Oana, fosta nevastă a lui Kamara, a fost pe prima pagină a ziarelor în urmă cu câțiva ani, după ce presa dezvăluise că aceasta lucra la videochat.
Fosta parteneră a cântărețului și-a asumat acest lucru și l-a tratat cu normalitate, în timp ce mulți o criticau și o acuzau de tot felul de lucruri.
Oana a ieșit de sub lumina reflectoarelor, iar azi tot ce îți dorește este să îi știe pe cei dragi bine, în special pe fiul ei, Leon, care suferă de paralizie cerebrală, diagnosticat la naștere cu tetrapareză spastică.
Oana a fost nevoită să facă videochat căci nu își găsea loc de muncă în altă parte, iar din asta făcea mai ușor banii de care avea nevoie pentru a trăi.
Acum, fosta soție a lui Kamara este mai aproape ca oricând de marele ei vis: acela de a fi actriță pe o mare scenă. Da, Oana s-a apucat de actorie!
Vedeta cochetase la un moment dat și cu muzica, însă s-a oprit din cântat și a devenit studentă la academia de actorie a lui Dragoș Bucur.
„M-am orientat mai mult către actorie. Am urmat cursurile școlii ActoriedeFilm, a lui Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol și am jucat într-un film de scurtmetraj în rol principal, alături de Kamara și Leon, realizat de un regizor francez care a fost impresionat de povestea noastră, a lui Leon”, a povestit Oana pentru ciao.ro.
„Am fost și pe scena teatrului din Geneva, piesa aceluiași regizor, în limbile franceză și engleză, plus în câteva roluri episodice ale unor seriale românești. În prezent, sunt în trupa Arthesium, o trupă de teatru de amatori, care lucrează mult și pe partea de dezvoltare personală”, a adăugat aceasta.
Oana este foarte emoționată căci în luna viitoare micuțul Leon va fi supus unei noi intervenții chirurgicale complicate care va avea loc în Spania.