News

O bunică din Olanda, obligată de instanță să șteargă pozele cu nepoții de pe Facebook. Ce riscă femeia dacă mai urcă imagini

22.05.2020 | 15:13
O bunica din Olanda obligata de instanta sa stearga pozele cu nepotii de pe Facebook Ce risca femeia daca mai urca imagini
ADVERTISEMENT

O bunică din Olanda a fost obligată de instanța de judecată să șteargă pozele cu nepoții săi pe care le-a urcat pe platforma social media Facebook.

O bunică din Olanda, obligată de instanță să șteargă pozele cu nepoții de pe Facebook

O situația bizară s-a petrecut în aceste zile în Olanda. Un tribunal din această țară a obligat o bunică să șteargă fotografiile cu nepoții ei pe care le-a postat pe Facebook și Pinterest fără permisiunea părinților.

ADVERTISEMENT

Cum s-a ajuns la această situație. Între femeia în vârstă și fiica ei a izbucnit o neînțelegere. Pentru că nu a acceptat să elimine imaginile cu nepoții ei, bătrâna a fost dată pe mâna judecătorilor.

Din păcate pentru ea, bunica din Olanda a pierdut la proces, iar instanța a decis că problema intră în sfera de aplicare a Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR) al UE.

ADVERTISEMENT

Despre acest caz, un expert a spus că decizia reflectă ”poziția pe care Curtea Europeană a luat-o în mai mulți ani”, scrie BBC.

Ce riscă femeia dacă mai urcă imagini cu nepoții pe site-urile de socializare

În ciuda faptului că GDPR nu se aplică procesării datelor din sfera ”pur personală” sau ”a familiei”, excepția nu se aplică în cazul postării fotografiilor pe platformele social media întrucât astfel ele sunt puse la dispoziția unui public mai larg, a motivat instanța olandeză decizia.

ADVERTISEMENT

”În cazul Facebook sau a altor site-uri nu poate fi exclus ca fotografiile încărcate pot fi distribuite și ajunge la terțe părți”, au decis judecătorii olandezi.

Femeia trebuie să șteargă fotografiile sau să plătească o amendă de 50 de euro pentru fiecare zi în care nu se conformează hotărârii instanței, până într-un cuantum maxim de 1.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Pe viitor, dacă femeia va mai posta și alte imagini cu copiii, ea va fi amendată suplimentar cu 50 de euro zilnic.

“Cred că hotărârea va surprinde o mulțime de oameni, care probabil nu se gândesc prea mult înainte de a posta fotografii. Ar fi rezonabil ca cei care postează astfel de fotografii să se gândească dacă acele persoane sunt de acord cu asta. Și dacă nu sunt, atunci este normal să le ștergi”, a spus avocatul Neil Brown, pentru site-ul citat.

ADVERTISEMENT