Mihaela Evi este de departe una dintre cele mai sexy antrenoarea care activează în handbalul românesc, ea fiind în prezent sub contract cu academia de la Gloria Bistrița. Aflată în vacanță la Mamaia, aceasta a publicat niște fotografii cu care a aprins imaginația fanilor.
Chiar dacă accidentările suferite în cariera sa i-au răpit visul de a juca handbal la cel mai înalt nivel, Mihaela Evi și-a continuat drumul în sport și a devenit antrenoare în cadrul academiei de la Gloria Bistrița.
După ce a îmbrățișat noua meserie, ea a dovedit capacități extraordinare. Mihaela Evi are în plamares șase titluri de campioană națională, iar în alte trei dăți a devenit vicecampioana națională.
Recunoscută pentru frumusețea ei, aceasta și-a luat o binemeritată vacanță și a revenit după o perioadă lungă de timp pe litoralul românesc, mai exact la Mamaia.
Aici, antrenoarea a fost năpădită de amintiri, dar nu a ratat ocazia de a arăta încă o dată corpul ei perfect. Aceasta a publicat mai multe fotografii pe contul ei de Instagram, iar urmăritorii săi au înnebunit.
„N-am mai fost la Mamaia de când aveam bani puțini și visuri multe. Sunt locuri care nu îmbătrânesc, ci doar te așteaptă să le vezi altfel.
Mamaia, după atâția ani, nu mai e vacanța copilăriei, ci o reîntâlnire cu cine eram și cu cine am devenit”, a scris aceasta pe contul oficial de Instagram, unde este urmărită de aproape 100.000 de oameni.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/06/mihaela-evi-si-postarea-cu-care-a-incins-imaginatia-fanilor-pe-instagram.jpg)
„Nu am obținut niciodată nimic în viața mea fără muncă. Multă muncă, aș putea spune. Nu am avut pe nimeni care să mă împingă de la spate nemeritat sau care să îmi ofere lucruri, funcții, gratuit. Și sunt perfect ok cu asta.
Așa am fost educată și, chiar dacă mi-a fost greu uneori sau m-am simțit frustrată de alții care au obținut lucruri mai ușor, astăzi sunt foarte mândră de cine sunt și de cum am ajuns aici.
Cred cu tărie că succesul este întotdeauna direct proporțional cu munca pe care o depune fiecare dintre noi și cu siguranță rezultatele eforturilor noastre sunt vizibile prin prisma reușitelor.
Vă scriu aceste rânduri pentru că, de când au apărut veștile despre înființarea centrului de excelență la Bistrița, primesc o mulțime de întrebări și văd că numele meu este rostit în multe discuții. Vreau să fie clar: nu am niciun fel de legătură și nu știu absolut nimic despre toate acestea. Nu am fost pe listă nici acum un an, când s-a înființat prima grupă, cu siguranță nu sunt nici acum. Nu sunt profilul potrivit.
Eu sunt doar angajată a clubului Gloria pentru încă un an și jumătate, până când fetele pe care le-am crescut vor ajunge la maturitate. După aceea, dacă nu va fi nevoie de mine mai sus, voi încheia cu multă bucurie în suflet și împlinire un proiect minunat.
Vă mulțumesc din suflet că vă gândiți la mine, dar vă rog, nu mă implicați în discuții care îmi pot distruge liniștea. Nu mă interesează ce fac alții, pentru că n-am timp! Și pentru că am încredere în planul lui Dumnezeu pentru mine”, scria aceasta pe contul oficial de Facebook.