O nouă metodă de fraudă a apărut în rândul utilizatorilor Revolut, fără ca platforma bancară să fie compromisă în vreun fel. Escrocii doar se folosesc de numele companiei si comunică cu clienții Revolut ca și când ar fi reprezentanții acesteia. Într-un moment de neatenție, utilizatorii pot rămâne fără banii din conturi.
Ingeniozitatea infractorilor nu are limite, iar când vorbim despre fraudă în numele unei instituții bancare, totul devine mult mai simplu. Mai nou, cei care vor să golească conturile proprietarilor de Revolut o pot face printr-un simplu apel telefonic.
Apelurile se fac de pe numere ce par în format românesc (de fapt, au o cifră în plus), însă la capătul celălalt al telefonului se aude un text în limba engleză. Persoana în cauză susține că sună din partea Revolut, anunțând clientul că a fost făcută o plată din contul său la compania Amazon. Aici intervin variantele de răspuns de care depind fondurile celor apelați.
Deținătorul de cont Revolut este atenționat că suma în cauză îi va fi luată din cont pentru a onora plata la Amazon în cazul în care închide apelul. În schimb, dacă nu a cumpărat nimic și nu vrea să fie taxat, este invitat să rămână pe fir pentru a intra în legătură cu un alt reprezentant al Revolut. Dacă utilizatorul alege să rămână în telefon în dorința de a anula plata, acestuia i se vor cere date personale. Astfel, escrocii reușesc să intre în posesia unor date bancare foarte importante cu ajutorul cărora pot accesa contul de Revolut al clientului.
FANATIK a contactat Revolut, iar compania bancară susține că frauda autorizată este cea mai întâlnită formă de infracțiune din cadrul entității financiare, fiind, de asemenea, și cea mai periculoasă, mai ales când este vorba despre presupuse achiziții. Într-un top scurt, românii au fost fraudați cel mai mult prin scam-urile legate de achiziții (40%), urmate de cele referitoare la anunțuri de angajare (39%), iar apoi prin cele ce vorbeau despre presupuse investiții „peste noapte” (9%).
„Revolut tratează cu seriozitate problema fraudelor și a protejării fondurilor clienților de scheme de înșelătorie și de escrocii digitali. Compania a investit semnificativ în sisteme de protecție anti-fraudă și în recrutarea de specialiști FinCrime, care reprezintă o treime din totalul efectivelor de angajați. Revolut dispune, de asemenea, de sisteme solide de protecție a fondurilor clienților, inclusiv bazate pe modele de inteligență artificială. În 2023, Revolut a prevenit fraude estimate la peste 475 de milioane de lire sterline, compania lucrând constant la actualizarea mecanismelor de protecție pentru a fi cu un pas înaintea escrocilor. De asemenea, compania colaborează cu autorități guvernamentale și cu alte companii de tehnologie pentru a combate fraudele și a asigura un mediu digital sigur pentru toți utilizatorii”, se arată în răspunsul Revolut transmis către FANATIK.
Compania din domeniul bancar, care are peste 45 de milioane de clienți în întreaga lume, oferă și câteva sfaturi pentru clienții săi, cu speranța că numărul victimelor acestor înșelătorii va scădea în viitor.
„Dacă aveți îndoieli, vorbiți cu noi prin chatul nostru securizat în aplicație, astfel încât să puteți fi 100% sigur că discutați cu serviciul de suport pentru clienți Revolut și nu cu un escroc. Dacă ar fi să sunăm un client, am confirma întotdeauna mai întâi prin intermediul funcției noastre de chat securizate în aplicație.
Vă sfătuim întotdeauna:
Să fiți precauți pe internet și tratați numai cu site-uri web de încredere pentru a evita activitățile frauduloase.
Să fiți precauți atunci când faceți cumpărături online, chiar și pe site-uri/ marketplace-uri cunoscute și nu introduceți niciodată detaliile bancare sau ale cardului pe site-uri nedemne de încredere.
Dacă observați o activitate frauduloasă, raportați-o imediat băncii, în chat. De asemenea, vă puteți adresa și Poliției, în cazul în care sunteți victima unei fraude. Puteți trimite o notificare și la alerts@dnsc.ro (sau la telefonul scurt 1911 – Directoratul Național de Securitate Cibernetică).
Împărtășim avertismente frecvente și îi educăm pe clienții noștri în mod regulat cu privire la riscurile de fraudă, inclusiv îi sfătuim să nu descarce niciodată aplicații de acces la distanță sau de a partaja coduri SMS și parole cu terțe părți, chiar și atunci când cred, în mod eronat, că vorbesc cu un reprezentant Revolut.
Îndemnăm clienții noștri să aibă grijă când efectuează orice tranzacție, să verifice cu atenție coordonatele destinatarului, să se asigure că este absolut necesar să facă acea tranzacție. Revolut nu vă va suna niciodată fără să vă confirme prin chatul nostru securizat în aplicație, ca să vă solicite informații sensibile cu privire la contul dvs. sau să vă convingă să mutați bani între conturi”, mai transmite Revolut pentru FANATIK.
Banca virtuală, celebră la nivel mondial, este însă și compania din domeniul bancar cu cele mai multe plângeri de fraudă din Marea Britanie, vorbind despre 10.000 de plângeri în anul 2023. Un britanic a raportat recent că a rămas fără aproape 200.000 de euro în mai puțin de o oră, după ce a căzut pradă infractorilor cibernetici.
În cazul său, frauda a avut loc tot telefonic, având ca bază o comandă pe Etsy, o companie de comerț electronic. Presupusul operator Revolut i-a cerut britanicului mai multe date personale cu care, ulterior, s-a conectat la propriul cont. Practic și-a legat contul de cel al britanicului, apoi a generat mesaje ca de la Revolut pentru cereri de plată pe care, din imprudență, victima le-a autorizat. Astfel, el a pierdut circa 150.000 de euro.
Când și-a dat seama de înșelătorie, britanicul a sunat la Revolut, i-a fost blocat cardul, însă până ca operațiunile de securizare să fie finalizate, i-au mai fost retrași 50.000 de euro. Suma de 200.000 de euro a fost retrasă, așadar, prin 137 de plăți consecutive. Din păcate, bărbatul nu și-a mai putut recupera banii.