News

O femeie s-a trezit din comă pe masa de operație, în timp ce medicii se pregăteau să-i recolteze organele. Povestea uluitoare care a făcut înconjurul lumii

O femeie s-a trezit din comă, chiar pe masa de operație, în timp ce chirurgii se pregăteau să-i preleveze organele. Medicii au fost îndemnați să continue procedura
06.08.2025 | 17:17
O femeie sa trezit din coma pe masa de operatie in timp ce medicii se pregateau sai recolteze organele Povestea uluitoare care a facut inconjurul lumii
O femeie s-a trezit din comă pe masa de operație, în timp ce medicii se pregăteau să-i recolteze organele. Foto: freepik.com/ Facebook/ colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Este anchetă în SUA, după ce chirurgii au fost presați de o organizație de recoltare de organe să continue prelevarea, chiar dacă pacienta s-a trezit din comă. Deși nimeni nu i-a dat șanse, pacienta și-a revenit complet.

O femeie s-a trezit din comă pe masa de operație

Danella Gallegos a intrat în comă în 2022, în urma unor probleme medicale. Pe atunci, ea avea 38 de ani și rămăsese fără adăpost. Imediat, ea a fost dusă la Spitalul Presbiterian din Albuquerque, New Mexico, acolo unde familia sa a aflat că ea nu-și va mai reveni niciodată, conform Daily Mail.

ADVERTISEMENT

În urma acestei vești, rudele au fost de acord să i se doneze organele, astfel că procedurile au fost demarate de organizația New Mexico Donor Services. În zilele de dinaintea transplantului, apropiații au observat că femeia dă semne de viață.

Familia care îi era alături a observat cum îi curgeau lacrimile, însă cei din organizație susțineau că nu reprezintă un semn de recuperare. În ziua intervenției, una dintre surorile ei a menționat faptul că Danella era conștientă pentru că i-a simțit o mișcare din mână.

ADVERTISEMENT

În continuare nu s-au luat în seamă aceste lucruri, astfel că pacienta a ajuns în sala preoperatorie. Atunci, medicii au observat că femeia a clipit la comandă, moment în care toți au fost șocați, potrivit sursei menționate.

ADVERTISEMENT

Organizația de prelevare a organelor a insistat continuarea procedurii

Deși Danella dădea semne că se trezește din comă, coordonatorul asociației a insistat ca procedura de prelevare a organelor să aibă loc. El a cerut și administrarea de morfină, reatează New York Times.

ADVERTISEMENT

În acest context, medicii au refuzat și au decis să o scoată pe femeie din sala de operație. Această decizie i-a salvat viața, deoarece Danella și-a revenit complet.

„Mă simt atât de norocoasă. E o nebunie când te gândești cât de aproape am fost de un sfârșit complet diferit”, a spus Danella Gallegos.