O îndrăgită cântăreață din România ar fi divorțat în secret, după aproape un deceniu de căsnicie. Interpreta preferată a lui Gigi Becali pentru repertoriul armânesc și muzica de petrecere ar fi decis să pună punct poveștii de dragoste cu soțul ei chiar înainte de a împlini zece ani de când și-au unit destinele.
Este vorba despre Diana Bișinicu, fosta componentă a trupei Pops, care făcea furori la începutul anilor 2000. Artista ar fi avut parte de mai multe probleme în ultima vreme, astfel că cea mai bună decizie a fost să meargă mai departe fără bărbatul care i-a fost alături atâția ani.
Nașii de cununie au fost Gabriela Cristea și soțul ei de la momentul respectiv, Marcel Toader, care s-a stins din viață în urmă cu doi ani.
O altă veste neașteptată zguduie lumea showbiz-ului românesc. Artista Diana Bișinicu ar fi decis să divorțeze de Cătălin, bărbatul cu care s-a căsătorit cu aproape zece ani în urmă, informează CIAO.RO.
Nu se știe care este motivul pentru care a luat această decizie, însă interpreta de muzică de petrecere nu ar fi avut tocmai o perioadă ușoară, potrivit sursei menționate anterior.
Gabriela Cristea și Marcel Toader le-au fost nași de cununie celor doi. Prezentatoarea de la Antena Stars a fost căsătorită timp de cinci ani cu regretatul rugbist, înainte de a-și găsi alinarea în brațele lui Tavi Clonda, cu care are două fetițe.
Decizia Dianei nu a fost anunțată de nimic, mai ales că vedeta a menționat, în unele interviuri, că și-ar mai dori un copil, fiind mma unei fetițe: „Mi-a zis că vrea o surioară. Sinceră să fiu, am rămas uimită, pentru că știam că până la 10 ani nu vrea nici o surioară, dar uite că s-a răzgândit.”
Diana Bișinicu a devenit cunoscută în anul 2003, atunci când a înființat trupa Pops alături de Aylin Cadîr, Tina Geru şi Minola Szikszai. Fetele făceau furori cu vocile lor inconfundabile și stilul muzical pop dance, însă au mers pe drumuri separate după patru ani.
„La noi, în POPS, nu e cu despărţiri. E numai cu nuntă și cu copii! Aylin are un băieţel de aproape nouă luni, Tina locuieşte în Dubai şi are un băieţel de şapte luni şi jumătate. E măritată acolo cu un indian. Se iubesc mult şi asta e tot ceea ce contează”, a declarat Diana Bișinicu, în urmă cu cîțiva ani, potrivit click.ro.