News

O filmare din trafic dă peste cap ancheta accidentului de la Pasajul Unirii. Dezvăluirile presei elene. Video

Informații noi apar în cazul accidentului de la intrarea în Pasajul Unirii. O filmare realizată în trafic schimbă datele problemei.
25.12.2022 | 11:09
O filmare din trafic da peste cap ancheta accidentului de la Pasajul Unirii Dezvaluirile presei elene Video
O filmare din trafic răstoarnă tot scenariul autorităților legat de accidentul de la Pasajul Unirii / Colaj foto: Fanatik / Sursă foto: captură Digi24
ADVERTISEMENT

Filmarea este realizată în momentele premergătoare accidentului de la Pasajul Unirii, care a avut loc cu câteva zile înainte de Crăciun, și răstoarnă în mare parte ipotezele avansate de autoritățile române.

Autocarul a schimbat banda în ultimul moment

Clipul este realizat cu o cameră amplasată la bordul unui autoturism care a circulat în spatele autocarului cu turiști greci. La un moment dat, se poate vedea cum acesta schimbă banda cu doar câteva secunde înainte de accident, intrând pe o porțiune de drum interzis vehiculelor cu o înălțime de peste 3.5 metri.

ADVERTISEMENT

Urmând acest traseu, șoferul nu a putut observa marcajele care indicau restricția de înălțime.

Potrivit presei elene, șoferul autocarului a confirmat această variantă, susținând în fața autorităților că nu a văzut indicatoarele și că se ghida prin București după aplicația Google Maps.

Șoferul nu avea înlocuitor, așa cum prevede legea

De asemenea, pasagerii autocarului susțin că șoferul era obosit după un traseu lung de aproape 700 de kilometri. El a condus de la Salonic, acolo unde își înlocuise un coleg. Nu a existat un al doilea șofer în cabină, așa cum arată prevederile internaționale referitoare la turism, scrie ekathirimi.com.

ADVERTISEMENT

Imaginile realizate înainte de accident dau peste cap ipotezele enunțate în spațiul public de autoritățile române, care spuneau că autocarul a lovit, inițial, lanțurile prelimitatorului, pentru ca apoi să se oprească sub limitatorul de înălțime de la intrarea în Pasajul Unirii.

Cătălin Drulă: ”Prefectul Greblă a mințit”

“A fost publicată o filmare în care se vede cum autocarul a trecut pe lângă presemnalizatorul cu lanţuri al Pasajului Unirii pe banda 2 (din 4) ulterior schimbând o bandă în stânga. (…)

ADVERTISEMENT

În acelaşi timp, într-o poză făcută astăzi se vede cum lanţurile de la presemnalizator sunt date peste cap pe lăţimea benzii 3. Se impun câteva concluzii: prefectul Greblă şi alte oficialităţi care au spus că au fost lovite lanţurile prelimitatorului au minţit, prelimitatorul este incorect amplasat.

Aşa cum spuneam în postarea anterioară, trebuie să nu poţi fizic să îl ocoleşti dacă intri în pasaj (soluţii se găsesc, de la amplasarea mai apropiată de pasaj, la delimitare fizică mai timpurie a sensurilor prin/pe deasupra pasajului)”, a scris Cătălin Drulă, președintele USR, pe contul lui de Facebook.

ADVERTISEMENT

Care este starea turiștilor răniți în accident

Acesta spune că lanțurile de presemnalizare au fost lovite de alte tiruri care au trecut pe acolo și au rămas date peste cap, neexistând întreținere sau repunere în funcțiune al acestui element de siguranță.

De asemenea, Drulă a mai arătat că orice autovehicul de tip autocar sau TIR care va circula regulamentar pe banda I va trebui să schimbe banda în ultimul moment pentru a putea intra în pasaj ocolind prelimitatorul.

O persoană și-a pierdut viața și peste 20 de turiști greci au ajuns la spital în accidentul care a avut loc pe 23 decembrie, la București. În prezent, mai sunt internate 13 persoane, din care 4 vor putea părăsi spitalul în cursul zilei de astăzi.

ADVERTISEMENT