Protagonista din telenovela-fenomen „Perla, cărările iubirii”, difuzată în urmă cu 22 de ani de postul de televiziune Acasă TV, s-a schimbat destul de mult.
Aracely Arambula, una din vedetele de top din Mexic chiar și în 2024, și-a continuat cariera artistică după serialul care a cucerit și publicul românesc și, în paralel cu televiziunea, s-a remarcat și în câteva piese de teatru de succes în țara ei.
După succesul dat de „Perla, cărările iubirii”, Aracely Arambula a jucat în alte telenovele bine primite de telespectatori precum „La Doña” (2016-2020), „El Señor de los Cielos” (2018), „La Madrastra” și „La Rebelion” (ambele filmate în 2022).
Nu doar rolurile jucate în serialele de dragoste au ținut-o în atenția presei pe actrița în vârstă de 49 de ani. Și viața ei personală a fost subiect de bârfe. A trăit și trăiește o adevărată telenovelă în urma despărțirii de interpretul Luis Miguel, cu care a fost căsătorită.
În urma relației cu Luis Miguel (care și-a refăcut viața cu Paloma Cuevas), s-a ales cu doi copii. Pe primul dintre ei, Miguel, l-a născut în data de 1 ianuarie 2007. Cel de-al doilea fiu, Daniel, a venit pe lume pe 18 decembrie 2008.
După separarea de Luis Miguel, au apărut o serie de probleme între actriță și fostul partener. Avocatul acesteia l-a acuzat pe fostul ei soț și tatăl celor doi băieți că în ultimii 3-4 ani (cam din pandemie) nu a mai plătit pensia alimentară decisă de judecători, la divorț.
Aracely Arambula a comunicat, în tot acest timp, prin reprezentanții ei legali. Nu a vrut să întrețină scandalul, mai ales că s-a ferit să își expună rufele în public în ultima vreme.
Mai trebuie precizat că actrița din „Perla, cărările iubirii” nu s-a recăsătorit după căsnicia avută cu Luis Miguel. La doi ani după despărțire, femeia a trăit, însă, o idilă secretă cu actorul Arturo Carmona. Cu el a format din nou o ”pereche”, în serialul „Perfume de Gardenia”.