Un dosar care se judecă de mai bine de 13 ani ar putea fi soluționat, peste doar câteva zile, de Tribunalul București. Trei bucureșteni solicită returnarea a 1,5 tone de aur din depozitul Băncii Naționale Române, în valoare de aproape 100 de milioane de euro. Obiectele ar fi fost confiscate în 1948 de o direcție a Ministerului Afacerilor de Interne, cu ocazia Legii Colectivizării.
Dosarul a început în 2009, atunci când Adriana A.G., o asistentă medicală de la un spital bucureștean, a solicitat returnarea unui adevărat tezaur format din:
– 31 de bare de aur, în greutate de 31 kg, puritate 920%
– 4 bare de platină, în greutate de 4 kilograme
– 210 kilograme de aur pur sub formă de monezi, topit sub diferite forme.
Femeia a solicitat restituirea bunurilor sau acordarea de despăgubiri și a adus în sprijinul cererii ei o serie de documente care atesta faptul că este unica moștenitoare a lui I. A.
În 1948, tatăl ei ar fi rămas fără aceste bunuri în urma unei acțiuni a Partidului Comunist Român, care a naționalizat marile averi după al Doilea Război Mondial. În acest caz, femeia a depus mai multe procese verbale semnate de tatăl ei și de un căpitan de poliție, care ar fi condus operațiunea.
”În procesul verbal de confiscare se face mențiune cu privire la actul de proveniență a bunurilor ce fac obiectul revendicării ca fiind dobândite de la Mișcarea Legionară prin cumpărare după rebeliune”, se arată în cererea depusă de moștenitoare, în instanță.
Banca Națională a României, în calitate de pârât, a susținut că nu are în posesie bunurile și că nu au fost găsite documente de preluare a metalelor prețioase.
Pe de altă parte, instituția a arătat că nu mai deține în arhivă documente atât de vechi. De asemenea, nici Ministerul Afacerilor Interne nu l-a putut identifica pe căpitanul V.C., cel care ar fi redactat procesele verbale prin care au fost confiscate metalele prețioase.
Dosarul s-a complicat în 2011, atunci când au apărut primele suspiciuni că documentele femeii ar putea fi false. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 și ulterior transferat la Direcția Națională Anticorupție.
Ancheta penală a durat 5 ani, iar la capătul acesteia, procurorul a dat o soluție de clasare sub aspectul săvârșirii de fals material în înscrisuri oficiale. În mod bizar, expertiza a arătat că, deși documentele ar putea data din perioada respectivă (anii ‘40-’50), acestea sunt false. În acest context, acuzația conform căreia pretinsa moștenitoare ar fi falsificat documentele a căzut în derizoriu, pentru că aceasta nici măcar nu se născuse la data respectivă.
Într-un final, DNA a transmis instanței o propunere de desființare a înscrisurilor oficiale, iar acest lucru a dus la eliminarea respectivelor documente de la cauza inițială.
Descurajată de turnura pe care a luat-o întreaga poveste, femeia din București a vândut 55% din drepturile litigioase către doi bărbați, după care, în 2016, a mai cedat 25% unui al treilea personaj, care a ridicat și mai mult miza întregii povești.
Acesta a susținut în fața instanței că valoarea tezaurului este de 1,5 tone de aur și că are informații certe, chiar de la un membru al familiei sale, că aceasta a existat cu adevărat.
El spune că multe dintre probe i-au fost sustrase familiei moștenitoarei, tocmai pentru ca aceasta să nu mai poată solicita restituirea tezaurului.
”Solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se constate că și probele pe care le-a depus în 2009 sunt suficiente pentru a constata că acestei familii i-au fost furate din casă toate bunurile într-o noapte, că d-na A. mama reclamantei a fost bătută 15 ani succesiv de securitate și au probe în acest sens și a fost dărâmată casa de 3 ori să caute bunurile”, a declarat acesta.
Mai mult, intervenientul susține că respectivul tezaur este compus din monezi cu chipul lui Carol I, care nu au fost niciodată acceptate ca oficiale și care au fost ascunse într-un puț dintr-o comună din Teleorman, după fuga lui Carol al II-lea.
”Reclamantul D. D. arată că are fotografiile cu monezile Carol I, în greutate de 1,5 tone aur. Aceste monezi au fost fotografiate în expoziția Băncii Naționale care a negat că are monezi Carol I și această cantitate a fost bătută de Carol și interzisă ulterior de turci, motiv pentru care în momentul când a plecat Carol al II-lea din țară a lăsat vărului reclamantului, care era guvernatorul Băncii Naționale, ascunsă într-un puț această cantitate.
Puțul există, armăturile există, totul există, se poate face o expertiză la fața locului. S-a găsit casa blindată de bani în care au fost ascunse bunurile.
Reclamantul arată că această casă blindată de bani au cumpărat-o ei de la Primăria Mîrzănești și este în aceeași stare în care a fost la momentul confiscărilor, adică spartă, cu cheia ruptă în broască și corespunde perfect descrierilor care se fac în procesul 761, 779 și anexa 10”, se arată în dosar.
Bărbatul spune că în cadrul Băncii Naționale, la Direcția de Relații cu străinătatea, a existat o Direcție a Securității, care ar fi deținut o arhivă din anul 1948. Conform acestuia, respectiva arhivă ar fi ajuns la Banca Română de Comerț Exterior, instituție preluată de BCR. Acesta spune că deține un răspuns al Consiliului de Administrație a BNR care confirmă acest lucru.
De asemenea, el a susținut că a depus la Curtea de Apel București, într-un alt dosar, ”28 de probe materiale” care atestă ”existența căpitanului V.C., pe care Parchetul nu a reușit să-l găsească timp de 10 ani”.
În septembrie 2021, Judecătoria sectorului 6 a respins acțiunea depusă de presupusa moștenitoare și de intervenienți, după ce documentele prezentate de aceștia au fost desființate, la cererea procurorilor.
În prezent, dosarul a ajuns la Tribunalul București, care ar putea da o soluție pe data de 26 septembrie 2022.