O elevă din România a câștigat medalia de aur la Olimpiada Europeană de Matematică pentru fete, EGMO 2020

Flaviu Popa   
în HotNews
20/04/2020, 20:10
O elevă din România a câștigat medalia de aur la Olimpiada Europeană de Matematică pentru fete, EGMO 2020
O tânără elevă din România a câștigat medalia de aur la Olimpiadă. Foto: edupedu

Prima ediție desfășurată virtual a Olimpiadei Europene de Matematică pentru Fete, EGMO 2020, a fost câștigată de Amina Abu Shanab din România.

O elevă din România a câștigat medalia de aur la Olimpiada de Matematică

În vârstă de 17 ani, tânăra este elevă a Liceului Teoretic Internațional de Informatică din București.

Anul trecut, la EGMO 2019, Amina Abu Shanab câștigase medalia de argint, reușind același lucru și în 2018, în Italia, la Florența.

România a fost urmată în clasamentul final de Rusia, Serbia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2020 (EGMO 2020) ar fi trebuit să se desfășoare în perioada 14-21 aprilie în Olanda, însă pandemia de coronavirus a dat peste cap planurile tuturor.

„Situația mondială creată de pandemia virotică a facut ca organizatorii și comisia internațională a acestei olimpiade să ia decizia desfășurării acesteia online”, au anunțat, într-un comunicat reprezentanții Societății de Științe Matematice din România.

Conform edupedu.ro, România a fost reprezentată de elevele:

  • Alexandra Timofte (Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, Bucureşti),
  • Amina Abu Shanab şi Diana Ţolu (Liceul Teoretic Internațional de Informatică, Bucureşti)
  • Lucia Rîşnoveanu (Liceul Teoretic Internațional de Informatică, Constanţa)

Echipa este condusă de profesor Mihail Bălună (Colegiul Național ,,Mihai Viteazul”, Bucureşti) şi de profesor Anca Băltărigă (Liceul Teoretic Internațional de Informatică, Bucureşti).

Închide ×