Ion Țiriac, cel care a investit recent o adevărată avere într-un complex rezidențial spectaculos, a dat o nouă lovitură pe piața imobiliarelor. Ce suma a obținut din vânzare și cine a cumpărat de la el.
Ion Țiriac, cel care se mândrește la 86 de ani cu o întreagă colecție de mașini de lux, nu se dezice de afacerile în domeniul imobiliar. Cea mai nouă afacere făcută i-a adus o sumă uriașă în conturile personale.
Mai exact, celebrul afacerist român a semnat un antecontract pentru vânzarea clădirii de birouri Allianz-Țiriac, care se află în centrul Capitalei, pentru suma de 7 milioane de euro, informează economica.ro.
Noul proprietar al clădirii de pe strada strada Căderea Bastiliei, din vecinătatea Piaței Romane, este Omer Susli. Este vorba de un afacerist turc, care locuiește pe meleagurile românești de peste 3 decenii. Suprafață totală a clădirii este de 8.031 mp.
În 2024, Ion Țiriac deținea o avere ce se ridica la suma de 2,1 miliarde de dolari. Potrivit Forbes, în același an, Ion Țiriac era cel mai bogat român, reușind să-l detroneze pe afaceristul Daniel Dineș. Toată agoniseala afaceristului român are cui să rămână mai departe, el având trei copii legitimi (Ion Alexandru Țiriac, Karim Mihai Țiriac și Ioana Natalia Țiriac).
Interesant este faptul că Țiriac are în total 33 de copii și a declarat că toți moștenitorii săi vor beneficia de averea sa. „Am 3 copii legitimi, dar am 33 în total. Nu îmi poartă numele, dar după dispariția mea, averea va fi împărțită în 33 de părți egale”, mărturisea Ion Țiriac, potrivit digisport.ro.
Ion Țiriac și-a extins afacerile și dincolo de hotarele țării. Mai exact, afaceristul român deține pământ și pe vastul continent african. Este vorba despre o întindere foarte mare de teren, al cărui scop de bază este vânătoarea.
Întinderea de pământ măsoară nu mai puțin de 21.000 de hectare și se află în proprietatea lui Țiriac de mai mult timp. „Am 21.000 de hectare în Namibia, o proprietate care trebuie să fie îngrijită în fiecare zi. Apoi Pac! altă treabă!”, mărturisea Ion Țiriac pentru iAM Sport.
Cunoscut ca pasionat de vânătoare, Ion Țiriac a considerat terenul respectiv numai bun de cumpărat și de exploatat în acest sens. El a explicat că obișnuiește să meargă foarte des acolo și că țintește acum o nouă achiziție de pământ, dar în Botswana.