Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

„O idioțenie mai mare ca asta nu există”. Marius Șumudică a comentat implicarea lui Șucu la Rapid, după ce a preluat Genoa

Marius Șumudică a explicat, la FANATIK SUPERLIGA cât de mult se implică, de fapt, Dan Șucu la Rapid după ce a preluat și Genoa
27.02.2025 | 18:45
O idiotenie mai mare ca asta nu exista Marius Sumudica a comentat implicarea lui Sucu la Rapid dupa ce a preluat Genoa
„O idioțenie mai mare ca asta nu există”. Marius Șumudică a comentat implicarea lui Șucu la Rapid după ce a preluat Genoa. Foto: colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Marius Șumudică a avut o intervenție telefonică în emisiunea FANATIK SUPERLIGA, moderată de Horia Ivanovici. Antrenorul Rapidului a comentat implicarea patronului Dan Șucu în viața echipei, după ce acesta a preluat și clubul italian Genoa.

Marius Șumudică a explicat cum se implică Dan Șucu la Rapid după ce a preluat Genoa: „O idioțenie mai mare ca asta nu există”

După mișcarea ce l-a făcut pe Dan Șucu patron în Serie A, au apărut zvonuri că omul de afaceri ar fi lăsat Rapidul în plan secund, urmând să se concentreze mai intens pe Genoa. Dan Șucu a fost prezent la Farul – Rapid 1-3, pe care l-a urmărit din lojă, alături de antrenorul Marius Șumudică. Patronul Rapidului a trăit intens partida de la malul mării, după cum a dezvăluit Robert Niță, invitat la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Horia Ivanovici l-a întrebat, în direct, pe Marius Șumudică dacă există vreo sămânță de adevăr în aceste zvonuri și care este situația reală din club.

„O mare tâmpenie! O idioțenie mai mare ca asta nu există! Mă uitam ieri (n.r. – la meciul cu Farul, pe care Marius Șumudică l-a urmărit din lojă, alături de Dan Șucu) la dânsul ce trăiri avea. Eu îmi dau seama de om și nu are aceleași trăiri pe care le are la Genoa. Probabil că acolo trebuie să fie un exemplu… (n.r. – revenind la meciul Rapidului) Omul se manifesta ca un om din staff-ul nostru. Ca un om care-și dorea foarte mult. Orice i-am cerut, tot timpul a fost jos pălăria. Niciodată nu a întors spatele Rapidului și nici nu-l va întoarce.

ADVERTISEMENT

Marius Șumudică despre Dan Șucu: „Și el, și copiii dânsului au trăit extraordinar acest meci!”

Eu mi-am dat seama. Și am avut discuție cu dânsul și știu ceea ce face. Gândește-te că s-a apucat să facă o bază (n.r. – de antrenament), care cred că va fi cea mai modernă din România din toate punctele de vedere. Ceea ce construiește în jurul Rapidului, ceea ce face, niciodată nu se va debarasa de acest club. Și niciodată nu va fi omul care să pună pe locul doi Rapidul. 

Este o idioțenie! Cei care gândesc așa trebuie să vadă și în profunzime cum trăiește acest om pentru Rapid. Eu, ieri (n.r.- la meciul cu Farul), mi-am dat seama cel mai bine.

ADVERTISEMENT

Incredibil (n.r. – cât iubește Rapidul), pe cuvântul meu. La orice fază ‘Haide, atacă!’. La un moment dat, nici nu mai știam… Aveam 5 antrenori lângă mine, și nu mă mai puteam concentra. Oameni cu o pozitivitate ieșită din comun. Îl vedeam cât de mult își dorea. Nu un om teatral, un om care voia să-l audă cineva, eram numai ai noștri. Trăiau și el, și copiii dânsului extraordinar acest meci!

ADVERTISEMENT

Marius Șumudică a explicat cum se implică Dan Șucu la Rapid după ce a preluat Genoa: „O idioțenie mai mare ca asta nu există”