Elena Ioniță, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt, Marinela Rodica Madan, coordonatoarea supravegherii sănătății publice, și asistenta medicală Iuliana Alina Odagiu sunt cercetate sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Acestea sunt acuzate de luare de mită, abuz în serviciu și falsificarea unor documente oficiale.
Potrivit investigațiilor, Elena Ioniță ar fi aprobat plăți pentru chiria sediului DSP Olt peste sumele prevăzute de Ministerul Sănătății, după ce în 2022 a încheiat un contract cu o anumită firmă. Înainte de această înțelegere, o reprezentantă a firmei ar fi vândut părinților directoarei un teren la un preț sub nivelul pieței.
În plus, Ioniță ar fi achitat nejustificat salarii pentru asistenta medicală Alina Odagiu pe o perioadă de doi ani, primind în schimb servicii de înfrumusețare gratuite la salonul deținut de aceasta, conform anchetatorilor.
Ancheta indică faptul că, în perioada 2023-2024, Elena Ioniță, în calitate de director DSP, ar fi semnat și dispus plăți pentru chirii către o firmă, sume care nu se aflau în bugetul aprobat de Ministerul Sănătății. Aceasta a dus la o pagubă totală de 318.092 lei pentru bugetul ministerului.
Înainte de semnarea contractului de închiriere, în aprilie 2021, proprietara respectivei firme a vândut părinților Elenei Ioniță un teren în Slatina, într-o zonă în plină dezvoltare, pentru suma de 9.000 de euro.
În ceea ce privește valoarea terenului, aceasta a fost mult sub cea de piață, în condițiile în care loturi similare în aceeași zonă erau tranzacționate între 32.000 și 35.000 de euro.
De asemenea, investigațiile nu au putut confirma că suma de 44.000 de lei (aproximativ 9.000 de euro) a fost efectiv achitată, chiar dacă documentele notariale menționau o plată cash, fără dovezi suplimentare care să o susțină.
„În perioada iunie 2022 – octombrie 2024, inculpata Ioniţă Elena a dispus plata salariului către inculpata Odagiu Iuliana Alina, ce figura angajată în funcţia de asistent medical în cadrul D.S.P. Olt, cunoscând că aceasta nu şi-a desfăşurat activitatea în cadrul instituţiei, nu a îndeplinit vreo sarcină de serviciu şi nu ar fi mers la locul de muncă, încasând în mod necuvenit salariul lunar.
În realizarea demersului infracţional, cu încălcarea dispoziţiilor legale, inculpata Ioniţă Elena ar fi fost ajutată de inculpata Madan Marinela Rodica, care ar fi semnat foile colective de prezenţă şi fişele de evaluare a performanţelor individuale pentru inculpata Odagiu Iuliana Alina, atestând în acest mod prezenţa la serviciu a acesteia din urmă. Astfel, prin plata necuvenită a salariilor lunare, ar fi fost prejudiciat bugetul instituţiei publice cu suma de 138.750 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit pentru inculpata Odagiu Iuliana Alina. În perioada respectivă, Odagiu ar fi desfăşurat efectiv activităţi profesionale la salonul de înfrumuseţare care îi aparţine”, menţionează DNA.