News

O fetiță de un an și 11 luni din Vaslui a fost tăiată în zona capului după un conflict familial

01.03.2021 | 21:48
O fetita de un an si 11 luni din Vaslui a fost taiata in zona capului dupa un conflict familial
ADVERTISEMENT

O fetiță de un an și 11 luni din județul Vaslui a fost tăiată în zona capului după un conflict familial, în seara zilei de luni. Micuța a fost transportată la spital.

Alături de ea, medicii de pe ambulanță au preluat-o și pe mama acesteia, femeia suferise mai multe contuzii la nivelul feței. Ceilalți doi copii ai familiei au fost și ei luați.

ADVERTISEMENT

Polițiștii îi audiază pe agresor. Oamenii legii au deschis un dosar de cercetare, pentru a afla cu exactitate împrejurimile producerii incidentului.

O fetiță de un an și 11 luni din Vaslui a fost tăiată în zona capului după un conflict familial

La fața locului au ajuns medicii, dar și polițiștii: „ambulanţa SMURD tip B2 încadrată cu un echipaj de prim ajutor din cadrul Secţiei de pompieri Huşi a intervenit  pentru acordare îngrijiri şi transport la o unitate medicală, pentru un copil în vârstă de un an şi 11 luni rănit în zona capului, din câte se pare, în urma unui conflict familial”, a anunțat ISU Vaslui.

ADVERTISEMENT

„La sosirea echipajului de intervenţie, a fost găsită o fetiţă în vârstă de 1 an şi 11 luni care suferise o plagă tăiată de aproximativ cinci centimetri, afectată fiind zona frontală”, a adăugat.

„De asemenea, în ambulanţă a fost preluată şi mama fetiţei, care suferise multiple contuzii la nivelul feţei, precum şi ceilalţi doi copii minori ai familie. Din primele informaţii, agresorul a fost reţinut de colegii poliţişti”, au mai transmis reprezentanții ISU.

ADVERTISEMENT

Bărbatul a încercat să arunce un scaun în soție, iar obiectul a lovit-o pe cea mică. Polițiștii au fost alertați de echipajul medical sosit la fața locului cu privire la o posibilă agresiune

„Fetiţa a suferit o plagă în zona capului şi a fost transportată la spital, însoţită de mamă şi de doi fraţi în vârstă de 7, respectiv 11 ani, care nu au fost răniţi în urma conflictului. Mama nu a dorit să depună plângere împotriva soţului şi nici nu a solicitat ordin de protecţie”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă, citat de Știrile ProTV.

ADVERTISEMENT

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie raportat la lovire, urmând să fie continuate cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta sesizată şi dispunerea măsurilor legale. Prezumtivul autor, un bărbat de 33 de ani, se află în custodia poliţiştilor, urmând a fi internat într-o unitate medicală pentru evaluare”, a adăugat acesta.

ADVERTISEMENT
Tags: