Life

O femeie din Marea Britanie a născut gemeni cu nuanțe de piele diferite: “Oamenii spun că este o nebunie”

O femeie din Marea Britanie a născut gemeni cu nuanțe de piele diferite. Tânăra mamă spune că oamenii o întreabă mereu dacă amândoi sunt, într-adevăr, copiii ei.
19.08.2022 | 23:39
O femeie din Marea Britanie a nascut gemeni cu nuante de piele diferite Oamenii spun ca este o nebunie
O femeie din Marea Britanie a născut gemeni cu nuanțe de piele diferite. Sursa foto: dailymail.co.uk/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

O femeie din Marea Britanie a avut parte de un șoc după ce a născut gemeni cu nuanțe de piele total diferite. Acest fenomen este unul foarte rar întâlnit.

O femeie din Marea Britanie a născut gemeni cu nuanțe de piele diferite

La Spitalul din Nottingham City Chantelle Broughton (29 de ani) l-a născut, prima dată, pe fiul ei, Ayon. Micuțul are pielea deschisă și ochii verzi.

ADVERTISEMENT

Șocul a fost mare atunci când a văzut că fiica sa, Azirah, are un ten mult mai închis decât fratele ei și ochii căprui, potrivit Daily Mail. Aceste cazuri sunt foarte rare, potrivit experților.

Întrebată dacă gemenii sunt, într-adevăr, copiii ei, femeia a explicat de ce nuanțele pielii diferă complet.

ADVERTISEMENT

Tânăra mamă are pielea albă, însă este de rasă mixtă. Bunicul matern al femeii este nigerian, iar tatăl copiilor, Ashton, este jumătate jamaican, jumătate scoțian.

La naștere, diferențele pielii celor doi copii nu erau atât de vizibile. Acestea s-au accentuat pe măsură ce săptămânile au trecut, după cum a povestit Chantelle.

ADVERTISEMENT

“Azirah avea pielea mai închisă la naștere, dar nu puteai să-ți dai seama. Acum, pe măsură ce săptămânile au trecut, a ajuns la punctul în care pielea ei este mai închisă decât cea a tatălui său.”, a explicat femeia, potrivit sursei citate anterior.

Gemenii au patru luni acum, iar personalitățile lor sunt “total opuse”. Cu toate acestea, micuții par să se înțeleagă bine.

ADVERTISEMENT

“Prietenilor și familiei încă nu le vine să creadă”

Cei doi atrag mult atenția celor din jur, iar tânăra mamă spune că oamenii își imaginează că gemenii au tați diferiți, din moment ce nu au mai văzut un astfel de caz.

“De multe ori oamenii nu vor să menționeze asta, dar, când le spunem, ei spun că este o nebunie, deoarece nu o vezi foarte des. (…) Prietenilor și familiei încă nu le vine să creadă.”, a mai spus Chantelle.

Tânăra a recunoscut că oamenii o întreabă adesea dacă cei doi sunt copiii ei cu adevărat.

Femeia este fericită că gemenii ei s-au născut așa și se bucură de familia ei.

“Sunt atât de bucuroasă că au ieșit așa cum sunt – mica noastră familie unică.”, a mai declarat ea.

Chantelle știe că și părul gemenilor va fi diferit. Azirah va avea părul des și creț, în timp ce Ayon va fi complet diferit. Femeia deja simte textura diferită a părului copiilor ei.

ADVERTISEMENT