Ianis Hagi trece prin una dintre cele mai complicate perioade ale carierei. Internaționalul român a fost trimis la echipa a doua de antrenorul celor de la Rangers. Acesta a fost de neînduplecat și după ce mijlocașul a scos un penalty în tricoul echipei naționale.
După un împrumut eșuat în Spania, la Deportivo Alavés, Ianis Hagi spera să revină la Rangers în calitate de titular. Lucrurile nu au stat deloc așa. Philippe Clement, antrenorul echipei, a luat decizia de a nu-l include în lotul pentru acest sezon.
Lovitura a fost una cruntă pentru Ianis Hagi. Mijlocașul nu s-a dat însă bătut. S-a antrenat cu echipa a doua și a primit o șansă din partea selecționerului României, Mircea Lucescu. El a fost convocat pentru meciurile din Nations League, iar în partida cu Lituania a obținut un penalty.
Deși a jucat bine la echipa națională, antrenorul celor de la Glasgow Rangers a avut același discurs. Philippe Clement nu îi vede locul lui Ianis Hagi la club. Tehnicianul francez a încercat să scape rapid de întrebare pentru a nu i se cere mai multe detalii.
„Am mai spus-o în trecut, situația nu s-a schimbat. Nu e doar decizia mea. Vom vedea ce ne rezervă viitorul. Situația nu s-a schimbat în momentul de față și nu are sens să continuăm pe acest subiect”, a declarat Philippe Clement.
După meciurile din Nations League, Ianis Hagi a declarat că își dorește în continuare să joace pentru Glasgow Rangers. Mijlocașul ofensiv a precizat că va munci în continuare și a ținut să îi mulțumească lui Mircea Lucescu pentru încrederea acordată.
„Mă simt bine când joc fotbal, e pasiunea mea. Mă bucur că am reușit să fac diferența pentru echipa națională. Nu ne așteptam să joace așa de mult, să riște atât de mult cei din Lituania. A fost un adversar pe cinste. Sunt fericit că am câștigat, fanii meritau asta. Când câștigi cu 3-0 în deplasare cu Kosovo, vii acasă să câștigi.
Eu sunt jucătorul lui Rangers. Iubesc clubul, am spus-o mereu. S-a vorbit foarte mult pe seama mea. Oameni din fotbal pe care îi respect enorm și-au dat cu părerea. Eu am postat două mesaje foarte clare pe contul de Instagram, eu vreau doar să joc fotbal.
Cred că n-am dezamăgit niciun antrenor care a avut încredere în mine. Așa cum și nea Mircea acum m-a convocat la echipa națională, ținând cont de situația mea.
Am fost într-o continuă comunicare cu dânsul, m-am pregătit cu echipa a doua. Am jucat oriunde doar pentru că iubesc fotbalul, este pasiunea mea”, a declarat Ianis Hagi.