News

O femeie a murit în condiții suspecte, într-un azil din Botoșani. Ce au descoperit autoritățile: „Nu am sesizat dacă mai are ochi”

Anchetă de amploare în Botoșani, în urma unor nereguli grave descoperite într-un azil. Zeci de beneficiari erau ținuți în condiții inumane.
07.05.2025 | 15:39
O femeie a murit in conditii suspecte intrun azil din Botosani Ce au descoperit autoritatile Nu am sesizat daca mai are ochi
O femeie a murit în condiții suspecte, într-un azil din Botoșani. colaj Fanatik/ Foto hepta/captură Observator News
ADVERTISEMENT

Este anchetă la Botoșani după descoperirea unui nou azil al groazei. Mai mult, procurorii investighează moartea suspectă a unei femei internate aici, fiind dispusă exhumarea cadavrului.

Descoperiri șocante într-un azil din Botoșani, unde o femeie a murit în condiții suspecte

Deși au trecut aproape doi ani de la scandalul azilelor groazei din Ilfov, astfel de cazuri continuă să apară. Cel mai recent dintre acestea scoate la iveală o situație halucinantă petrecută într-un astfel de centru din municipiul Dorohoi, județul Botoșani.

ADVERTISEMENT

O femeie internată în Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități ”Casa Elena” din Dorohoi a murit în condiții suspecte, în luna ianuarie. Acum, la mai bine de trei luni de la producerea decesului, au fost găsite nereguli grave în acest azil.

În urma unui control efectuat de Consiliul de Monitorizare, autoritate care are rolul de a proteja persoanele cu dizabilități, s-au descoperit 72 de beneficiari, deși capacitatea maximă de cazare a centrului este de 25 de persoane.

ADVERTISEMENT

Pe lângă toate acestea, inspectorii au constatat că oamenii erau ținuți în condiții inumane, primeau mâncare și medicamente expirate. Alții aveau răni grave pe corp, care nu erau tratate corespunzător.

„O beneficiară are nişte răni îngrozitoare la faţă, la ochi. Nu am sesizat exact dacă mai are ochii sau nu”, a declarat Dumitrescu Monica, inspector Consiliul de Monitorizare, potrivit Observator News.

ADVERTISEMENT

Reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au intrat pe fir, iar problemele sesizate de Consiliul de Monitorizare au fost confirmate de comisarii ANPC. Concluzia a fost că serviciul prestat de centru „poate afecta viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor”.

ADVERTISEMENT

Dosar penal pentru omor. Anchetatorii au dispus exhumarea cadavrului femeii decedate

S-a decis oprirea temporară a prestării serviciilor pentru blocul alimentar, iar administratorii azilului au fost sancționați cu patru amenzi în valoare de 45.000 de lei.

„Pentru persoanele cazate în spaţiul neautorizat vor fi anunţaţi de îndată aparţinătorii pentru a-i prelua şi în situaţia neprezentării acestora vor fi informate DGASPC Botoşani, DAS Dorohoi şi UAT-urile pe raza cărora îşi au domiciliul beneficiarii. Pentru această acţiune a fost informată şi Instituţia Prefectului Botoşani”, informează ANPC.

După aceste descoperiri, procurorii din Botoșani au fost sesizați privind moartea suspectă a respectivei femei, decesul având loc la începutul acestui an. Au fost efectuate percheziții la centrul din Dorohoi, iar oamenii legii au deschis un dosar penal pentru omor, fiind dispusă exhumarea cadavrului.

De asemenea, anchetatorii au găsit și alte nereguli, precum neînregistrarea veniturilor în actele contabile. „Ca urmare a notificării de către parchet a Consiliului de Monitorizare, inspectorii din cadrul acestei instituţii au efectuat un control la Centrul «Casa Elena» din municipiul Dorohoi la data de 06.05.2025, activitate pentru realizarea căreia au solicitat sprijinul organelor de poliţie.

Cu această ocazie, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi s-au sesizat şi cu privire la infracţiunile de «trafic de produse sau substanţe toxice» şi «neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri», fiind înregistrat un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi”, au adăugat procurorii.