News

O bombă a explodat în Irlanda de Nord. Atacul i-a vizat pe polițiștii de frontieră

19.08.2019 | 17:30
O bomba a explodat in Irlanda de Nord Atacul ia vizat pe politistii de frontiera

O bombă a explodat astăzi în Irlanda de Nord, iar atacul, scrie presa locală, i-a vizat pe polițiștii de frontieră. Din fericire, explozia nu s-a lăsat cu victime, însă autoritățile spun cu fermitate că au fost vizați agenții de poliție de la frontiera provinciei britanice cu statul irlandez. Explozia a avut loc în districtul Fermanagh.

O bombă a explodat în Irlanda de Nord, la granița cu republica Irlanda

„Investigaţia este la început, dar sunt ferm convins că a fost o tentativă deliberată de a atrage agenţi de poliţie în zonă pentru a-i ucide”, a declarat Stephen Martin, un polițist din provincia Irlanda de Nord, notează MEDIAFAX. Agenția de știri românească citează surse externe potrivit cărora polițiștii au fost informați că în zonă urma să se instaleze explozibili. Mai mult, deflagrația a avut loc cu puțin timp înainte ca la fața locului să ajungă forțele de ordine.

Acest incident s-ar putea să redeschidă istoria sumbră a conflictelor dintre Irlanda de Nord și Irlanda, iar analiștii de politică externă spun că este doar unul dintre efectele unui Brexit fără acord politic cu Uniunea Europeană. Politologii sunt de părere că după reintroducerea controalelor vamale, astfel de evenimente s-ar putea multiplica.

bombă irlanda de nord
Bomba a explodat la granița dintre provincia britanică Irlanda de Nord și statul irlandez. Sursa foto: Google Maps

Boris Johnson a abrogat aderarea Marii Britanii la Uniunea Europeană ieri

Premierul Marii Britanii Boris Johnson a semnat ieri abrogarea acordului de aderare la Uniunea Europeană, iar Brexitul se va produce, conform tuturor semnalmentelor, fără acord pe 31 octombrie. Ieșirea din UE va presupune reintroducerea vizelor și intensificarea controalelor la granițele Marii Britanii.

Analiștii economici și instituțiile care analizează piețele financiare ale marilor puteri ale lumii spun că ieșirea din Uniunea Europeană va aduce o recesiune imediată pentru britanici, iar pe fondul acesteia pot apărea revolte de stradă sau chiar o revoluție în interiorul Regatului Unit, mai ales că una dintre țări, Scoția, vorbește tot mai des despre proclamarea independenței prin desprinderea politică de Marea Britanie.