O femeie dată dispărută de câteva zile a fost mâncată de un șarpe lung de 6 metri. Avea patru copii, iar cel care făcut descoperirea macabră este chiar soțul ei, care a căutat-o fără încetare în tot acest timp.
Incidentul șocant a avut loc în Indonezia, Kalempang, aici unde Farida, femeia de 45 de ani, a plecat, joi, spre o piață din provincia Sulawesi pentru a vinde mâncare. Însă, mama celor patru copii nu a ajuns la destinație.
A fost dată dispărută de soțul ei, văzând că femeia nu revine acasă. Totodată, bărbatul a căutat-o fără încetare, iar după câteva zile i-a găsit lucrurile în pădure, arată The Independent. A fost șocat să vadă un piton de 6 metri în apropiere, care avea burta extrem de mare.
Soțul Faridei a bănuit să șarpele uriaș i-a înghițit soția, așa că a cerut ajutorul oamenilor și autorităților pentru a-l prinde. Au reușit să ducă planul la final și au tăiat burta șarpelui, însă femeia a fost găsită moartă.
Cel mai probabil, pitonul a prins-o de picior și s-a încolăcit în jurul ei. Femeia nu a avut nicio șansă, fiind sufocată și înghițită de șarpe. „Sătenii și soțul victimei au văzut un piton cu o burtă mare.
Oamenii l-au ajutat apoi să prindă pitonul. Cadavrul soției sale a fost găsit în stomacul șarpelui”, a declarat Suardi Rosi, șeful satului Kalempang, citat de Daily Mail, privind această tragedie.
Trupul femeii a fost dus în casa familiei înainte de a fi înmormântată. Soțul ei este șocat și regretă că a lăsat-o să plece singură. „Întotdeauna voi regreta că mi-am lăsat soția să iasă singură”, a spus acesta.
Astfel de incidente au mai avut loc în Indonezia. De exemplu, în urmă cu doi ani, o femeie din provincia Jambi a fost înghițită de un piton, în timp ce aduna cauciuc de pe o plantație. A fost găsită fără viață, câteva zile mai târziu, în burta șarpelui.
În 2023, un fermier din districtul Tinanggea din sud-estul Sulawesi a fost sufocat de o reptilă. Localnicii l-au găsit și au reușit să ucidă pitonul în timp ce încerca să-l înghită pe bărbat, arată sursa citată.