Universitatea Craiova a pierdut neașteptat cu UTA, în Bănie, iar la finalul partidei reacțiile vehemente n-au avut cum să lipsească. Una dintre fostele „legende“ ale Științei a făcut o declarație fabuloasă la adresa arbitrajelor și a lui Dan Șucu, acționarul celor de la Rapid.
După meciul dintre U Craiova și UTA, Silvian Cristescu a pus „tunurile“ pe Rapid și, în special, pe Dan Șucu, fondatorul firmei Mobexpert. Acesta a făcut acuzații destul de grave la adresa acționarului din Giulești, pe care-l consideră pe „mână“ cu arbitrii.
„Baza Mobexpet din București s-a transformat în baza de antrenament a fluierașilor din România. Mi-a spus o „păsărică“ acest detaliu. Interesați-vă și o să vedeți. Atâta timp cât tu joci, iar Mora atacă mingea, îi ia mingea, apoi îi dă galben la o fază clară în care deposedează adversarul și tu faci același lucru pe care l-au făcut și arbitrii din meciurile trecute, e clar de o rea intenție. Băieții au luptat, au venit după un meci greu, de consum, asta este.
Nu e vorba de oboseală. Care vine pe Oblemenco trebuie să fie avantajat! Cred că asta vor, să ne scoată din play-off. La ce arbitraj avem, pericolul e mare. Craiova e tocată de la începutul campionatului. Jucăm în două competiții, iar alții sunt protejați. UTA a mai jucat ceva, Rapid n-a trecut nici centrul terenului aici, despre ce vorbim“, a „tunat“ Silvian Cristescu.
A fost o seară neagră pentru Universitatea Craiova. Elevii lui Mirel Rădoi au comis greșeli peste greșeli și s-au văzut învinși de echipa arădeană. Alex Cicâldău a fost eliminat, iar Isenko, portarul oltenilor, a comis o eroare incredibilă.
Jucătorii Universității Craiova și-au turnat cenușă în cap după înfrângerea în fața celor de la UTA. Oltenii nu au făcut un meci slab, ba chiar au ratat mult, însă nu au reușit să fie decisivi în ultimii 30 de metri, iar adversarii i-au pedepsit din puținele oportunități pe care le-au avut.
Tudor Băluță, mijlocașul celor de la Craiova, e de părere că echipa sa putea obține mult mai mult din acest meci, însă ceea ce a lipsit a fost puțin noroc. Fotbalistul rămâne totuși încrezător și consideră că în Bănie există o adevărată forță de grup.
„Am dominat. Nu m-am uitat la statistici, dar așa s-a simțit în teren. Cred că atitudinea a fost una pozitivă. Ne-am dorit să câștigăm, la fel ca la orice meci. E prima înfrângere din acest sezon pe teren propriu. Au ajuns de două ori la poartă și au dat două goluri. Cred că ne-a lipsit inspirația în careu, la finalizare. Ne-am creat multe situații, dar nu am reușit să finalizăm. Din păcate, sunt și meciuri de-astea în fotbal.
Atitudine și dorință au existat. Am abordat meciul pozitiv, dar nu a fost ziua noastră astăzi. Este fotbal, așa e uneori. Nu a fost norocul de partea noastră. Urmează pauza, în care trebuie să ne pregătim bine. Ne-am ambiționat pentru meciul ăsta, dar ne-a lipsit inspirația la finalizare.
Suntem obișnuiți. Din iulie jucăm din trei în trei zile. Apare oboseala, dar ne-am obișnuit cu ritmul ăsta. Cum am zis, dezamăgirea e mare. Eu sunt foarte supărat, foarte dezamăgit. Nu sunt eu în măsură să trag astfel de concluzii, dar ne-am fi dorit, la unele meciuri, să obținem rezultate mai bune. Cu Rapid și cu UTA au fost două meciuri bune, n-a fost să fie. Mai e mult până la finalul sezonului. Avem un grup bun și e datoria noastră să le aducem bucurii fanilor”, a declarat Tudor Băluță, conform Digi Sport.
Oleksandr Romanchuk, fundașul central al echipei din Bănie, cu greu și-a găsit cuvintele după meciul pierdut în fața celor de la UTA. Apărătorul ucrainean a dat asigurări că lucrurile vor arăta mai bine în perioada următoare.
„Nu contează că am înscris. Am pierdut, asta e important. Normal că sunt trist, dar câteodată se întâmplă și asta. Dacă vrem să arătăm că suntem cea mai bună echipă din campionat, trebuie să analizăm ce am greșit și să mergem mai departe. Așa poți să-ți atingi obiectivele.
Ne gândim la viitor. Asta e fotbalul, nu știu ce să spun… Aveți încredere în mine, totul e în regulă. E o perioadă mai slabă pentru noi, trebuie doar să avem încredere în propriile forțe. Avem o problemă că nu reușim să înscriem, dar sunt sigur că vom avea rezultate mai bune”, a spus Romanchuk, după meci.