Celebrul actor Bruce Lee a încetat din viață la doar 32 de ani, în 1973. El ar fi suferit un edem cerebral, iar medicii nu l-au mai putut salva.
În anii săi de activitate, Bruce Lee a reușit să rămână în memoria multor generații. Pe lângă faptul că a fost un star de cinema, a fost și una artist de arte marțiale, remarcându-se în special în faptul ”Enter The Dragon”.
Drept urmare, moartea sa a lăsat un gust amar multora, dar și nenumărate semne de întrebare.
Un nou studiu realizat însă, ar putea să schimbe tot ce s-a știut până acum despre moartea celebrului actor.
Până recent, s-a crezut că edemul cerebral a fost rezultatul tranchilizantului care îi era administrat lui Bruce Lee. Cercetătorii au aflat însă ulterior că edemul ar fi fost mai degrabă cauzat de hiponatremie.
Mai exact, s-ar părea că actorul ar fi consumat prea multă apă, iar rinichiul său nu a mai reușit să o elibereze.
”Suntem de părere că incapacitatea rinichiului de a excreta excesul de apă l-a ucis pe Bruce Lee”, spun cercetătorii în lucrarea publicată în Clinical Kidney Journal.
Această idee pare a fi susținută și de stilul de viață pe care actorul îl cea la acel moment. Bruce Lee urma o dietă care consta în multe sucuri, dar și băuturi proteice plus multe alte lichide.
De asemenea, acesta consuma și marijuana, care la rândul ei provoacă senzația de sete mult mai crescută decât de obicei.
”Pe scurt, Lee avea mai mulți factori de risc care predispun la hiponatremie, care rezultă din interferența cu mecanismele homeostaziei apei care reglează atât aportul de apă, cât și excreția de apă”, au scris cercetătorii.
Având în vedere datele acumulate în cercetare, specialiștii sunt de părere că cel mai probabil, actorul a murit din cauza unei forme specifice de disfuncție renală, adică incapacitatea de a excreta suficientă apă din organism.
În concluziile studiului, cercetătorii au amintit și de citatul celebru al lui Bruce Lee care pare a fi strâns legat de finalul acestuia.
”În mod ironic, Lee a făcut celebru citatul „Fii apă, prietene”, dar excesul de apă pare să-l fi ucis în cele din urmă”, au mai concluzionat experții.