O femeie în vârstă de 64 de ani din Thailanda a trecut razant pe lângă moarte, după ce un piton de patru metri a atacat-o în propria casă și a încercat să o înghită.
Incidentul a avut loc în Samut Prakan, o provincie aflată la sud de Bangkok, în jurul orei 20:30, atunci când Arom Arunroj și-a terminat treburile pe care le avea prin casă.
La un moment dat, aceasta a simțit că o mușcă ceva de picior,”m-am uitat și era un șarpe”, iar ce a urmat după pare desprins din filmele de groază.
Aceasta le-a povestit jurnaliștilor thailandezi că s-a luptat din răsputeri cu șarpele uriaș și a încercat să strige după ajutor, însă nimeni nu a auzit-o.
În speranța că o va lăsa să plece, Arom Arunroj a prins șarpele de cap, însă mișcarea nu s-a dovedit a fi una inspirată și asta pentru că reptila a început să o strângă și mai tare.
Norocul femeii a fost o vecină care a auzit, în cele din urmă, strigătele sale disperate după ajutor și în jurul orei 22:00 a sunat la echipajele de urgență.
Ajuns la fața locului, un polițist a spart imedat ușa de la casa femeii de 64 de ani a cărui voce spune că se auzea din ce în ce mai slab.
„Probabil că fusese încolăcită de ceva vreme, pentru că pielea ei era palidă. A fost un piton mare”, a spus Anusorn Wongmali, polițistul care a salvat-o pe Arom Arunroj.
Potrivit autorităților thailandeze, reptila avea patru metri lungime și cântărea peste 20 de kilograme, iar atunci când au intrat în casa femeii acesta se afla încolăcit în jurul ei.
După ce au reușit să o scape de șarpele care era cât pe ce să o ucidă, medicii au decis să o transporte de urgență la spital pe femeie pentru a-i fi tratate rănile provocate de mușăturile acestuia.
Specialiștii spun că mușcăturile pitonilor nu sunt letale, însă pot provoca infecții. Potrivit lor, de regulă, aceste reptile își ucid prăzile înfășurându-se în jurul lor, după care le înghit.