News

O femeie s-a filmat în timp ce-i cerea copilului ei să se spânzure! “Te vei odihni curând”

09.09.2019 | 12:15
O femeie sa filmat in timp cei cerea copilului ei sa se spanzure Te vei odihni curand

O femeie s-a filmat în timp ce-i cerea copilului ei să se spânzure! Cazul revoltător s-a petrecut în Republica Moldova, acolo unde o mamă îi solicita de zor fiului să-și pună capăt zilelor. Tânăra, domiciliată în satul Pecişte, raionul Rezina îi spunea copilului, în vârstă numai 3 ani să se spânzure. Aceasta nu a ezitat și a postat apoi imaginile pe Facebook. Gestul ei a stârnit revolta tuturor și autoritățile au luat foc.

O femeie s-a filmat în timp ce-i cerea copilului ei să se spânzure!

„Nu mai plânge, bucură-te, te vei odihni curând”, îi spunea femeia copilului ei, în clipul video pe care i l-a trimis apoi și unei rude. Din fericire, copilul nu i-a urmat îndemurile. Mai mult de atât, după ce imaginile au ajuns pe o rețea de socializare autoritățile au intrat în alertă și au intervenit, băieţelul fiind trimis la rude. Chiar şi ministrul Sănătăţii de la Chişinău, Ala Nemerenco, a rămas șocată în urma cazului.

Aceasta a anunțat că “se va întruni Comisia pentru protecţia copilului aflat în dificultate şi va decide paşii următori pentru a asigura protecţia şi suportul necesar copilului”. Poliţia din Rezina afirmă că totul s-a întâmplat din cauză că femeia, în vârstă de 27 de ani, era într-o “stare emoţională instabilă” după ce s-a certat cu cumnata ei. De altfel, clipul video a fost trimis chiar către aceasta.

O femeie s-a filmat în timp ce-i cerea copilului ei să se spânzure! Funie
Femeia a postat imaginile pe o rețea de socializare. Sursa foto – facebook

Băiețelul, salvat de Poliție

„Poliţia a intervenit rapid. Băieţelul se află în siguranţă, un psiholog urmează a-l consulta. Mama este caz aparte şi o vor prelua pentru consult medicii. Mâine dimineaţa se va întruni Comisia pentru protecţia copilului aflat în dificultate şi va decide paşii următori pentru a asigura protecţia şi suportul necesar copilului”, a scris pe Facebook Ala Nemerenco.

De altfel, presa din Moldova a scris că femeia se afla într-o vizibilă stare de ebrietate. În imaginile video în care aceasta îi explică băiatului cum să se sinucidă, femeia pare să aibă probleme evidente în a fi coerentă în idei.