Carousel hot news

VIDEO. Simona Halep, încoronată ca număr 1 mondial la final de an! “Sunt foarte fericită să fiu aici! Numărul 13 este numărul meu norocos”

UPDATE, 09:37. Simona Halep a primit trofeul pentru cea mai bună jucătoare a anului. Campioana noastră a primit un trofeu cu 13 pietre preţioase, una pentru fiecare lider mondial la final de an....
29.10.2017 | 10:00

UPDATE, 09:37. Simona Halep a primit trofeul pentru cea mai bună jucătoare a anului. Campioana noastră a primit un trofeu cu 13 pietre preţioase, una pentru fiecare lider mondial la final de an. Românca a fost tratată ca un star din NBA, primind şi un inel pentru această performanţă remarcabilă. Campioana noastră a glumit spunând: “Acum m-am logodit cu tenisul! E un inel foarte frumos!” 

“Sunt foarte fericită să fiu aici. 13 este numărul meu norocos. Este un sentiment incredibil. Am muncit mult în acest an. Am avut 3 luni dificile, dar m-am întors mai puternică. După finala de la Roland Garros am fost foarte supărată, dar voiam să revin şi să joc din ce în ce mai bine. Totul merge bine pentru mine când este vorba de numărul 13. Virginia Ruzici spunea că nu realizez ceea ce am făcut. Sigur, în acest an am avut multe suişuri şi coborâşuri. Chiar şi după US Open, când am ieşit din primul tur, am încercat să îmi îmbunătăţesc jocul şi să mă întorc mai puternică pe teren. 

Ador vacanţele şi mi-am rezervat deja ceva, dar nu vă voi spune. Merg acasă mai întâi. De fiecare dată când închei sezonul sau închei un turneu, vreau să merg acasă. 

M-am simţit foarte mândră că Roger Federer a avut acele cuvinte frumoase pentru mine. Toată lumea ştie că este idolul meu. Roger şi Rafa sunt incredibili. Ceea ce fac ei este incredibil. Este extraordinar Roger, să revină cu atâta forţă după accidentare. Nu există limite pentru Roger. Ceea ce îmi place la Rafa este modul în care munceşte, în care nu se dă bătut, ca şi cum ar fi ultimul meci din viaţa lui. Apreciez foarte mult eforturile lui. 

Fiecare zi ca număr mondial va fi o provocare. Nu pot să fiu stresată. Trebuie să muncesc mai mult şi obiectivul meu următor este să câştig un Grand Slam”, a spus Halep.

VEZI VIDEO:


Simona Halep va încheia anul 2017 pe locul 1 WTA. Campioana noastră a fost eliminată în faza grupelor de la Turneul Campioanelor, dar a profitat de înfrângere Karolinei Pliskova în semifinalele de la Singapore, în faţa Carolinei Wozniacki, scor 6-7, 3-6. 

Chris Evert, una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din istorie a lăudat-o pe Simona Halep pentru această performanţă, spunând că e o “atletă extraordinară”. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

Simona Halep, încoronată într-o ceremonie 

“Pentru Simona Halep, la 1,70 m, este o reuşită extraordinară să fie numărul 1 WTA. Trebuie să muncească mult că să poată genera forţă şi face mai mulţi paşi pentru a ajunge la minge. Este cu 15 centimetri mai mică decât majoritatea jucătoarele. O atletă extraordinară”, a scris Evert pe twitter.

Simona Halep va fi încoronată de WTA într-o scurtă ceremonie în Singapore ca lider mondial la finalul anului. Ceremonia va avea loc după finala Turneului Campioanelor de duminică, în jurul orei 10:30, ora României. În anul 2017, Simona Halep a obţinut un titlu WTA, la Madrid, şi a jucat alte 4 finale: Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri