News

O femeie, suspectă de Covid-19, a leşinat pe plaja de la Eforie Nord. Tânăra, transportată la spital

18.08.2020 | 17:40
O femeie suspecta de Covid19 a lesinat pe plaja de la Eforie Nord Tanara transportata la spital
ADVERTISEMENT

O femeie în vârstă de 28 de ani ar putea fi infectată cu noul coronavirus, după ce i s-a făcut rău pe plaja din Eforie Nord.

Paramedicii de la punctul de prim-ajutor din stațiune au intervenit pentru a-i acorda femeii atenția cuvenită.

ADVERTISEMENT

Femeia ar fi fost evaluată medical și prezenta simptome specifice infectării cu noul coronavirus.

O femeie din Suceava a leșinat pe o plajă din Eforie Nord, fiind aparent infectată cu Covid-19

Conform News.ro, Ana Maria Stoica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, a dat mai multe detalii referitoare la incident.

„Paramedicii SMURD care încadrează şenilata de la punctul de prim-ajutor din Eforie Nord au fost solicitaţi de salvamari să intervină la o persoană care prezenta stare de rău pe plajă. Colegii s-au deplasat la faţa locului cu şenilata şi au preluat o femeie în vârstă de 28 de ani pe care au transportat-o la cort, acolo unde aceasta a fost evaluată medical”, a declarat Ana Maria Stoica.

ADVERTISEMENT

Femeia a fost transportată la Spitalul de Boli Infecțioase Dobrogea pentru că prezenta simptome specifice Covid-19.

Întrucât prezenta simptome specifice infectării cu noul coronavirus, a fost solicitat în sprijin un echipaj de prim-ajutor care a venit şi transportat pacienta la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa. Facem menţiunea faptului că salvatorii constănţeni au fost echipaţi corespunzător pe toată durata misiunii”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

ADVERTISEMENT

Femeia din Suceava a fost testată și medicii vor afla în curând dacă este infectată cu Covid-19. Tânăra s-ar fi plâns că și-a pierdut mirosul și gustul.

România a efectuat momentan peste 1 milion de teste pentru Covid-19, țara noastră ajungând la aproximativ 20.000 de teste efectuate la 24 de ore.

ADVERTISEMENT

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.542.094 de teste. Dintre acestea 21.289 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.290 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 7.999 la cerere”, au transmis autoritățile.

ADVERTISEMENT