Lumea începe să plece de pe pajiștea din Măciuca, dar concertul continuă. La ora actuală se cântă muzică folk patriotică.
Oamenii au plecat acasă cu zâmbetul pe buze și mulți dintre ei au spus că nici nu visau vreodată să aibă parte de un asemenea eveniment
A fost un foc de artificii de povestit nepoților. Mii de oameni au urmărit preț de peste 10 minute cum cerul comunei Măciuca a fost luminat.
George Simion și Ilinca Munteanu au stat unul lângă celălalt și s-au bucurat și ei de spectacol.
Ilinca, soția lui George Simion a acceptat să stea de vorbă cu reporterii FANATIK. Aceasta a fost mai mult decât categorică atunci când a fost întrebată ce anume își dorește de la omul politic care a devenit între timp soțul ei.
Vezi toate răspunsurile AICI
A început dansul mirilor, unul care se desfășoară sub privirile a mii de oameni.
Cei doi nu au ezitat și secunde întregi s-au sărutat.
Inevitabilul s-a produs și au fost formate cozi uriașe la mâncare. În ciuda organizării, oamenii au luat cu asalt punctele unde se servește masa.
O femeie s-a plictisit de petrecere și s-a întors cu spatele la nuntași. Nu a mai durat mult până când a și adormit.
Comuna Măciuca este gata pentru concertul trupei Phoenix. Pe scenă a urcat și George Simion care a avut un mesaj aparte.
„Le mulțumesc celor de la Phoenix pentru că nu au cedat presiunilor. Ne vor cânta imul AUR, fie să renască”, și-a început acesta discursul.
Mirele a spus apoi câteva cuvinte și pentru aleasa inimii. „Te iubesc, iubita mea. Ești dragostea vieții mele”, a mai punctat acesta.
Mii de oameni dansează, mânâncă, beau și se distrează la această oră.
Pe scenă a urcat apoi Nicolae Voiculeț care a fost primit cu ropote de aplauze
Mama lui George Simion a oferit o declarație în exclusivitate pentru FANATIK despre nora Ilinca Munteanu.
„Sunt foarte emoționată că s-a așezat la casa lui și că am o noră frumoasă și inteligentă. Deocamdată ne înțelegem foarte bine, nu am avut însă ocazia sa vorbim mult. Sfatul meu este să își iubească soția și să nu o înșele”, a spus aceasta.
George Simion și Ilinca Munteanu încă întâmpină invitați la această oră. Mai mult decât atât, cei doi miri fac o adevărată baie de mulțime.
Parlamentarul AUR și soția lui se fotografiază cu toți cei care le solicită acest lucru. Sunt adevărate cozi formate în așteptare.
George Simion a primit nu mai puțin de zece sfaturi pentru a avea o căsnicie fericită. Culmea, toate au venit de la un adversar politic. Numele acestuia, dar și povețele le aveți AICI
George Simion și Ilinca Munteanu și-au făcut un prim dar de nuntă. Cei doi și-au dorit și ei să zboare cu balonul. Au privit cu atenție întreaga desfășurare de forțe până au fost invitați în nacelă.
Mirii s-au înălțat spre cer chiar în momentul în care apusul se lăsa peste comuna Măciuca. Oamenii au aplaudat la scenă deschisă scena.
Discuțiile lui George Simion cu cei din familie au continuat. La rând a venit bunica Ilincăi Munteanu. Femeia a stat și ea de vorbă cu parlamentarul pentru câteva clipe.
Înconjurați de ziariști, cei doi au schimbat câteva impresii și promisiuni. Înainte să se despartă, George Simion a îmbrățișat-o pe bunica soției.
George Simion a mers să se plimbe pe pajiștea din Măciuca și a fost însoțit pentru puțin timp și de mama lui. Parlamentarul a dialogat câteva minute cu cea care i-a dat viață.
La final, femeia a fost îmbrățișată de liderul AUR. De remarcat că lângă ei se afla și Ilinca Munteanu
Coadă serioasă pentru zborurile cu balonul. George Simion s-a ținut de cuvânt și nuntașii pot să solicite un asemenea zbor. În momentul în care balonul a început să fie umflat oamenii s-au și strâns.
Câteva sute au urmărit și așteptat cu sufletul la gură startul. În nacelă se intră pe rând, balonul se înalță, apoi revine la pământ.
ÎPS Teodosie a avut un mesaj aparte pentru George Simion și Ilinca Munteanu. Părintele le-a oferit un sfat care a impresionat pe toată lumea. Vezi ce le-a spus Arhiepiscopul Tomisului AICI
Amenințarea cu bombă de la nunta lui George Simion a fost falsă. Informația a fost transmisă chiar de reprezentanții Poliției din Vâlcea.
Interesant este că la fața locului nu și-au făcut apariția pirotehniști. Oamenii au continuat să se distreze ca și când această alertă nici nu ar fi existat
Dana Budeanu nu a tăcut și a avut o reacție dură despre nunta pe care a organizat-o George Simion. “Respect garnizoana pentru așa organizare”, a transmis creatoarea de modă. Detalii suplimentare aveți AICI
FANATIK a scris AICI totul despre prenumele pe care le are soția lui George Simion. Puțină lume îi cunoaște, de fapt, al doilea prenume al tinerei, unul pe care îl știu apropiații.
Fost membru Phoenix, atac la Nicu Covaci după ce acesta a acceptat să cânte la nunta lui George Simion: “Mi-e ruşine de ruşinea lui” a transmis Josef Kappl. Detalii aveți AICI
A devenit oficial! Cina festivă, una care va avea loc în familie, va fi servită în jurul orelor 20.00. Sunt puțin peste 200 de tacâmuri pregătite pentru apropiații parlamentarului AUR.
De remarcat că, politicianul, a anunțat că nu există nicio deosebire între mâncarea de care au parte prietenii sau rudele și cea de care se bucură necunoscuții care au vrut să asiste la eveniment.
Potrivit estimărilor în acest moment pe câmpul din comuna Măciuca, județul Vâlcea, sunt în jur de 13 – 14 mii de oameni care au venit să asiste la nunta lui George Simion.
Parlamentarul AUR s-a căsătorit cu Ilinca Munteanu, iubita lui. Politicianul a chemat pe toată lumea să fie alături de el în ceea ce se anunță a fi cel mai mare eveniment de acest gen din țară
George Simion și Ilinca Munteanu au prezentat și mărturiile la care s-au gândit pentru invitații lor. Astfel, nuntașii vor lua acasă un magnet care indică harta României mari.
În interiorul acesteia se află numele celor doi miri și mesajul Uniți prin Iubire, unul în jurul căruia s-a desfășurat întregul eveniment.
George Simion și Ilinca Munteanu au făcut o adevărată baie de mulțime. Oamenii au vrut să stea cât mai aproape de ei și să-i atingă.
„E frumos, toată lumea vrea să facă poze cu noi și nu reușim, sperăm să nu-i dezamăgim. E frumos și ne-am promis că stăm până dimineață printre ei”, a spus George Simion.
Atunci când a fost întrebat dacă o să-și anunțe și candidatura la președinție în cursul zilei, Simion a fost cât se poate de ferm. „Exclus” a ținut să transmită liderul AUR.
Întrebată de reporterul FANATIK cum se simte după cununia religioasă, Ilinca Munteanu a spus că starea ei este una foarte bună. „Totul este diferit acum”, a mai zis tânăra.
Bucătarii s-au trezit de la prima oră și au pregătit tone întregi de mâncare. Vorbim despre legume, carne și multe alte preparate.
Fripturile sunt aproape gata și își așteaptă degustătorii. George Simion și Ilinca Munteanu și-au invitat deja nuntașii la petrecere.
Un alt eveniment nedorit a avut loc la nunta lui George Simion. A fost nevoie de intervenția ambulanței chiar pe câmpul unde nuntașii se distrau.
Unui bărbat în vârstă i s-a făcut rău, potrivit reporterilor FANATIK de la fața locului. Acesta a primit de urgență îngrijiri medicale.
Oamenii veniți la nuntă n-au mai așteptat niciun semnal și au dat liber la petrecere. Mii de persoane au încins hore și sârbe și sunt gata să se distreze așa cum n-au făcut-o niciodată.
La puțin timp după ce au părăsit capela de lemn, George Simion și Ilinca Munteanu au mers să sădească un pom pe câmpul alăturat.
Cei doi au plantat un platan sub privirile a mii de oameni. De asemenea, mirii au fost însoțiți și de nași
Slujba prin care George Simion și Ilinca Munteanu s-au cununat religios s-a terminat. Cei doi formează în mod oficial un cuplu.
La ieșirea din biserică oamenii s-au arătat nemulțumiți. Mai mulți și-ar fi dorit să-l vadă mai de aproape pe parlamentarul AUR
România TV a transmis că a avut loc o amenințare cu bombă la nunta parlamentarului George Simion. Un bărbat ar fi anunțat că a pus o bombă la Măciuca.
Bărbatul ar fi transmis că e nemulțumit și a susținut că nunta ar fi finanțată de Rusia. Întrebat de reporterii FANATIK despre această amenințare, George Simion a răspuns că „sunt tot felul de oameni care vor să ne încurce”.
Potrivit informațiilor G4Media.ro, în 27 august, pe adrese de email din IPJ Brăila și IPJ Ialomița, precum și pe adresele unor reprezentanți media, a venit un mesaj, expediat de „simionnunta@proton.me”.
În cuprinsul acestuia se preciza ferm că „se va amplasa o bombă la Hotel Forest din loc. Măciuca/VL”, în zona desfășurării nunții lui George Simion.
Mai mult decât atât, Mesajul a fost însoțit de un fișier audio în care se descria intenția de montare a unui dispozitiv explozibil la respectiva locație.
Au apărut și primele nemulțumiri printre petrecăreți. Unii sunt supărați pentru că ține slujba prea mult. Oamenii se plâng că e cald.
“Bine că nu pomenește toți vecinii. Poate să leșine lumea, ce le pasă? Numai pe noi nu ne pomenește nimeni”, a transmis un participant.
George Simion și aleasa inimii au intrat în biserică pe un fundal sonor aparte. Și Voiculeț a cântat în timpul ceremoniei.
Avem parte și de un eveniment nefericit. O femeie care participa la cununia religioasă a leșinat. De vină ar fi căldura. Aceasta a fost preluată imediat de jandarmi și echipajele medicale
FANATIK îți oferă nunta lui George Simion, live, clipă cu clipă. Întregul eveniment este transmis pe pagina de socializare a parlamentarului.
Peste șapte mii de oameni sunt conectați și urmăresc tot ce se întâmplă în comuna Măciuca.
Au apărut și primele imagini din spatele….imaginilor. Filmul evenimentelor, filmul nunții anului, așa cum a fost supranumită.
George Simion a fost bărbierit de câțiva cavaleri, în timp ce Ilincăi Munteanu i s-a rupt turta deasupra capului
FANATIK a obținut primele imagini din interiorul capelei unde are loc cununia religioasă. George Simion și Ilinca Munteanu se căsătoresc chiar în aceste momente.
Ceremonia începe cu aplauze. George Simion și Ilinca Munteanu au fost primiți de nuntași cu dragoste, voie bună și chiote de fericire.
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie este unul dintre preoții care vor oficia slujba. Acesta a ajuns între timp pe câmpul din Măciuca și a fost primit cu voie bună de nuntași.
Nicu Gigantu a fost unul dintre cei invitați să cânte la nunta lui George Simion. Artistul a pus în scenă un adevărat show primit cu ropote de aplauze de cei prezenți.
Printre vedetele care au ținut să fie alături de George Simion se numără și Adriana Bahmuțeanu. Jurnalista a fost asaltată de admiratori.
Sute de oameni au dorit să aibă o amintire și i-au solicitat acesteia un selfie.
Apropierea evenimentului a adus și o îmbulzeală totală. Oamenii au vrut să stea cât mai aproape de cei doi miri și să surprindă cadrele cele mai frumoase.
Lângă biserica de lemn s-au strâns câteva mii de oameni. Nuntașii spun că nici nu concep să rateze evenimentul și își doresc o poză cu George Simion și viitoarea nevastă a acestuia.
Ilinca Munteanu, aleasa inimii lui George Simion și-a făcut apariția. Tânăra a lăsat pe toată lumea cu gura căscată. Rochia pe care o poartă, spun oamenii, este de o frumusețe ieșită din comun. Ai toate detaliile AICI.
Reporterii FANATIK au obținut și prima imagine a zilei cu George Simion în costumul de mire. Acesta a fost surprins în timp ce se închina în fața preoților.
La nunta lui George Simion a venit și colegul Claudiu Târziu. Acesta nu a ezitat o clipă și le-a transmis celor doi să se iubească în viitor la fel cum o fac în acest moment. Târziu și-a adus aminte și de momentul în care Simion l-a anunțat că vrea să se însoare.
„Îi urez să construiască o familie strașnică, adică să trăiască în armonie și în dragoste cu Ilinca, să aibă parte de prunci mulți, așa cum își și doresc după câte știu eu și fiecare zi a vieții lor să fie o bucurie. Să fie o dovadă a alegerii bună pe care au făcut-o astăzi când s-au cununat înaintea lui Dumnezeu. Și să nu uite niciodată că deasupra noastră este un Creator fără de care nimic nu se poate face. Și să facă tot lucrul bun cu Dumnezeu. Noi știam că el este cu Ilinca de mai mult timp, însă prin primăvară și-a asumat și atunci ne-a anunțat și pe noi. Mă bucur pentru ei, sunt niște copii frumoși, amândoi cu multe daruri și pot să facă multe lucruri frumoase împreună dacă se vor iubi toată viața ca acum”, a zis Claudiu Târziu pentru reporterii FANATIK.
Claudiu Târziu a venit la nunta de la Măciuca alături de familie.
Se fac ultimele pregătiri pentru cununia religioasă. Preoții au sosit la capelă și au început să își aranjeze toate cele necesare.
Părinții au fost surprinși de reporterii FANATIK chiar în momentul în care au intrat în capelă.
Fără doar și poate Maramureșul pare să domine nunta lui George Simion. Cel puțin în primele ore. Mai mulți oameni din această zonă a țării au luat cu asalt nunta și arată că se simt de minune.
Maramureșenii au fost primiți cu aplauze și aceștia n-au stat o clipă pe gânduri. Au început să danseze, să încingă hore și să le arate tuturor ce înseamnă o nuntă în locurile de unde au venit cu atâta mândrie
George Simion a pregătit nunta la detaliu. Astfel, parlamentarul a ținut morțiș ca invitații săi să aibă parte de distracții ca la carte.
Drept pentru care pe câmpul pe care are loc întregul eveniment a fost amenajat și un spațiu pentru echitație. Un spațiu care se bucură deja de succes
Printre invitații de seamă pe care George Simion îi are se numără și Robert Turcescu. Fostul realizator de televiziune nu a ezitat o clipă și a venit la Măciuca alături de familie.
De altfel, acesta pare că se simte perfect la Măciuca. A avut și un mesaj pentru cei care au criticat ideea liderului AUR de a chema pe toți tomânii la nuntă și care au comparat evenimentul cu nunta lui Corneliu Zelea Codreanu. „Ne doare la bască”, a postat Turcescu pe o rețea de socializare.
Nicolae Voiculeț este unul dintre artiștii care vor susține un recital în cadrul nunții lui George Simion. Interpretul nu a ezitat o clipă și a spus în exclusivitate pentru reporterii FANATIK și ce anume va cânta.
„Am pregătit o piesă specială pentru această zi. Se numește imnul României, asta voi cânta, azi, aici”, a menționat Nicolae Voiculeț
Nunta lui George Simion are și o componentă umanitară. Mai mulți tineri umblă încă de la primele ore cu urne mobile, urne în care se strâng donații de la toți cei prezenți.
De remarcat că, la final, toți banii strânși vor fi direcționați către spitalul AUR, proiect în care partidul lui George Simion este implicat. Mai exact, formațiunea politică a anunțat că vrea să construiască o unitate medicală de la zero.
Diana Șoșoacă, fostă colegă de partid cu George Simion, nu a ezitat o clipă și l-a desființat pur și simplu pe parlamentarul AUR. Aceasta a transmis că evenimentul este bizar, dezgustător și făcut din cerșelile lui Simion. Aveți AICI întreaga declarație a lui Șoșoacă, una cu un impact deosebit.
În jurul capelei în care cei doi miri își vor spune DA și în fața Bunului Dumnezeu și-au făcut apariția mai multe buchete spectaculoase de flori.
De remarcat că acestea sunt artificiale. În superbele ornamente sunt prinse mai multe flori printre care trandafiri, cale și floarea soarelui.
Autoritățile sunt în alertă având în vedere că la nunta parlamentarului George Simion sunt așteptați peste zece mii de oameni. Jandarmii vor asigura paza și securitatea, dar și câteva firme de bodyguarzi.
Aceștia din urmă și-au făcut deja apariția la fața locului. Mulți dintre ei au ținut să imortalizeze momentul.
A apărut și primul scandal în Vâlcea în jurul nunții lui George Simion. Culmea, un medic este revoltat și a transmis că nu mai puțin de trei spitale din județ sunt în alertă din cauza evenimentului. Aveți toate detaliile AICI
Voie bună încă de la 09.30 dimineața. Oamenii încep să se adune, dar mai ales să se simtă bine. Maramureșenii au încins deja mai multe hore. Unii sunt ajutați de ceva licoare sfântă, să-i spunem horincă, alții știu că ziua e lungă și cursa trebuie să fie la fel. Așa că încă se mai bucură de ceva apă.
Un singur lucru este cât se poate de cert. Au schimbat atmosfera și mai toți îi privesc cu drag.
Reporterii FANATIK îți oferă și primele imagini cu liderul AUR. George Simion pare pregătit de marele eveniment. Acesta a fost surprins în timp ce mergea să pună la punct ultimele detalii.
Parlamentarul a solicitat apropiaților un buchet de flori pe care vrea să-l ofere încă de la prima oră alesei inimii lui.
Maramureșul s-a trezit încă de la prima oră și a venit să petreacă. Au făcut-o alături de un steag uriaș în culorile României, drapel pe care scrie „Deșteaptă-te române”.
Încet, dar sigur câmpul începe să prindă contur și oamenii își fac apariția constant. Vă ținem la curent și cu numărul lor.
Apar și primele vești bune pentru George Simion. Liderul AUR a scăpat de câteva emoții serioase. Între timp a fost terminată capela în care va avea loc cununia religioasă
FANATIK îți oferă în exclusivitate primele imagini din interiorul acesteia
Citiți bine, discutăm despre o tocană care ar putea să intre fără probleme în Cartea Recordurilor. În primul rând, ei bine, în primul rând este vorba despre…mărime.
Mărimea pare a fi importantă în acest caz. Tocana este pregătită într-un ceaun uriaș, un ceaun așa cum nu s-a mai văzut pe meleagurile în care are loc nunta.
Și rețeta este una ruptă din povești. Mistreț, batal, căprior și cerb, cărnuri rare, cărnuri care oferă un gust aparte, toate se regăsesc în această tocană specială.
Așa cum era de așteptat din meniu nu lipsesc nici celebrele sarmale. Sunt deja pregătite și puse la fiert într-un ceaun mare cât o zi de sărbătoare.
Miros senzațional, dar lucrul acesta nu poate fi reprodus prin cuvinte. Din păcate va fi nevoie să ne credeți pe cuvânt.
La ora 08.15 este alertă totală în Măciuca. Bucătarii sunt pe baricade și mâncarea se pregătește. Invitații vor avea parte, așa cum FANATIK a anunțat AICI de merinde alese.
Între timp, berbecuții au fost deja puși la jar și „lucrarea” a început.
Faceți loc, așadar, e treabă cât se poate de serioasă. Dacă ne întrebați pe noi nici cel mai mofturos nuntaș nu va pleca nemulțumit acasă din punct de vedere culinar.
Este adevărat că e încă dimineața, dar suntem aici să vă anunțăm dacă se schimbă ceva.
Bună dimineața.
Numele meu este Alexandru Năstase și astăzi voi fi gazda dumneavoastră pentru nunta anului. Alături de mine sunt nume grele ale presei din România, profesioniști adevărați. Radu C Munteanu și Dan Șuta se află chiar la fața locului, acolo de unde vor transmite la secundă tot ce este important. Ana Florișteanu ne va ajuta în materie de imagine, astfel încât să fiți informați prompt și corect. Cătălin Nae coordonează ziua, în timp ce Flaviu Popa, Laurențiu Sîrbu, Andreea V Cătălina și Andreea Stănărângă vor scrie totul pentru dumneavoastră.
Reporterii FANATIK au început lucrul încă de dimineață. Avem primele imagini de la locul în care va avea loc nunta. Un răsărit de soare ca-n povești s-a petrecut în Măciuca.
Rămâneți alături de noi, vă promitem o zi de pomină. Veți fi la curent cu fiecare detaliu în parte, veți afla primii tot ceea ce trebuie să știți.
A sosit ziua cea mare pentru George Simion și Ilinca Munteanu, o zi cu emoții pentru cei doi miri ai momentului, dar și pentru miile de persoane anunțate să participe la evenimentul din Măciuca, județul Vâlcea.
FANATIK vă oferă cele mai tari imagini de la nunta politicianului de la AUR (Alianța pentru Unirea Românilor), așa cum v-a obișnuit cu o zi înainte de mult așteptata cununie.
Pregătirile pentru nuntă au început în urmă cu câteva zile și s-au accelerat în special în ziua de vineri, 26 august, atunci când pe terenul din fața unui centru spa din Oveselu au fost instalate corturile și tarabele cu specific tradițional românesc.
Cel care a supervizat fiecare detaliu din pregătirea petrecerii a fost chiar mirele, George Simion, politician care a făcut o serie de confesiuni în premieră pentru FANATIK. A vorbit atât despre organizarea bairamului cât și despre relația cu viitoarea doamnă Simion.
Prin urmare, doar pentru mâncare a fost nevoie de tone de alimente din aproape fiecare din cele necesare pentru ciorbe ori felurile secundare.
Pe pajiștea unde are loc marea nebunie astăzi au apărut și câteva obiecte decorative puse în scenă de „Atelierul de decoruri” deținut de scenograful Marian Paraschiv, un artist care lucrează cu teatre din București și chiar cu Opera Română.
De la bărcuțe până la tablouri ori dulapuri vechi viu colorate, cei în care Simion s-a bizuit că pot reda culoarea României de altădată au spus că sunt foarte încântați că au putut pune în practică tot ce și-au imaginat cu ocazia acestei nunți.
Una dintre artistele care se afla ieri pe terenul din Măciuca a mărturisit, în exclusivitate pentru FANATIK, că a venit tocmai din Franța, unde e stabilită de ceva ani, pentru a face parte din acest proiect.
„Marian Paraschiv a fost contactat de George Simion. Nu știu cum au luat legătura. Ne-a plăcut ideea și am pregătit tot ce vedeți într-un timp relativ scurt. Bărcuța, însă, am mai prezentat-o și la alte ocazii. Eu am venit din Cannes și m-am bucurat să revăd aceste părți ale României”, ne-a spus una dintre artistele care colaborează cu scenograful Marian Paraschiv, dorind să își păstreze numele doar pentru ea.
Dincolo de decorațiuni, și la capitolul mâncare s-a creat mobilizare! Zeci de ceaune, dintre care unul cel mai mare din România, au început să fiarbă încă de la miezul nopții. Ba mai mult, una dintre rețetele de bază din meniu a fost dezvăluită de bucătarul Liviu Bosnea, și anume tocana de vânat preferată de Simion (vezi aici rețeta și detaliile).
Apoi, George Simion ne-a dezvăluit și ce fel de haine va purta ca mire. Ia este de bază la această nuntă, la care liderul AUR a asortat o capă. Vrânceanul a fost deschis și când a vorbit despre verighete, despre care a zis că au fost personalizate de un bijutier din Botoșani.
George Simion și Ilinca Munteanu s-au cunoscut în anul 2019, când tânăra a fost voluntară în strângerea de semnături pentru campania alegerilor europarlamentare. Politicianul a vrut atunci să candideze ca independent. Chiar dacă se știu de trei ani, cei doi sunt împreună doar de un an. Apropierea dintre ei s-a produs treptat.
Participanții sosesc la ora 07:00, după care se stabilesc detaliile organizatorice care vizează în special reprezentanții presei. Cununia religioasă are loc la ora 12:00, la bisericuța din lemn de lângă centrul spa.
De la 14:00 începe spectacolul. Pe scenă vor urca o serie de artiști cunoscuți precum surorile Osoianu, Carmen Șerban ori chiar și trupa Phoenix.
Punctul culminant va avea loc la ora 23:00, când nuntașii vor asista la un foc de artificii, lângă scena principală.
George Simion a dezvăluit, în exclusivitate pentru FANATIK, că dansul miresei va fi un moment cu totul și cu totul special. Și că cea care va cânta melodia serii este o tânără din Măciuca, nu un artist celebru, așa cum s-ar fi așteptat toată lumea.
”E de aici, o fată foarte talentată, Ștefania, care va cânta un cover după `Când luminile se sting, artificii se aprind` sau ceva de genul acesta (cover după piesa Alinei Eremia, dar George Simion nu prea știe versurile, n. red.). Nu am exersat deloc dansul miresei”, ne-a spus, în exclusivitate, George Simion.