News

O fetiță dispărută de acasă a fost căutată de peste 100 de oameni, timp de două ore. Unde a fost găsită micuța de 5 ani

16.07.2020 | 16:35
O fetita disparuta de acasa a fost cautata de peste 100 de oameni timp de doua ore Unde a fost gasita micuta de 5 ani
Jandarmeria a avut de lucru cu doi scandalagii din Argeș. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Peste 120 de polițiști, jandarmi și pompieri voluntari au căutat mai bine de două ore o fetiță care a fost dată dispărută de acasă.

Micuța de cinci ani adormise, de fapt, sub pat în locuința familiei din comuna Făgățelu, fără ca oamenii legii să cunoască acest detaliu.

ADVERTISEMENT

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Cristian Grigorescu, a dezvăluit că dispariția fetei a fost anunțată la ora 21, miercuri seară, 15 iulie.

O fetiță de 5 ani a dispărut de acasă, însă a fost găsită sub pat

Pompierii au adus inclusiv un câine de urmă, special dresat pentru a găsi persoane dispărute. 120 de voluntari s-au alăturat efortului de căutare, pe o rază de câțiva kilometri, în timp ce fetița dormea liniștită sub pat.

ADVERTISEMENT

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, fiind adus şi un câine de urmă”, a explicat purtătorul de cuvânt al instituției.

Consătenii familiei care și-ar fi pierdut fiica nu au rămas impasibili și s-au alăturat efortului de căutare, în număr mare, fără folos însă.

ADVERTISEMENT

În sprijinul poliţiştilor au venit peste 120 de persoane, jandarmi, lucrători ISU şi voluntari de pe raza comunei, care s-au mobilizat şi au început căutările în zona din apropierea casei, precum şi pe raza satului unde locuia aceasta. După aproximativ 2 ore de căutari, minora a fost găsită dormind, sub un pat din interiorul locuinţei”, a precizat Grigorescu, reprezentantul ISU.

Din fericire, fetița dormea sub pat de mai bine de 2 ore, timp în care a fost căutată cu disperare de familie, cu ajutorul polițiștilor, jandarmilor și pompierilor voluntari.

ADVERTISEMENT

Știre în curs de actualizare