O nouă lovitură pentru Liviu Dragnea! Fostul lider PSD rămâne fără toți oamenii pe care îi numise în funcții cheie. Anca Alexandrescu, consilieră a lui Dragnea și, ulterior, a premierului Viorica Dăncilă, a fost revocată din consiliul de administrație al companiei aerospațiale și de apărare ROMAERO. De data aceasta, cel care a decis revocarea a fost acționarul majoritar al companiei, adică Ministerul Economiei.
Fără prea multe explicaţii s-a decis ca Ancăi Alexandrescu să nu îi mai fie prelungit mandatul de administrator, așa cum s-a întâmplat în cazul altor trei persoane din CA. Această hotărâre a fost luată în data de 20 august, în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor. „Nu cunosc motivele, pentru că revocarea a venit de la Ministerul Economiei. Ea era un administrator propus de Ministerul Economiei, fiind foarte eficientă.
Doamnei Alexandrescu îi expira mandatul pe 2 septembrie, așa că putem chiar spune că practic nu e revocare, a fost propus alt administrator. S-au revocat toți patru și au fost realeși trei plus unul diferit. Conform legii au mandate de câteva luni, așa sunt mandatele de administrator din partea Ministerului Economiei” a declarat Ștefan Paraschiv, președintele consiliului de administrație Romaero.
Între timp, Ancăi Alexandrescu i s-a găsit și înlocuitor. Constantin Ion Tudose, președintele organizației ALDE din Mihăilești, Giurgiu este cel care urcă în consiliul de Administrație pe poziția ei. Acest lucru s-a întâmplat, practic, chiar înainte ca PSD și ALDE să anunțe continuarea Coaliției de guvernare, după câteva săptămâni de negocieri aparent tensionate. Vă readucem aminte că printre primele mutări făcute de Viorica Dăncilă după ce Liviu Dragnea a ajuns la închisoare a fost chiar îndepărtarea Ancăi Alexandrescu.
Dăncilă a decis să o demită pe aceasta din funcţia de consilier pe probleme de comunicare, decizie care a apărut și în Monitorul Oficial. Potrivit mai multor surse, Alexandrescu era cea care reprezenta „vocea” lui Dragnea din urechea lui Dăncilă și instrumentul prin care președintele PSD o controla pe premier.