Life

O furtună solară se îndreaptă, la finalul acestei săptămâni, către Pământ. Care sunt efectele pe care le va resimți întreaga omenire

Ce este, de fapt, furtuna solară care se îndreaptă weekendul acesta spre Pământ. Un astfel de fenomen rar a mai avut loc în anul 2005.
10.05.2024 | 23:53
O furtuna solara se indreapta la finalul acestei saptamani catre Pamant Care sunt efectele pe care le va resimti intreaga omenire
La finalul acestei săptămâni, o furtună solară se va îndrepta către Pământ. Sursa foto: Freepik
ADVERTISEMENT

La finalul acestei săptămâni, o furtună solară se va îndrepta către Pământ. Specialiștilor le este destul de greu să precizeze cu exactitate momentul, așa că au emis avertizări pentru toată perioada weekendului.

Ce este, de fapt, o furtună solară și cum ia naștere

La finalul acestei săptămâni va avea loc un fenomen destul de rar. Potrivit specialiștilor de la Centrul de Prognoză Meteorologică Spațială din SUA, o furtună solară se va îndrepta spre planeta noastră.

ADVERTISEMENT

Furtunile solare apar în momentul în care activitatea intensă a Soarelui generează o eliberare bruscă de energie. De obicei, această energie ia forma unor radiații sau a unor particule încărcate.

Furtunile solare sunt fenomene foarte rare, cauzate de erupții sau explozii ce se petrec suprafața Soarelui. De obicei, acestea au loc numai în zonele active ale Soarelui, adică în arcurile magnetice sau în petele solare.

ADVERTISEMENT

Furtunile solare nu au un moment exact în care se declanșează. Totuși, sunt cele mai frecvente în perioadele de maxim solar. Mai exact, în perioada în care activitatea solară este la un nivel mai ridicat.

Care sunt principalele efectele pe care le va simți omenirea la finalul acestei săptămâni

Potrivit specialiștilor de la Centrul de Prognoză Meteorologică Spațială din SUA, Soarele se apropie de activitatea sa maximă. Acest ciclu se repetă odată la 11 ani. De data asta, furtuna solară care se apropie de planeta noastră conține ejecții de masă coronală ce se deplasează cu sute de kilometri pe oră.

ADVERTISEMENT

Din aceste considerente, specialiștii au emis o avertizare de furtună geomagnetică de nivel 4, pe o scară de 5. O astfel de furtună la fel de puternică a mai avut loc în 2005.

”Suntem aproape siguri că o serie de ejecții de masă coronală, care sunt explozii de particule energetice și câmpuri magnetice care radiază de la Soare se îndreaptă spre Pământ.”, a spus un specialist de la Centrul de Prognoză Meteorologică Spațială, potrivit agerpres.ro.

ADVERTISEMENT

Efectele furtunii solare din acest weekend se vor resimți la nivelul întregii planete. Când particulele emise de erupția solară interacționează cu câmpul magnetic al Pământului, au loc diverse perturbări.

La finalul acestei săptămâni, specialiștii de la Centrul de Prognoză Meteorologică Spațială se așteaptă la perturbări în comunicațiile radio, întreruperi ale rețelei electrice, dar și perturbări ale infrastructurii tehnologice. De asemenea, este posibil să ia naștere aurore boreale uimitoare.

ADVERTISEMENT
Tags:
Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa...
Greșeala făcută de Duckadam după ce s-a mutat în SUA cu familia: Așa cum fac toți românii, ce puteam să fac?
O tânără va fi eutanasiată după trei ani și jumătate de procese: „Mă...
O tânără va fi eutanasiată după trei ani și jumătate de procese: „Mă simt ușurată. A fost o luptă atât de lungă”
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din...
BREAKING NEWS! Anunț șoc pentru Gigi Becali! Patronul de la FCSB are din nou mari probleme cu legea! A fost redeschis un dosar mai vechi ce îl vizează pe omul de afaceri din Pipera
Prima reţinere după celebra nuntă opulentă din Buzescu. Socrul mare a blocat de...
Prima reţinere după celebra nuntă opulentă din Buzescu. Socrul mare a blocat de două ori un drum european
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat...
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie...
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Creșterea PENSIILOR, în PERICOL! Se SCHIMBĂ toate CIFRELE
Creșterea PENSIILOR, în PERICOL! Se SCHIMBĂ toate CIFRELE
Florin Salam, din nou în mijlocul unui scandal de proporții. De ce este...
Florin Salam, din nou în mijlocul unui scandal de proporții. De ce este acuzat manelistul
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Ultima oră! Centralele de apartament devin istorie, încălzirea revine „la pauşal”
Ultima oră! Centralele de apartament devin istorie, încălzirea revine „la pauşal”
REPORTAJ După ce era să fie asasinat de soacră și soție, Ghiță din...
REPORTAJ După ce era să fie asasinat de soacră și soție, Ghiță din Măscurei, Vaslui, se gândește să divorțeze: „Ce să facă și el, singurel, dacă ea nu mai vine!?”
Ce se întâmplă dacă apeși „cancel” de două ori la bancomat. Funcționalitatea cunoscută...
Ce se întâmplă dacă apeși „cancel” de două ori la bancomat. Funcționalitatea cunoscută doar de programatori