News

O femeie din Galați a murit acasă, așteptând rezultatul testului PCR. S-a deschis o anchetă

24.03.2021 | 15:42
O femeie din Galati a murit acasa asteptand rezultatul testului PCR Sa deschis o ancheta
ADVERTISEMENT

Poliția Galați a demarat o anchetă în cazul unei femei de 61 de ani care a fost găsită fără suflare marți, 23 martie, într-un apartament din cartierul Micro 21. Din primele informații, aceasta avea simptome specifice infecției cu noul coronavirus și aștepta rezultatul testului RT PCR prelevat cu 24 de ore în urmă de un echipaj medical.

Soțul său, în vârstă de 72 de ani, de asemenea suspect de Covid-19, a fost găsit inconștient într-o altă cameră și transportat de urgență la spital. Din primele informații, suferise un accident vascular cerebral.

ADVERTISEMENT

Pompierii au intervenit în urma apelului disperat al unei rude. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și urmează să se stabilească împrejurările exacte în care s-a produs decesul.

O femeie cu simptome de Covid a murit acasă, așteptând rezultatul testului PCR

Întrucât prezentau simptome de Covid 19, cei doi soți s-au autoizolat la domiciliu, iar luni, 22 martie, un echipaj de la Ambulanţă s-a deplasat la locuința din cartierul Micro 21 şi le-a prelevat probe în vederea testelor PCR.

ADVERTISEMENT

24 de ore mai târziu, o rudă a observat că niciunul dintre ei nu mai răspunde la ușă sau la telefon și a alertat autoritățile. În momentul în care au pătruns în apartament, pompierii, paramedicii de la SMURD şi poliţiştii au găsit-o decedată pe femeie, în timp ce soţul se afla într-o altă cameră, în stare gravă.

Rezultatele testelor, ambele pozitive, au venit abia miercuri, 24 martie. Cel mai probabil, în așteptarea lor, starea de sănătate a bătrânilor s-a înrăutățit. În cauză se fac cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

ADVERTISEMENT

Pompierii au forţat uşa de la intrare, deoarece aceasta era încuiată. În sufrageria locuinţei a fost găsită o femeie în vârstă de 61 de ani, decedată, iar în dormitor un bărbat în vârstă de 72 de ani, febril şi cu o stare generală alterată.

Testele de Covid erau în curs de procesare, amândoi aveau simptomele Covid-19. O rudă a sunat la 112 pentru că nu răspundeau la uşă, nici la telefon”, a transmis ISU Galați.

ADVERTISEMENT

În cauză, se fac cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat comisar șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Galați.

ADVERTISEMENT
Sf. Andrei 2023. Urări, mesaje şi felicitări pentru sărbătoriţii de pe 30 noiembrie
Sf. Andrei 2023. Urări, mesaje şi felicitări pentru sărbătoriţii de pe 30 noiembrie
De la tenis, la ”cratiță”! Unde a apărut fosta ocupantă a locului 2...
De la tenis, la ”cratiță”! Unde a apărut fosta ocupantă a locului 2 mondial
Vedeta care face furori la Antena 1 a fost la un pas de...
Vedeta care face furori la Antena 1 a fost la un pas de căsătorie cu fiul regretatului Nae Manea! Avea doar 17 ani când s-au cunoscut
Cât de frumoasă este soţia milionarului care nu s-a lăsat intimidat de clanul...
Cât de frumoasă este soţia milionarului care nu s-a lăsat intimidat de clanul Caran. Femeia este fiica unui magnat român
Cum poți rămâne fără moștenire dacă „uiți” de ea mai mult de 3...
Cum poți rămâne fără moștenire dacă „uiți” de ea mai mult de 3 ani: „Dacă ai o proprietate, ai grijă de ea!”
Ce s-a întâmplat la priveghiul Ronei Hartner din Toulon? Sora artistei a povestit...
Ce s-a întâmplat la priveghiul Ronei Hartner din Toulon? Sora artistei a povestit cu amărăciune: Biserica era plină de…
A MURIT marele ARTIST al României! S-a stins la 3 zile după soţie....
A MURIT marele ARTIST al României! S-a stins la 3 zile după soţie. Durere fără margini
Cozonac de post cu umplutură de nucă. Rețeta pregătită în bucătăriile mănăstirilor din...
Cozonac de post cu umplutură de nucă. Rețeta pregătită în bucătăriile mănăstirilor din România
Anamaria Prodan, răzbunare maximă pe Laurenţiu Reghecampf, avem imaginile colosale
Anamaria Prodan, răzbunare maximă pe Laurenţiu Reghecampf, avem imaginile colosale
Cum a murit de fapt Sfântul Andrei, apostolul devenit ocrotitorul românilor
Cum a murit de fapt Sfântul Andrei, apostolul devenit ocrotitorul românilor
EXCLUSIV. De unde vin banii cu ajutorul cărora AUR și-a făcut ziar de...
EXCLUSIV. De unde vin banii cu ajutorul cărora AUR și-a făcut ziar de propagandă cu patru milioane de exemplare în trei luni
Ultimul mesaj transmis de un soldat român dispărut în Al Doilea Război Mondial....
Ultimul mesaj transmis de un soldat român dispărut în Al Doilea Război Mondial. Ce le-a scris celor dragi pe o scoarță de mesteacăn.
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa...
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa și America!