News

O mașină de teren s-a răsturnat în Maramureș: șase persoane au fost rănite. Două dintre victime, în stare gravă

Accident pe un traseu montan din Maramureș: o mașină de teren s-a răsturnat. Șase persoane au suferit răni, două sunt în stare gravă
15.08.2025 | 19:11
O masina de teren sa rasturnat in Maramures sase persoane au fost ranite Doua dintre victime in stare grava
Mașină de teren răsturnată în Maramureș, cu șase persoane rănite. Sursa foto: ISU Maramureș/Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Vineri, o mașină de teren s-a răsturnat pe un traseu montan, în Maramureș. Au fost rănite șase persoane, dintre care două se află în stare gravă în urma incidentului.

O mașină de teren s-a răsturnat în Maramureș

Accidentul grav s-a produs vineri după-amiază, 15 august. Mașina de teren în care se aflau persoanele rănite s-a răsturnat pe un traseu montan din județul Maramureș, în zona Prislop – Fântâna Stanchii.

ADVERTISEMENT

Instituțiile specializate în intervenții de urgență, din județul Maramureș, s-au mobilizat la fața locului după incident, potrivit news.ro. Oficialii de la Salvamont Maramureș au transmis că, din primele date, este vorba despre șase persoane rănite, dintre care două se află în stare gravă.

“O nouă misiune executata de Salvamont Maramureș, structura profesionista de salvare montana a Consiliului Judeţean Maramureş, în zona Prislop – Fântâna Stanchii, în calitate de resursă de sprijin în urma unui accident al unei mașini de teren care s-a răsturnat și în urma căruia 6 persoane au suferit leziuni din care doua sunt în stare gravă”, au transmis reprezentanții Salvamont Maramureș.

ADVERTISEMENT

La locul accidentului, au intervenit salvatori montani, paramedici SMURD, precum și echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță și voluntari. A fost solicitată intervenția a două elicoptere, unul de la Târgu Mureș, iar celălalt de la Jibou.

ADVERTISEMENT

Un accident mortal s-a petrecut vineri

Tot vineri, în apropiere de localitatea Gostinu, din județul Giurgiu, a avut loc un accident mortal. Un motociclist în vârstă de 17 ani a murit pe loc în urma coliziunii cu un alt autoturism. Acesta nu ar fi adaptat viteza într-o curbă, astfel că a lovit frontal autoturismul, la volanul căruia se afla un tânăr de 22 de ani.

ADVERTISEMENT

Conducătorul auto al autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Medicii au încercat să îl salveze pe motociclist, însă eforturile acestora nu au avut rezultate.

“Motociclistul, în vârstă de 17 ani, a fost găsit în stop cardio-respirator, fiind începute imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, eforturile personalului medical nu au avut rezultat, fiind declarat decesul acestuia”, au transmis reprezentanții ISU Giurgiu.

ADVERTISEMENT
Tags: