Nuntă atipică pentru Anda Adam! Toate detaliile despre eveniment

Anda Adam şi logodnicul ei au stabilit deja data nunţii: 7 iunie. Mai mult, deja cei doi îndrăgostiţi au pus la punct cea mai mare parte a detaliilor nunţii şi a petrecerii care va avea loc în...
24.03.2015 | 08:39
Nunta atipica pentru Anda Adam Toate detaliile despre eveniment

Anda Adam şi logodnicul ei au stabilit deja data nunţii: 7 iunie. Mai mult, deja cei doi îndrăgostiţi au pus la punct cea mai mare parte a detaliilor nunţii şi a petrecerii care va avea loc în aceeaşi zi.

”Nu am deloc emoţii. E ca la un concert la care merg, nu e mare lucru”, ne-a spus Anda Adam, artista fiind sigură că ziua cu pricina va fi una memorabilă, dar că ea nu va fi cea care să simtă că îi tremură picioarele, aşa cum se comportă alte mirese la asemenea ocazii.

Mai mult decât atât, frumoasa cântăreaţă ne-a dezvăluit că, alături de iubitul ei, au hotărât să facă o nuntă cu totul şi cu totul specială, tradiţiile urmând să fie, în majoritatea lor, ocolite. ”Nu vom avea un dans special”, ne-a mărturisit artista râzând, vedeta trimişând deja şi câteva dintre invitaţiile la eveniment, invitaţii total atiăice pentru solemnitatea unei nunţi.

În altă ordine de idei, se pare că la nuntă vor fi invitate peste 400 de persoane, singura problemă a celor doi amorezi fiind să găsească o sală de evenimente destul de mare şi de cochetă pentru o asemenea petrecere. Iar vestimentaţia pe care au cerut-o celor care vor merge la eveniment este, de asemenea, una atipică pentru nunţi, urmând ca toată lumea să vină îmbrăcată în alb.

Cu această ocazie, Anda Adam îşi va reuni şi familia după o lungă perioadă de timp în care nu s-au văzut cu toţii, la aceeaşi masă. Tatăl vedetei va veni din Australia, mama artistei se va întoarce în ţară tocmai din Statele Unite ale din Americii, dar şi rude din Canada care şi-au anunţat prezenţa la nuntă, vor avea ocazia să se revadă după ani întregi.

În luna septembrie a anului trecut, Anda Adam s-a îndrăgostit de actualul ei iubit. Nu a trecut mai mult de o lună, iar acesta a cerut-o de soţie pe frumoasa cântăreaţă, iar ea a spus, fără să ezite, ”DA!”. “Ne-am dat seama că ne placem şi, ulterior, că avem multe în comun. Relaţia noastră s-a legat de la sine. Am vorbit deja şi despre un viitor comun. Şi el îşi doreşte o familie şi copii, ca şi mine. De altfel, eu întotdeauna mi-am dorit o familie şi copii, însă pentru ca lucrurile acestea să se şi întâmple e nevoie de ambii parteneri”, ne-a spus, la acea vreme, artista.

SURSA: spynews.ro