Este vorba despre agenția de turism Booking.com, care își va revizui structura organizațională. Potrivit Reuters, Booking.com, subsidiară a Booking Holdings, nu a luat momentan o decizie definitivă referitor la numărul de angajați care vor fi dați afară.
”Acesta este un pas dificil, dar necesar, pentru a ne asigura că Booking.com rămâne agilă într-o industrie extrem de competitivă şi continuă să inoveze în interesul clienţilor săi”, a transmis compania într-un comunicat oficial.
Booking.com a anunțat deja că va analiza posibilele efecte asupra angajaților, precum și impactul financiar al acestor decizii. Revizuirea, care va avea loc ”în viitorul apropiat” nu va afecta alte branduri ale grupului cum ar fi Priceline, Agoda, Kayak sau OpenTable.
Schimbările vin în condițiile în care Booking Holdings a raportat o creștere de 13,6% a cheltuielilor operaționale în al treilea trimestru. Aceste măsuri ar trebui să îmbunătățească situația pentru clienții companiei.
”Considerăm că aceste eforturi vor îmbunătăţi eficienţa cheltuielilor operaţionale, vor creşte agilitatea organizaţională şi vor elibera resurse care pot fi reinvestite pentru a ne îmbunătăţi oferta pentru călători şi parteneri”, se arată în comunicatul companiei.
”Acesta este un pas dificil, dar necesar, pentru a ne asigura că Booking.com rămâne agilă într-o industrie extrem de competitivă și continuă să inoveze în interesul clienților săi”, a explicat compania. Conform Profit.ro, Booking Holdings a ocupat în ultimii ani un etaj de birouri în clădirea UCenter din București.
Momentan, Booking are 300 de angajați în România, care lucrează inclusiv în domenii precum securitatea cibernetică, monitorizarea fraudelor, dezvoltarea de aplicații, marketing, achiziții, asistență IT, servicii globale de business și optimizare financiară.
Booking.com anunțase în trecut că vrea să își extindă birourile pentru se dezvolta pe termen lung și pentru a angaja 500 de oameni în cinci ani, investiția finală fiind de 100 de milioane de euro, astfel că angajații români par în siguranță.
Rămâne de văzut, însă, dacă toți angajații vor fi dați afară sau dacă vor exista și unii dintre ei care vor fi cruțați, însă momentan se pare că situația angajaților din România e destul de roz, pentru că disponibilizările vor fi făcute în altă parte.