Conform martorilor mai multe persoane au fost călcate cu mașina care a intrat cu viteză în mulțime. Autoritățile trebuie să înțeleagă acum dacă au de-a face cu un act terorist sau cu un accident. Se pare că mai multe persoane au fost rănite și mai multe sunt în stare gravă.
”O maşină a lovit un grup de persoane în zona pietonală, la Mannheim, o persoană a fost ucisă, iar mai multe persoane au fost grav rănite”, a transmis Stefan Wilhelm, purtător al Poliției. ”Un suspect a fost arestat şi identificat”, a mai transmis oficialul, fără să ofere detalii, conform Bild.
”Nicio informaţie nu poate să fie încă prezentată cu privire la numărul şi gravitatea rănilor”, se mai arată într-un comunicat. Conform postului NTV, ”o mare parte a zonei urbane a fost declarată periculoasă”, semn că polițiștii nu știu dacă șoferul este un terorist care are mai mulți complici.
Tocmai de aceea populația e îndemnată ”să rămână acasă”, situația fiind descrisă drept una ”de risc mortal”. Presa germană menționează că purtătorul de cuvânt al Poliției nu a menționat care ar fi motivele acestei alerte. În această zonă se desfășura târgul ”Carnavalului”.
Tot la Mannheim, în iunie 2024 un polițist a fost ucis după ce a fost înjunghiat. La o săptămână distanță, un candidat al AfD, Heinrich Koch, a fost tăiat cu cuțitul și rănit superficial. În Germania, doar în ultimele trei luni, au avut loc două atacuri cu mașina.
Pe 20 decembrie, un medic saudit în vârstă de 50 de ani a intrat cu un BWM într-un târg de Crăciun, la Magdeburg, acesta fiind cel mai grav caz din ultima vreme. Șase persoane au murit atunci și 300 au fost grav rănite.
În urmă cu două săptămâni, un afgan a intrat cu mașina într-un grup de oameni. O fată de doi ani și mama sa de 37 de ani au fost ucise. Atacul a fost motivat ”religios”. Și tot în Germania, la Memorialul Holocaustului de la Berlin, un tânăr sirian a înjunghiat un turist, care a scăpat ca prin miracol.