Sport

L-au „fentat” din nou pe Robert Lewandowski! Cine a fost desemnat „Fotbalistul anului 2021” la Globe Soccer Awards și ce premii a luat polonezul

Kylian Mbappe a fost desemnat „cel mai bun jucător al anului 2021” la Globe Soccer Awards. În timp ce Robert Lewandowski a primit distincța de cel mai bun fotbalist al anului în viziunea fanilor.
27.12.2021 | 21:04
Lau fentat din nou pe Robert Lewandowski Cine a fost desemnat Fotbalistul anului 2021 la Globe Soccer Awards si ce premii a luat polonezul
ADVERTISEMENT

Luni seară, la Dubai, a avut loc ediția cu numărul 12 a galei Globe Soccer Awards. „Cel mai bun jucător al anului 2021” a fost desemnat Kylian Mbappe.

O nouă „lovitură” pentru Robert Lewandowski: Kylian Mbappe, „Fotbalistul anului 2021” la Globe Soccer Awards

Robert Lewandowski a ratat trofeul pentru cel mai bun fotbalist al anului, la Globe Soccer Awards, acesta fiind adjudecat de Kylian Mbappe.

ADVERTISEMENT

„E o mare plăcere să fiu aici, în Dubai. În primul rând, vreau să vă urez tuturor «la mulți ani». E o realizare mare pentru mine.

Vreau să mulțumesc clubului meu, PSG, care a crezut în mine, colegilor, antrenorilor și tuturor oamenilor care lucrează alături de mine și mă ajută să progresez.

ADVERTISEMENT

Acest premiu reprezintă o motivație mare să continui să muncesc pentru a obține noi trofee”, a declarat Kylian Mbappe.

În acest an, Mbappe a cucerit Cupa și Supercupa Franței, precum și Liga Națiunilor alături de Franța.

ADVERTISEMENT

În desemnarea celui mai bun fotbalist al anului se iau în considerare voturile juraților Globe Soccer (60%) și voturile fanilor (40%). Kylian Mbappe, Robert Lewandowski, Lionel Messi, Cristiano Ronaldo și Karim Benzema au fost cei cinci finaliști din acest an.

Robert Lewandowski, desemnat cel mai bun fotbalist al anului în viziunea fanilor

Totuși, Robert Lewandowski a primit două trofee. Atacantului de la Bayern i-a revenit trofeul „Diego Maradona”, acordat celui mai bun marcator al anului, dar și premiul pentru cel mai bun jucător al anului în viziunea fanilor.

ADVERTISEMENT

În acest an, Lewandowski nu a obținut „Balonul de Aur”, care este decernat de publicația France Football celui mai bun fotbalist din anul respectiv, deși era văzut ca favorit. Mult râvnitul trofeu a fost cucerit de Leo Messi, fapt ce a provocat o adevărată isterie, mai cu seamă în Germania.

Cristiano Ronaldo, „cel mai bun marcator din toate timpurile”

De asemenea, Cristiano Ronaldo a primit premiul pentru „cel mai bun marcator din toate timpurile”. Însă, starul portughez nu a putut fi prezent la gală, deoarece echipa sa de club, Manchester United, are meci cu Newcastle, în această seară.

Alte premii oferite la Globe Soccer Awards:

  • Antrenorul anului: Roberto Mancini (Italia)
  • Cel mai bun portar al anului: Gianluigi Donnarumma (PSG / Juventus și Italia)
  • Cel mai bun fundaș al anului: Leonardo Bonucci (Juventus și Italia)
  • Echipa națională a anului: Italia
  • Impresarul anului: Federico Pastorello
  • Directorul sportiv al anului: Txiki Begiristain (Manchester City)
  • Jucătoarea anului: Alexia Putellas (Barcelona)
  • Trofeul pentru întreaga carieră: Ronaldinho
  • Premiul Diego Maradona, oferit golgheterului anului: Robert Lewandowski (Bayern Munchen și Polonia)
ADVERTISEMENT