Sporturi

O nouă promisiune a lui Liviu Dragnea! Transport aerian intern redus la jumătate pentru studenți

17.05.2019 | 15:18
O noua promisiune a lui Liviu Dragnea Transport aerian intern redus la jumatate pentru studenti

Președintele PSD, Liviu Dragnea, este prezent vineri în localitatea argeșeană Topoloveni, acolo unde a participat și la o întâlnire alături de membrii și simpatizanții PSD, la Centrul Cultural din oraș. Cu această ocazie, Dragnea a răspuns mai multor întrebări, printre care și una care privea reducerea cu 50% a tarifelor pentru studenți la cursele interne aeriene.

Liviu Dragnea a vorbit despre reducerea tarifelor la cursele interne aeriene

O studentă prezentă la eveniment a vorbit despre beneficiile aduse de introducerea transportului gratuit pe calea ferată pentru studenţi, dar a propus şi reducerea tarifului pentru transportul aerian intern: “Aş avea o idee, dacă îmi permiteţi, pentru transportul aerian intern – să fie redus la 50%, pentru că există schimburi de experienţe între facultăţi şi ar fi ceva foarte util”, a spus tânăra.

Președintele PSD i-a răspuns tinerei că ideea este realizabilă: „Am stabilit – şi până la urmă s-a aprobat – transport gratuit pe calea ferată (pentru studenţi, n.r.). Mi se pare o idee foarte bună şi aceasta cu 50% pentru biletele de avion în interiorul ţării. Cred că o să fie bucuroase şi companiile de transport. Dar da, eu cred că se poate face”, a spus și Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

Liviu Dragnea a vorbit despre posibilitatea ca studenții să beneficieze de o reducere la cursele aeriene *foto: hepta.ro

Liviu Dragnea, apărat de Jandarmerie în timpul vizitei de la Topoloveni

Vizita de la Topoloveni a fost una plină pentru Liviu Dragnea. Acesta a fost apostrofat de zece protestatari, în momentul în care a ajuns în orașul argeșean. Cu toate acestea, ei nu au putut să manifesteze pentru mult timp, întrucât au fost imediat luați pe sus de Jandarmerie și băgați în dubă.

Pe imaginile surprinse de presa locală se poate observa și cum intervenția oamenilor legii a fost una dură. Un jandarm l-a luat peste picior pe unul dintre manifestanți. „De ce mă luați?”, a întrebat protestatarul, iar cel care l-a băgat în cătușe i-a răspuns sec „De-al dracului!”