este singura cu care se “luptă”, iar un umeraș pe care se află, probabil, rochia pe care o va purta Simona Halep în fața ofițerului de la Starea Civilă pare să-i dea ceva bătăi de cap.
În acest moment se fac ultimele aranjamente la locația de lux din Constanța, unde, peste câteva ore, aproximativ 300 de invitați – personalități din lumea sportului, afaceriști, politicieni și artiști – vor fi întâmpinați de Simona Halep și Toni Iuruc. Decorațiunile florale naturale au fost aranjate cu migală la intrarea în local.
De asemenea, s-a stabilit protocolul de parcare, pentru ca totul să se desfășoare ca la carte. Tenismena, viitorul soț, rudele și invitații de seamă – printre care sunt sanșe mari să fie și președintele Klaus Iohannis – vor parca în interior, iar restul invitaților – afară.
Dis de dimineață, în ziua în care spune “DA” și devine, oficial, Simona Halep Iuruc, tenismena le-a transmis prietenilor din mediul virtual un mesaj plin de optimism și motivație.
“Dă șansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta”, este mesajul pe care Simona Halep l-a postat pe Instagram, în ziua cununiei civile cu Toni Iuruc. Emoționată și fericită, tenismena le-a urat celor care-i urmăresc activitatea din mediul virtual: “Have a beautiful day everyone 🥰❤️ (n.r. O zi frumoasă tuturor!)”
View this post on Instagram
Simona Halep și Toni Iuruc au parte, astăzi, de cea mai emoționantă zi a lor ca și cuplu. Cei doi devin soț și soție, în fața ofițerului de stare civilă de la Constanța, iar petrecerea – la care sunt invitate personalități din lumea sportului și a politicii, artiști și afaceriști – se desfășoară în unul dintre cele mai scumpe localuri din orașul de la malul mării. Pe tot parcursul zilei, FANATIK.RO vă prezintă imagini și dezvăluiri exclusive de la nunta anului. Rămâi pe FANATIK pentru a vedea momente spectaculoase și declarații în premieră de la căsătoria celei mai bogate jucătoare de tenis din țară cu milionarul machedon care a fost primit cu brațele deschise în familia Halep!
Simona Halep și Toni Iuruc se iubesc la nebunie, nici măcar diferența de vârstă dintre ei – 13 ani – nefiind un impediment în momentul în care au decis să formeze un cuplu.
Și, din informațiile FANATIK, între Simona Halep și soțul ei, Toni Iuruc, a fost dragoste la prima vedere. Cei doi s-au cunoscut într-un club din București, prin intermediul lui Dani Caramihai, văr cu Toni Iuruc și patronul de la Fratelli, locul în care, printre altele, se va desfășura petrecerea de nuntă de după cununia civilă.
Simona Halep și Toni Iuruc s-au cunoscut în urmă cu aproape trei ani, cei doi fiind, la început, extrem de discreți în a-și afișa iubirea. După ce s-a cunoscut mai bine însă, între Simona și Toni s-a legat o relație atât de strânsă încât viitorul soț al campioanei la tenis a început să o însoțească prin toate colțurile lumii la turneele la care fostul numărul 1 mondial participa.
Acum trei luni, Simona Halep confirma vestea cea mare: s-a logodit cu Toni Iuruc, arătându-și totodată și inelul, o bijuterie superbă cu un diamant impunător, zălogul iubirii celor doi valorând, conform experților, peste 35.000 de euro.
„E foarte frumos, îl port cu mândrie și cu plăcere. A fost un moment deosebit, în trecut ziceam că va fi un moment banal, dar nu, impactul a fost mare. Am fost emoționată, mă bucur tare mult să îl am pe Toni alături de mine. Am plecat la un drum frumos împreună, nu-mi place să vorbesc despre viața personală, dar este un moment plăcut. Ne-am logodit, așa este, mă bucur tare mult, este un moment foarte frumos al vieții mele”, spunea, în luna iunie, Simona Halep.
E adevărat, Toni Iuruc este unul dintre cei mai înstăriți oameni de afaceri din rândul machedonilor, partenerul Simonei Halep fiind considerat printre aromânii cu avere estimată la ordinul milioanelor de euro.
Logodna dintre Simona Halep și Toni Iuruc a fost marcată, la rândul ei, așa cum se cuvine, cu o petrecere la care au luat parte doar apropiații cuplului, la Constanța, cei doi arătându-se extrem de fericiți împreună.
În exclusivitate pentru FANATIK, Stere Halep a mărturisit, cu o zi înainte de căsătoria fiicei sale, că are emoții uriașe. “Da, am emoții uriașe. Normal să am, e nunta copilului, nu ar putea fi altfel. E fata mea, vă dați seama, se căsătorește. (…) Nu va fi o nuntă, propriu zis, este doar cununia civilă. Da, normal că va fi petrecere, vor fi alături de noi rudele, apropiații”, ne-a spus, zâmbitor, dar vizibil emoționat de apropierea momentului în care Simona Halep va spune marele ”DA”.
Dacă Toni Iuruc are o avere estimată la câteva milioane de euro, Simona Halep îl întrece de cel puțin zece ori, fosta numărul 1 mondial câștigând, până acum, doar din tenis, 37.577.48 de dolari. La această sumă se adaugă, evident, și contractele uriașe de sponsorizare pe care le are cu diverse branduri de calibru din lumea sporturilor și articolelor de lux.
În plus, chiar dacă Simona Halep e cunoscută pentru performanțele din tenis, abilitățile ei ca femeie de afaceri nu trebuiesc ignorate, ea fiind un dezvoltator imobiliar de succes și un investitor serios în industria hotelieră.
Printre zecile de rude pe care le au Simona Halep și Toni Iuruc, la petrecerea de nuntă a jucătoarei de tenis au fost invitate personalități din lumea sportului și a politicii. Conform Telekom, pe lista de invitați se află și președintele Klaus Johannis, iar șansele să-și facă apariția la eveniment sunt majore. Și, cum o astfel de apariție necesită atenție maximă, măsurile de siguranță luate de cuplul Halep-Iuruc sunt… draconice. Invitații au primit indicații clare: nu au voie cu telefonul mobil sau alte dispozitive de filmat și înregistrat și au fost rugați să nu ofere celebrul plic cu bani ca dar.
În ciuda discreție dorită de Halep, informații despre mult așteptatul eveniment au tot “răsuflat” în presă.
Dacă Ilie Năstase a fost cel care a dat-o de gol pe Simona Halep cu nunta, Emanoil Savin a mărturisit, pentru FANATIK, cum va avea loc evenimentul și motivul pentru care a fost organizat ”din scurt”.
”Știu sigur că își dorește copii și ăsta a fost un motiv, bineînțeles, de s-a grăbit cu căsătoria, pentru că ea mai are de spus multe în tenisul mondial și sper ca, la următoarele turnee, să revină în top 10 și să câștige un Grand Slam în Australia. (…) Probabil că o să-și ia o pauză (n.r. dacă rămâne însărcinată), că așa și-au luat toate marile tenismene, atunci când au avut un copil. În doi ani o văd înapoi în top 3”, a spus Emanoil Savin despre nunta Simonei Halep cu Toni Iuruc.