Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea, redactor-șef la MagnaNews.ro, și-a pierdut viața într-un accident de circulație pe DN 15, în județul Mureș, aproape de localitatea Gornești.
Ea se îndrepta către casa părintească atunci când mașina în care se afla a intrat pe contrasens și s-a izbit violent de un TIR. În urma accidentului, fiica sa, care se afla și ea în autoturism, a supraviețuit și este internată în secția de terapie intensivă la spitalul din Târgu Mureș, conform adevărul.ro.
Rodica a fost transportată de urgență cu elicopterul la spital, dar, din păcate, nu a supraviețuit. Cu o experiență de peste 30 de ani în jurnalism, Rodica Sărmaș Furnea și-a început cariera în anii ’90, lucrând la publicații importante din București, precum Universul Bucureștilor și Curentul, unde a fost șefa secției sociale.
„Rodica a fost dusă de urgenţă de un elicopter, la Spitalul din Târgu Mureş, însă aici a încetat din viaţă. Autoturismul în care se afla s-a izbit violent de o autoutilitară.Rodica a fost un jurnalist excelent, care şi-a început cariera în anii 90, la Universul Bucureştilor, împreună cu soţul ei, caricaturistul Traian Furnea.
Ani în şir, având grijă de sănătatea acestuia şi trecând prin spitale, împreună cu el, s-a specializat treptat şi a devenit un reputat jurnalist de Sănătate român. De-a lungul timpului, a lucrat în redacţii de vârf din Bucureşti, precum Curentul, unde a fost şefa Secţiei Social.
Implicată social şi interesată de defectele sistemice ale sistemului de Sănătate din România, a publicat un număr impresionant de articole de specialitate, în peste 30 de ani de activitate jurnalistică remarcabilă. Îi vom simţi întotdeauna lipsa. A fost întotdeauna o colegă excelentă, care avea timp pentru alţii mai mult decât pentru ea”, au scris colegii acesteia de la magnanews.ro.
De asemenea, de-a lungul carierei, s-a specializat în jurnalismul de sănătate, publicând numeroase articole despre problemele sistemului medical din România.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a exprimat condoleanțe pentru pierderea jurnalistei, considerată unul dintre cei mai buni specialiști în sănătate din presa românească.
„Jurnalista Rodica Sărmaș Furnea, specializată în sănătate, în vârstă de 54 de ani, a murit duminică, 3 noiembrie, în teribilul accident soldat cu patru victime din dreptul localităţii Gorneşti, judeţul Mureş, după ce mașina în care se afla s-a ciocnit cu un TIR. Considerată de mulți cel mai bun jurnalist din domeniu Sănătății din România, Rodica Sărmaș Furnea, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, era redactor-șef al publicației MagnaNews.ro din februarie 2015, iar din 2022 era senior consultant la Brave Design, o agenție din București alături de care organiza conferințe medicale.
Cu o carieră de peste trei decenii în presa din România, Rodica Sărmaș Furnea, născută pe 9 august 1970 în orașul Năsăud, era văduva poetului și caricaturistului Traian Furnea, decedat în 2003. Dumnezeu s-o odihnească în pace!”, potrivit UZPR.