Life

O nouă destinație pentru românii care vor să meargă în Grecia! Insula cu peisaje ca în Santorini și Mykonos, dar prețuri mai mici

Noua destinație ideală pentru românii care vor o vacanță în Grecia, la preț mic. Este o insulă cu peisaje ca în Santorini și Mykonos. 
21.03.2023 | 15:52
O noua destinatie pentru romanii care vor sa mearga in Grecia Insula cu peisaje ca in Santorini si Mykonos dar preturi mai mici
Destinația a fascinat și celebrități precum Monica Bellucci sau Margherita Missoni. Sursa foto: Unde și când
ADVERTISEMENT

Grecia este una dintre destinațiile din Europa pentru care optează cei mai mulți români atunci când vor să se bucure de un concediu sau o vacanță de vară de vis. Peisajele și faptul că se pot bucura de ele la prețuri mici îi fascinează. Iată o altă destinație ieftină de pe tărâmul elen cu priveliști similare cu Santorini și Mykonos.

Insula din Grecia similară cu Santorini și Mykonos și cu prețuri de cazare foarte mici

Insula Paros reprezintă una dintre atracțiile Greciei. Aici au pășit și celebrități precum actrița Monica Bellucci sau creatoarea de modă Margherita Missoni, care au rămas cu o impresie foarte bună. Pe lângă costurile mici, insula este un avantaj pentru turiști și prin faptul că dispune de un aeroport.

ADVERTISEMENT

Așadar, poți ajunge în Insula Paros luând un avion din Atena, care durează 45 de minute. Poți decola și din Mykonos, dar zborul va dura 60 de minute, iar dacă optezi pentru Santorini, cursa va dura 120 de minute până în Paros. Aici găsești multe oferte de cazare convenabile.

Insula Paros se află între Mykonos și Santorini, iar în zonă sunt deschise o mulțime de hoteluri elegante. Sunt cazuri când tarifele pentru acestea pornesc de la 70 de euro sau 55 de euro dacă îți surâde ideea unei cabane. Kalia Konstantinidou, co-fondatoaraea unui lanț de hoteluri din Grecia, are doar cuvinte de laudă despre insulă.

ADVERTISEMENT

Ce spun proprietarii de hoteluri din Insula Paros despre turiști

Kalia Konstantinidou spune că Insula Paros transmite o energie aparte și se caracterizează, printre altele, prin autenticitate. Proprietara a observat și că turiștii care pun piciorul aici sunt persoane care colindă lumea întreagă.

 ”Paros este cu adevărat unică, în mare parte datorită energiei pe care o emite insula. Este, de asemenea, autentică. În comparație cu Santorini și Mykonos, Paros este mai relaxată și oferă o perspectivă asupra stilului de viață cicladic, de ritm lent.

ADVERTISEMENT

Clienții noștri sunt persoane sofisticate, care doresc să experimenteze latura autentică a destinațiilor pe care le vizitează. Sunt pasionați de viață și prin călătoriile lor doresc să descopere noi locuri nealterate, să se conecteze cu destinația și, în cele din urmă, să creeze amintiri pentru o viață alături de cei dragi.”, a spus Kalia Konstantinidou pentru Luxury London.

Un alt proprietar de hoteluri din Paros laudă și el destinația tot mai vizitată de turiști, din întreaga lume. ”Menține o autenticitate și farmec local” și pe care alte insule nu-l mai au, ca urmare a numărului mare de persoane care ”le-au pășit pragul”.

ADVERTISEMENT

”Insula Paros este una dintre cele mai subestimate insule din Grecia. Este mult mai ieftină decât Santorini și Mykonos, iar dacă veniți aici, veți economisi mult mai mulți bani. Dacă căutați rezervări la cină, în Paros veți găsi vederi care sunt de pe altă lume”, a dezvăluit și un utilizator Tik-Tok, ”travelwithpat”.

ADVERTISEMENT