Cezar Balint are doar 9 ani, însă puștiul a reușit în doar un an de zile să devină cel mai bun jucător de la grupa sa de vârstă la Olimpic Snagov.
FANATIK a stat de vorbă cu Radu Liviu Mătăsăreanu, organizatorul turneului la care fiul cunoscutului Nuțu Cămătaru a făcut senzație: „Este greu de spus la 9 ani, dar chiar are calități fotbalistice: un fizic frumos, filiform și o bună lovire a mingii. De remarcat că este un băiat cu foarte mult bun simț, chiar timid pe alocuri, și foarte ascultător la indicațiile antrenorului. În sistemul cum joacă ei 6 plus 1, este un fel de mijlocaș stânga”.
Dacă în trecut era recunoscut pentru mâna de fier prin care își gestiona afacerile și oamenii, Nuțu Cămătaru s-a transformat acum într-un părinte model: „Nuțu îl susține și cred că a fost singurul părinte ce nu a scos un cuvânt pe marginea terenului, față de alți părinți care fierb pe marginea terenului”.
Nuțu Cămătaru speră ca într-o zi fiul său cel mic să debuteze pe prima scenă a fotbalului românesc: „Chiar am vorbit și cu el și își dorește să ajungă fotbalist, dar din ce am observat nu pune presiune pe puști. Îi lasă în primul rând pentru început libertatea de a îndrăgi fotbalul. Cred că l-a dus la Olimpic Snagov pentru că reședința lor este chiar în Snagov.
Probabil anii viitori, în funcție de evoluția lui Cezar, este posibil să ajungă mai sus. Credeam că este un puști foarte răsfățat, dar este extrem de educat. Faptul că e băiatul lui Nuțu Cămătaru poate fi cu două tăișuri, dar depinde de puști până la urmă. Înainte de meciuri tot îl săruta pe Cezar pe frunte, dar în rest nu-i dădea nicio indicație fotbalistică… E topit după el”.
Radu Liviu Mătăsăreanu consideră că Cezar Balint aduce aminte de unul dintre cei mai importanți jucători din naționala României: „Puștiul aduce cu Dennis Man ca fizic și stil. După un meci, Nuțu i-a invitat pe toți colegii lui Cezar la o pizza la un local din Eforie Nord. La meciuri a fost prezent alături de actuala soție. Pot spune că Nuțu e cel mai cuminte și civilizat părinte-suporter la un turneu de copii”.
Nuțu Cămătaru a ținut să spună câteva cuvinte la turneul de la Eforie Nord: „Am venit aici la Eforie la cel mai frumos turneu să vedem copiii. E bine că încă există școli de fotbal pentru copii și e bine pentru educația lor și există și oameni care creează aceste instituții și să dea Dumnezeu să o țineți în continuare tot la fel”.
Bogdan Grosu, antrenorul lui Cezar Balint de la Snagov, a oferit mai multe detalii pentru FANATIK: „A venit doar de un an la fotbal și din punctul meu de vedere a crescut foarte mult din punct de vedere fizic, mental, pe toate planurile”.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/09/whatsapp-image-2026-09-24-at-133629.jpeg)
Fiul lui Nuțu Cămătaru îl are ca model pe jucătorul FCSB, Ștefan Târnovanu: „Mi-a zis că jucătorul lui preferat e Târnovanu. Puștiul e foarte cuminte și nu influențează în niciun fel faptul că tatăl lui e Nuțu Cămătaru. E foarte bun și la șah. Nuțu a vrut să îl dea pentru că și el juca și învață foarte bine și la școală”.
Bogdan Grosu a dezvăluit că Cezar Balint tocmai a reușit să marcheze un gol extrem de spectaculos: „Nuțu vine la toate meciurile alături de soție. La turneul de la Eforie Nord golul lui din meciul cu Academia Hagi a fost ales cel mai frumos. Centrare din corner și a șutat din drop în vinclu. La mine nu joacă nimeni că e băiatul cuiva.
Nu ar fi primul fotbalist din familia lui Nuțu Cămătaru. Nașul său a evoluat la Steaua București: „A fost și pe la Farul, Unirea Slobozia și a jucat pentru România U19. Este vorba de Cezar Gherghiceanu”.
Nuțu Cămătaru le oferă sfaturi prețioase și celorlalți colegi de echipă: „I-a oferit o educație foarte bună și la toți copiii le spune când vine pe la teren să nu se apuce de țigări, de droguri, de nimic. Mereu le spune treaba asta”.