News

Nuțu Cămătaru, ”mare șef” și în lumea afacerilor. În 2023, business-ul din Ferentari a crescut cu 683%

Nuțu Cămătaru a trecut pe profit cu micul său business din Ferentari. Este o premieră pentru fosta legendă a lumii interlope din Capitală.
05.06.2024 | 09:03
Nutu Camataru mare sef si in lumea afacerilor In 2023 businessul din Ferentari a crescut cu 683
Nuțu Cămătaru deține o spălătorie cu fise în cartierul Ferentari / Colaj foto: Fanatik / Surse foto: Facebook Codin Maticiciuc / Google Maps
ADVERTISEMENT

Ion Balint, devenit celebru sub numele de Nuțu Cămătaru, are deja cinci ani de când e ”curat” și nu mai are probleme cu legea. Deși a rămas un personaj temut și influent al Capitalei, ”Tata Nuțu”, după cum îl alintă prietenii, spune că face acum doar afaceri ”la vedere”.

Nuțu Cămătaru are o spălătorie auto împreună cu băieții lui

În 2020, la un an după ce a fost eliberat condiționat într-un dosar de șantaj, Nuțu Cămătaru și-a deschis o spălătorie auto, împreună cu doi dintre copiii lui.

ADVERTISEMENT

NTU Self Wash are sediul în cartierul Ferentari, chiar pe una dintre proprietățile familiei Balint. Clienții vin aici și își spală singuri automobile pe bază de jetoane. În timp, afacerea s-a extins și a ajuns la șase rampe auto.

Spălătoria lui Nuțu Cămătaru funcționează prin intermediul firmei Nuțu Business SRL, la care Ion Balint deține 33%, ceilalți asociați fiind doi dintre băieții lui: Ion Nuțu Balint (34%) și Nicolae Daniel Balint (33%). Primul este și administrator al societății.

ADVERTISEMENT

Firma are ca obiect principal de activitate ”întreținerea și repararea autovehiculelor”, iar din 2023 poate desfășura și ”activități de comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet”. Pe hârtie, societatea are un singur angajat.

Primul an în care afacerea trece pe plus

Bilanțul fiscal pentru anul 2023 indică o creștere spectaculoasă, atât la nivelul cifrei de afaceri (cu 683% peste anul precedent) cât și la cel al profitului (cu 422% mai mult decât în 2022). Mai exact, veniturile firmei au ajuns la 156.400 de lei, spre deosebire de 19.963 de lei în 2022, și 806 lei în 2021.

ADVERTISEMENT

De asemenea, 2023 este primul an în care firma lui Nuțu Cămătaru înregistrează și un profit, de 43.444 de lei. În 2021, societatea a înregistrat o pierdere de 1.02 de lei, iar un an mai târziu, aceasta ajungea la 13.454 de lei.

Un alt semn că afacerea lui Nuțu Cămătaru este pe drumul cel bun este că datoriile au scăzut de la 108.002 lei, la 54.878 de lei. Pe de altă parte, capitalurile proprii au ajuns la 29.261 de lei, de la -14.183 de lei, cât se înregistra în 2022. Societatea Nuțu Business SRL nu este publicată în lista obligațiilor restante la buget care depășesc plafonul minim.

ADVERTISEMENT

Ce afaceri a mai deținut familia lui Nuțu Cămătaru

Nuțu Cămătaru mai este asociat într-o firmă care se ocupă de ”comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun”, Cezy Line SRL. Partenera e afaceri a fostului interlop este chiar soția lui, Claudia-Florinela Balint, care deține 55% din părțile sociale. Firma a fost înregistrată în martie 2022 și este inactivă fiscal.

Soția lui Nuțu Cămătaru a mai avut 34% din compania Blue Capital Online Strategy SRL, fostă DN Capital Investments IFN SA, o firmă care asigura creditări și alte servicii financiare. În februarie 2024, societatea și-a schimbat atât numele cât și domeniul de activitate, după care asociații au decis dizolvarea voluntară și lichidarea acesteia.

Cu mai mulți ani în urmă, Nuțu Cămătaru și fratele său, Sile, au deținut un hotel pe strada Merișani, din cartierul Ferentari. În urmă cu mai bine de zece ani, cei doi au decis să închidă afacerea, după ce procurorii DIICOT au organizat câteva percheziții la fața locului.

Familia Cămătaru a mai avut un bar în zona Sălaj, înregistrat pe firma M&N Cafe Boyss, unde asociat era unul dintre băieții lui Nuțu. Acesta nu a mai avut încasări din 2012, iar în prezent este în stare de funcționare, dar inactivă fiscal.

ADVERTISEMENT
Tags:
Teodora Stoica a făcut top 3 cei mai petrecăreți jucători români: „Sper să...
Teodora Stoica a făcut top 3 cei mai petrecăreți jucători români: „Sper să nu mă urască!” + Antrenorul pe care îl admiră în secret: „N-am avut curaj să-i spun”
Cum puteți scăpa de „hormonul stresului” și grăsimea de pe burtă. Suplimentele care...
Cum puteți scăpa de „hormonul stresului” și grăsimea de pe burtă. Suplimentele care vă pot ajuta
Muritor de foame după ce a fost milionar în fotbal. Cum s-a auto-distrus...
Muritor de foame după ce a fost milionar în fotbal. Cum s-a auto-distrus un fotbalist cunoscut
"Luna roz" sau "Luna căpşunilor", fenomen rar pe 21 iunie 2024. Unde va fi vizibilă
Destinul cumplit al milionarului care a ajuns falit şi a rămas fără casă:...
Destinul cumplit al milionarului care a ajuns falit şi a rămas fără casă: „A pierdut totul! Nici nu ştiu unde a dormit”
Wow, ce apariție!! Cum s-a pozat Ilinca Vandici în costum de baie. A...
Wow, ce apariție!! Cum s-a pozat Ilinca Vandici în costum de baie. A spus 'stop joc' pe plajă! / FOTO
RĂSTURNARE privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! E bomba ZILEI
RĂSTURNARE privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! E bomba ZILEI
EXCLUSIV Povestea impresionantă a lui Alex, copilul bolnav de autism care l-a ținut...
EXCLUSIV Povestea impresionantă a lui Alex, copilul bolnav de autism care l-a ținut de mână pe Bancu la Euro 2024."Sunt mândră de el. Îmi era teamă. Am fost a patra rezervă"
Nadia Comăneci are un avion care-i poartă numele. Imagini rare cu aeronava
Nadia Comăneci are un avion care-i poartă numele. Imagini rare cu aeronava
Bombă în showbiz! Zanni e într-o relație și se gândește la nuntă: „Mama...
Bombă în showbiz! Zanni e într-o relație și se gândește la nuntă: „Mama copiilor mei va fi cea mai norocoasă”
Prințesa Kalina a Bulgariei, apariție controversată la Palatul Varna din Sofia. Tragedia care...
Prințesa Kalina a Bulgariei, apariție controversată la Palatul Varna din Sofia. Tragedia care și-a pus amprenta asupra chipului ei
Cum a descoperit Christian Sabbagh că fiul său are autism. Soția sa a...
Cum a descoperit Christian Sabbagh că fiul său are autism. Soția sa a fost prima persoană care și-a dat seama: „O bună perioadă de timp nu mi-a zis”