Încă o echipă din Liga 1 va intra în insolvenţă? “Cred că putem să revenim!”

Iuliana Spirache   
in Fotbal intern
23/07/2016, 20:43
Încă o echipă din Liga 1 va intra în insolvenţă? “Cred că putem să revenim!”

Partida dintre Gaz Metan Mediaş şi ASA Tîrgu Mureş s-a terminat cu victoria formaţiei lui Cristi Pustai. Gazdele s-au impus cu scorul 2-1 în faţa unei echipe a ASA-ului în care au apărut foarte mulţi juniori.

Am avut un meci foarte greu astăzi. Am început un pic mai greu, dar ne-am dorit să debutăm în noul sezon cu victorie şi am reuşit. Asta ne dă moral şi a fost important pentru suporterii noşti. Este foarte important că am reuşit să înscriu. Acest gol îmi dă încredere în continuare şi cred că avem o echipă bună, cu băieţi muncitori şi cred că o să ne atingem scopul. E primul meu meci la noua echipă şi am vrut să încep cu dreptul. Nu mi-am propus un număr de goluri, dar vreau să înscriu în fiecare meci şi să îmi ajut echipa. Trebuie să ne concentrăm pe fiecare meci în parte”, a spus Axente.

Antrenorul formaţiei Gaz Metan Mediaş, Cristi Pustai, a vorbit despre meciul disputat împotriva ASA-ului şi a comentat în legătură cu o posibilă intrare a echipei în insolvenţă.

“Am controlat jocul, dar am primit un gol foarte uşor, la fază fixă. A fost un joc pe contre. În momentul cînd am fost mai lucizi am reuşit să ne facem mai multe ocazii. Eu l-am dorit pe Eric. El o să revină chiar dacă este un pic mai nepregătit. Este un fotbalist talentat, dar sper ca de la meci la meci să joace mai mult şi mai bine. Am încercat un sistem noi şi din mers sper să reuşim să-l punem la punct. Mi-a plăcut acest sistem şi cred că avem jucători să-l putem pune în practică. Noi o să fim premiaţi în funcţie de locul pe care o să-l ocupăm la final. Eu cred că toţi ne dorim să fim din ce în ce mai buni, să cîştigăm mai mulţi bani şi asta e. Nu ştiu dacă echipa va intra în insolvenţă. Trebuie să întrebaţi pe oamenii care se ocupă de asta. Dacă vom intra în insolvenţă cred că putem să revenim. Avem exemple. Se foloseşte foarte uşor acest termen de insolvenţă, dar este un mod de a te reorganiza”, a spus Pustai.

Ştirea MOMENTULUI

Becali vrea să profite de tensiunile de la Craiova: “Dau 3 milioane pe Mitriţă”

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×